Manifestul Imparatiei lui Dumnezeu, Iosif Ton

Păcatul şi Crucea
Domnul Isus a vorbit despre satan ca despre
„stăpânitorul lumii acesteia”. Trebuie să ne gândim că satan are
un oarecare drept de stăpânire. Când oamenii l-au ascultat pe
el, prin acest act al ascultării, ei i-au dat lui satan dreptul de
stăpânire asupra lor, pe baza principiului scris în Romani 6:16
că „sunteţi robii celui de care ascultaţi.” Actul ascultării de
satan se numeşte „păcat”. Păcatele noastre îi dau lui satan
dreptul de stăpânire asupra noastră. Dumnezeu consideră că
intrarea oamenilor sub stăpânirea lui satan înseamnă moarte.
De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Voi eraţi morţi în
greşelile şi în păcatele voastre” (Efeseni 2:4).
Pe de altă parte, Dumnezeu spune prin profetul Isaia:
„Păcatele voastre pun un zid de despărţire între voi şi Mine”
(Isaia 49:2). Să ne uităm, deci, la situaţia care exista pe vremea
când Domnul Isus a anunţat venirea aici a Împărăţiei lui
Dumnezeu şi când a intrat în coliziune cu împărăţia lui satan.
El nu i-a contestat lui satan dreptul de stăpânire şi ştia că
trebuie făcut ceva ca să se rezolve problema aceasta. Ce trebuia
făcut? Isus a anunţat ce trebuia făcut când i-a spus lui Ioan
Botezătorul: „se cuvine să împlinim toată dreptatea” (Matei
3:15). Apoi, la scurtă vreme înainte de a merge să fie răstignit,
le-a spus ucenicilor că El a venit aici pe pământ „să-Şi dea
viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28).
Prin urmare, Domnul Isus Şi-a explicat moartea prin
două concepte: cel de „dreptate” şi cel de „răscumpărare.” Să
căutăm să le descifrăm sensul. Vom începe cu conceptul al
doilea.
„Răscumpărarea” era actul prin care cineva plătea
preţul pentru un sclav şi apoi îl punea în libertate. Când Fiul lui
Dumnezeu era pe cruce, Dumnezeu a pus peste El toate
păcatele noastre, şi Fiul le-a topit, le-a dizolvat în sângele Lui.
Sulul pe care erau scrise păcatele noastre şi care constituia
31