ECHIPA ÎN ORGANIZAŢIE FORMAREA ECHIPELOR ...

Identificaţi, fiecare, pornind de la experienţa personală, cel puţin o situaţie în care s-
a manifestat una dintre aceste probleme.
Acum, pe baza acestor cunoştinţe, puteţi trece la formarea şi dezvoltarea unor echipe de înaltă performanţă
în organizaţia din care faceţi parte. Din toate cele spuse până acum rezultă o concluzie firească: lectura
(chiar în "echipă" !) a unui manual nu conduce automat la construirea echipei respective. Acest proces
poate fi realizat, de regulă, în urma unui proces formativ - apelul la un consultant sau la un formator
extern fiind necesar în majoritatea cazurilor, chiar dacă există şi cazuri fericite în care echipele
performante s-au format "de la sine", ca rezultat al unei activităţi comune îndelungate.
Formarea echipelor presupune şi un anumit mod de abordare a participanţilor – problemă Chiar dacă
majoritatea participanţilor sunt cooperanţi şi îşi asumă sarcinile primite, putem întâlni, adesea,
participanţi dificili, ale căror intervenţii, reacţii sau atitudini pot duce la apariţia unor probleme. Există mai
multe tipuri de participanţi problemă, cele mai comune fiind analizate mai jos. Întrucât nu este deloc uşor
să facem faţă unor personalităţi dificile, mai jos sunt câteva posibile răspunsuri care pot fi de ajutor.
1. Ezitantul. Genul acesta de persoană: timidă, şovăitoare, care de obicei tace poate fi găsită în cele mai
multe grupuri. Ezitantul este uşor de dominat, nu supără pe nimeni (tocmai prin pasivitate). Dar, atâta
timp cât eficienţa activităţii echipei depinde de contribuţia fiecăruia, devine evident faptul că ezitanţii
trebuie scoşi din inerţia aparentă. Aceasta se poate întâmpla în mai multe moduri:
• Folosirea, ca o fază preliminară, a activităţii în perechi sau în trei persoane (pentru că într-un
grup foarte mic, ezitanţii vor avea curaj să vorbească) cu solicitarea unui mic raport de la fiecare,
apreciind şi intervenţia timidului, chiar minimă.
• Utilizarea întrebărilor; aceeaşi întrebare poate fi adresată tuturor participanţilor, astfel ca toţi să
fie astfel obligaţi să spună ceva, inclusiv ezitanţii fiind “obligaţi” să aibă o părere., dar în nici un
caz nu vor fi primii nominalizaţi.
• Un efect benefic îl are sublinierea cu tact a contribuţiilor ezitanţilor.
2. Monopolizatorul este un participant care vorbeşte foarte mult, indiferent dacă trebuie sau nu. Într-un
mod politicos dar ferm, liderul de grup trebuie să limiteze intervenţiile „monopolizatorului”, fără a-l jigni.
-17-