Manifestul Imparatiei lui Dumnezeu, Iosif Ton

Cultura Împărăţiei lui Dumnezeu
Mai întâi, să definim termenii cu care lucrăm. Cea mai
clară definiţie a Împărăţiei lui Dumnezeu o găsim în
rugăciunea „Tatăl nostru”: „Vie Împărăţia Ta: Facă-Se pe
pământ voia Ta aşa cum se face în ceruri” (Matei 6:10). Aşa
ne învaţă Fiul lui Dumnezeu să ne rugăm. Este oare rugăciunea
aceasta o utopie pe care o repetăm de două mii de ani fără să
credem în posibilitatea ei? Veniţi acum, cel puţin pentru
clarificarea noastră, să-i acordăm atenţie şi să vedem ce vrea să
ne spună Dumnezeu.
Isus a mai zis: „Împărăţia lui Dumnezeu este
înăuntrul vostru” (Luca 17:21). Prin urmare, prima unitate,
cea mai mică unitate a Împărăţiei lui Dumnezeu este omul:
Un om care a ieşit de sub stăpânirea lui satan şi a intrat sub
autoritatea lui Dumnezeu. Este omul care s-a unit cu Sfânta
Treime şi acum învaţă relaţionările dintre Persoanele din Sfânta
Treime şi este instruit să aducă aceste relaţionări în mediul în
care trăieşte. Prin urmare, un om care are în sine Împărăţia lui
Dumnezeu trebuie să aducă această Împărăţie în familia lui.
Aşadar, familia creştină este a doua unitate a împărăţiei lui
Dumnezeu. A treia unitate a Împărăţiei lui Dumnezeu trebuie
să fie un mic grup de fraţi şi surori în credinţă, care au în ei
Împărăţia lui Dumnezeu şi care aduc în grupul lor
principiile Împărăţiei şi relaţiile Împărăţiei. Scopul lor este
să se formeze împreună, să se susţină, să se îndrume reciproc
şi, mai ales, să se facă responsabili unii faţă de ceilalţi, să
înveţe să dea socoteală grupului despre propria lor viaţă
personală şi în familie.
Următoarea unitate în care ar trebui să se oglindească
Împărăţia lui Dumnezeu şi să fie un teritoriu al Împărăţiei
lui Dumnezeu este biserica locală. Biserica locală este locul
ideal unde trebuie să se formuleze şi să se implementeze
cultura Împărăţiei lui Dumnezeu.
48