Vol. 6 - University of New Mexico - Gallup

Florentin Smarandache
. .
condus bătălia de apărare. El şi-a dispus oameni în cerc şi i-a
organizat în grupe de câte doi oameni: unul trăgea cu puşca, iar
celălalt încărca puşca, pentru a nu exista timpi morţi în care
indienii îi atacau pe miliţieni cu tomahawkul.
Între timp, s-a auzit şi semnalul din fort şi coloana ieşită
din fortăreaţa asediată a căzut în spatele celor ce-i asediau pe
miliţieni. Indienii aliaţi cu loialiştii s-au retras şi miliţienii care
supravieţuiseră ambuscadei au fost salvaţi.
Generalului Herkimer i s-a amputat piciorul, dar după
zece zile a murit.
S-au mai dus lupte sporadice în jurul fortului, dar,
părăsiţi de aliaţii indieni (care speraseră că englezii vor fi
„carne de tun”, nu ei!), militarii englezi s-au retras la 21 august
în Canada, de unde veniseră.
Lângă fort, o biserică romano-catolică – „Sf. Petre” (St.
Peter).
Muzeul bătăliei şi al... portavionului!
La vreo 6 km de obelisc se află Muzeul Oriskany. Este
o clădire modestă, fără etaj, cu două coloane la intrare, cum era
moda în era colonială.
Deşi despre Bătălia de la Oriskany se spune că a fost
cea mai sângeroasă din Războiul de Independenţă, fiind şi una
dintre foarte puţinele lupte date fără englezi, numai între
americani (albi şi indieni în ambele tabere), în mod paradoxal,
acest mic muzeu acordă respectivei ciocniri armate mai puţin
spaţiu decât… portavionului „Oriskany”, numit astfel în cinstea
respectivei bătălii!
Marina Militară Americană (US Navy) a avut, înainte
de portavion, două nave, de alt tip, cu acest nume. Portavionul
„Oriskany” a fost operaţional în perioada 1950-1976,
– ––– 110 ––– –
. .