Manifestul Imparatiei lui Dumnezeu, Iosif Ton

toate naţiunile, botezându-le în Numele Tatălui, al Fiului şi al
Duhului Sfânt şi învăţându-i să împlinească tot ce v-am
poruncit. Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul
veacului” (Matei 28:18-20).
Este evident că Domnul Isus gândea totalmente în
termenii Împărăţiei lui Dumnezeu. Apostolul Pavel, aşa cum
se vede din textele citate mai sus, gândea în termenii
Împărăţiei lui Dumnezeu. Apostolul Ioan, atât în prima lui
Epistolă, cât şi în Apocalipsa, gândea în termenii împărăţiei
lui Dumnezeu. Apostolul Petru, gândea evident în termenii
Împărăţiei când scria aceste cuvinte măreţe: „Voi, însă, sunteţi o
rasă aleasă (specială), o preoţie regească, o naţiune sfântă, un
popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să
vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric
la lumina Lui minunată” (1 Petru 2:9).
Odată cu intrarea creştinismului sub robia imperiului
roman, sub Constantin şi sub succesorii lui, gândirea în
termenii unei Împărăţii cereşti pe pământ a fost estompată. La
Reformă, gândirea creştină a fost orientată complet către
mântuirea sufletului ca să poată merge în cer. Abia prin fraţii
moravieni (începând de prin 1720) şi apoi prin William Carey
(1761-1834) s-a aprins din nou flacăra misionară şi
creştinismul şi-a recăpătat dimensiunea lui globală. Dar atenţia
a rămas totuşi fixată pe mântuirea sufletului. Creştinismul era
pentru mulţi doar o agenţie care duce sufletele în cer după
moarte.
Abia prin 1970-1980, prin George Ladd (The Presence
of the Future) şi John Wimber (Thw Way In Is the Way Out),
s-a produs întoarcerea atenţiei spre învăţătura Domnului
Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu. De atunci încoace, o
mulţime de teologi şi predicatori şi scriitori clădesc o nouă
teologie a Împărăţiei lui Dumnezeu pe baza învăţăturii
Domnului Isus. Printre ei, amintesc pe N.T.Wright (God and
the Victory of God), Gregory Boyd (God at War), Harold
13