Manifestul Imparatiei lui Dumnezeu, Iosif Ton

În esenţă, păcatul este întotdeauna o ascultare de o
şoaptă, sau de o sugestie, a lui satan. Şi întotdeauna, automat,
păcatul este o călcare a unei porunci a lui Dumnezeu, deoarece
satan întotdeauna sugerează ceva care este împotriva voii lui
Dumnezeu.
Să ne reamintim cadrul general în care existăm astăzi.
Există două împărăţii şi există doi stăpâni. Omul se află
întotdeauna în faţa acestor doi stăpâni. În fiecare zi, el trebuie să ia
decizii, prin care ascultă ori de unul ori de celălalt. Întotdeauna,
ascultarea de satan aduce cu sine moartea. De ce-i aşa?
Să recitim ce explică Pavel în Romani şase. Parafrazez:
Să nu mai ascultaţi de fostul vostru stăpân, fiindcă încă sunt
valabile aceste două principii de bază ale existenţei umane: (1)
că sunteţi robii celui pe care îl ascultaţi (v.16) şi (2) că plata
păcatului este moartea (v.23).
Cum operează aceste principii în cazul unuia care a ieşit
de sub stăpânirea lui satan, a trecut prin cruce şi a intrat în
Împărăţia lui Dumnezeu. Să gândim în termenii a două imperii
umane. Un supus al unuia dintre cele două imperii, care intră în
contact cu celălalt împărat şi îi face acestuia un serviciu, comite
trădare de patrie! El şi-a trădat împăratul şi pentru aceasta este
condamnat la moarte!
Situaţia devine şi mai gravă când ne amintim că intrarea
în Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă şi intrarea în familia lui
Dumnezeu, într-o relaţie de dragoste şi de preţuire reciprocă. A
mai asculta de fostul stăpân, înseamnă călcarea în picioare a
iubirii divine. Profeţii din Vechiul Testament (în special
Ieremia şi Ezechiel), consideră că păcatul este adulter, este
trădarea Soţului care este Dumnezeu (cf. Ieremia 31:31-32 şi
Ezechiel 16). Ironia şi tragedia este că prin păcat este trădată
cea mai frumoasă Fiinţă din univers pentru cea mai urâtă fiinţă
din univers! Când Biblia vorbeşte de vina păcatului, se referă
atât la actul de trădare a Majestăţii Sale Împăratul nostru, cât şi
44