Manifestul Imparatiei lui Dumnezeu, Iosif Ton

la actul de călcare în picioare a iubirii Celui care Şi-a dat viaţa
pentru noi.
În paragrafele de mai sus, păcatul este privit dintr-un
punct de vedere exterior omului, din punctul de vedere al
relaţiei lui cu cel rău. Trebuie să adăugăm aici că păcatul este şi
ceva interior omului. Păcatul trebuie înţeles şi ca o murdărie şi
ca o otravă: păcatul îl pângăreşte şi-l otrăveşte pe om.
Conştiinţa este un organ pus de Dumnezeu în fiecare fiinţă
umană şi ea a fost concepută de Creator ca organul care să
perceapă când intră murdăria şi otrava în om. Mustrările de
conştiinţă sunt reacţiile acestui organ la intrarea în organismul
uman a ceea ce n-ar fi trebuit să intre acolo. Omul n-a fost
făcut pentru murdărie şi pentru otravă!
Dar păcatul este ceva şi mai mult şi chiar mai grav:
păcatul este o uşă deschisă pentru duhurile rele să intre în om.
Satan nu este omniprezent, ci el are o armată imensă de duhuri
rele prin care operează. Se pare că el are duhuri specializate
pentru diferite păcate. Biblia ne vorbeşte de un duh de curvie,
duh de mânie, duh de ceartă, duh de minciună, etc. Astfel, când
Pavel ne avertizează asupra primejdiilor pe care le reprezintă
mânia, el scrie: „să nu daţi prilej diavolului” (Efeseni 4:26).
Cuvântul pentru „prilej” în acest text este topos (ca în
topografie), care înseamnă „loc”. Prin mânie, îi faci loc
diavolul să intre în tine. În Romani, unde păcatul este
personalizat, Pavel scrie că „păcatul a luat prilejul” (Rom.7:8 şi
11). Aici, cuvântul pentru „prilej” este aforme, care ar putea fi
tradus ca „un cap de pod”, sau „o bază de operaţiuni.” După un
păcat iniţial, prin care i-ai făcut loc unui duh rău în tine, acest
duh mai cheamă şi pe altele după sine, căci după mânie vine
duhul de ceartă, duhul de nestăpânire, duhul de insulte, duhul
de amărăciune, etc.,etc. Sau, după minciuna iniţială vine duhul
de a arunca vina pe altul, duhul de a masca, de a ascunde ce ai
făcut, duhul de a justifica ce ai făcut (ca să împaci cumva vocea
conştiinţei) etc.
45