Manifestul Imparatiei lui Dumnezeu, Iosif Ton

actul de proprietate al lui satan asupra noastră, a fost spălat de
toate păcatele şi a rămas gol. Satan a fost dezarmat, a fost lipsit
de orice drept de proprietate asupra omenirii (vezi Coloseni
2:14-15).
Conceptul de „dreptate” aplicat la moartea Domnului
Isus pe cruce este mai complicat, dar vom schiţa aici doar
aspectele lui esenţiale. Păcatul, ca încălcare a poruncii lui
Dumnezeu, este o încălcare a justiţiei lui Dumnezeu. Dreptatea
lui Dumnezeu cere pedepsirea vinovatului. Un judecător care
are în faţă un om vinovat şi pur şi simplu îl declară nevinovat,
se descalifică pe sine, devine el însuşi vinovat. Alte cuvinte,
dacă el are în faţă un om nedrept şi îl declară drept, devine prin
aceasta nedrept. Un judecător drept trebuie să împlinească ceea
ce cere justiţia: pedepsirea celui vinovat. Cu toate acestea în
gând, să ne gândim acum la Dumnezeu. Păcatul este încălcarea
justiţiei lui Dumnezeu. Păcatul trebuie pedepsit. O cere
dreptatea lui Dumnezeu. Şi pedeapsa este moartea. Dar Fiul lui
Dumnezeu, care ne iubeşte pe noi păcătoşii, păşeşte înainte şi
se încarcă El cu păcatele nostru şi moare El în locul nostru. El
împacă astfel justiţia lui Dumnezeu. Dreptatea Lui este
împlinită. Dumnezeu ne poate primi acum la Sine cu braţele
deschise!
Să ne uităm acum din nou la panorama generală a celor
două împărăţii, cu toţi oamenii aflaţi sub stăpânirea celui rău.
Acesta are dreptul să ne ţină în stăpânire datorită păcatelor
noastre. Dincolo, în Împărăţia pe care o aduce Domnul Isus din
cer, Dumnezeu spune: Justiţia Mea nu-mi permite să-i primesc
pe oameni la Mine.
Domnul Isus ştie acest lucru şi spune: Eu înţeleg
această dublă problemă şi o rezolv murind pe cruce încărcat cu
păcatele omenirii. Prin aceasta, Eu anulez dreptul lui satan de
a-i mai ţine pe oameni în sclavie (răscumpărare) şi satisfac
justiţia lui Dumnezeu (împlinesc toată dreptatea).
32