110 ani de social-democratie în România - Institutul Social ...

socialiste, mai ales la nivel politic, prin aparitia Partidului Social-Democrat German în
1863.
Raspândirea acestor idei la nivel european s-a facut prin intermediul
Internationalelor Socialiste. Prima dintre ele, fondata la Londra în 1864, sub
denumirea de Asociatia interntionala a muncitorilor a stabilit legaturi între
organizatiile muncitoresti din Europa si America de Nord. Dezbaterile au fost marcate,
însa, de dispute ireconciliabile, culminând cu reprimarea Comunei din Paris, în 1871,
ceea ce a contribuit la dizolvarea organizatiei în 1876.
Internationala a II-a, fondata la Paris în 1889, cu prilejul Expozitiei Universale,
parea sa se înd repte spre acelasi rezultat, însa institutionalizarea ei, prin deschiderea
unui Birou Socialist International, la Bruxelles, în 1900, a adus-o din nou în prim plan.
Internationala a II-a s-a bazat pe o mai mare autonomie a organizatiilor socialiste
nationale si pe fundamentarea unor principii comune generale ale socialistilor, cum ar
fi sustinerea actiunilor revendicative ale muncitorilor, combaterea deviatiei anarhiste, a
militarismului si a razboiului, a colonialismului, si realizarea unei adevarate solidaritati
internationale între partidele si organizatiile afiliate.
B. Geneza social democratiei românesti si activitatea sa pâna la sfârsitul
primului razboi mondial
1. Contextul epocii
La mijlocul secolului al XIX-lea, România era un stat aflat în zorii existentei sale.
În plan economic, agricultura reprezenta principala ramura, în ciuda modului de
exploatare de tip feudal. Reformele agrare din 1864, 1878 si 1889 nu au avut un efecte
semnificative asupra acestui gen de exploatare, iobagia fiind înlocuita cu munca pentru
datorii. Industria cunostea un progres lent, care a fost accentuat de-abia la sfârsitul
secolului. Principalele sectoare ale acestei ramuri erau industria extractiva (pe baza
zacamintelor petroliere de pe Valea Prahovei) si prelucrarea lemnului, ambele
dominate de capitalul strain.
În ceea ce priveste structurile sociale, taranimea constituia grupul dominant, din
punct de vedere numeric. În acelasi timp, însa, puterea politica se afla în mâinile
marilor proprietari, care controlau domeniul agricol, si a marii burghezii, care controla
industria, finantele si bancile. O categorie mai redusa, dar în plina dezvoltare era cea a
muncitorilor industriali. Acestia proveneau din rândurile taranimii ruinate care migrase
la oras, si a mestesugarilor saraciti din mediul urban. Ei erau concentrati în centrele
industriale ale tari, Bucuresti, Timisoara, Ploiesti, Galati, Braila, Bacau, Iasi, Turnu
Severin si Craiova. Viata lor era deosebit de grea, datorita introducerii lente a
masinismului, a zilei de lucru de 12-14 ore, a lipsei repausului duminical, a unei
legislatii ocrotitoare a muncii, a salariilor mici, a angajarii de femei si copii si a
conditiilor de munca dificile (locatii insalubre).
Sistemul politic românesc din acea vreme, în special dupa adoptarea
Constitutiei din 1866, era caracterizat de o democratie tipica secolului al XIX-lea.
Acest lucru era evident numai dupa o privire la sistemul electoral de tip cenzitar. Votul
10