MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

de noi subunităţi de pompieri subordonate grupurilor teritoriale, înfiinţate prin
respectarea, de regulă, a principiilor administrativ-teritoriale şi economice.
Printr-o amplă documentare, inclusiv în străinătate, colonelul Gheorghe
Pohrib şi-a adus contribuţia la fundamentarea şi legiferarea concepţiei privind
apărarea pasivă (actuala protecţie civilă) a teritoriului. Legea nr. 1245/1933 şi
Regulamentul 10, de aplicare a acesteia, stabileau pompierilor atribuţiile de bază
în organizarea, conducerea şi desfăşurarea apărării pasive a teritoriului.
Începând cu acel an în dotarea pompierilor militari se vor regăsi autospeciale,
materiale şi accesorii necesare salvării persoanelor de sub dărâmături, degazării,
ridicării şi distrugerii bombelor neexplodate, înştiinţării populaţiei, primul-ajutor
medical etc. Pregătirea efectivelor proprii şi a populaţiei ia proporţii, la exerciţiile de
apărare pasivă participând, cu diverse ocazii, cele mai înalte autorităţi ale statului
(inclusiv regele Carol II). Colonelului Gheorghe Pohrib, comandant al pompierilor
din 1920 până în 1937, i se datorează apariţia primei reviste de specialitate a
pompierilor – Buletinul Pompierilor Români, precum şi transformarea Inspectoratului
Pompierilor Militari în comandament de armă, la 2 august 1929. Cei peste 17 ani de
activitate în fruntea pompierilor au legat definitiv numele colonelului Gheorghe
Pohrib de destinul acestei arme, fostul artilerist reuşind s-o slujească aşa cum nimeni
n-a mai făcut-o până la el. Eforturile care s-au depus după pensionarea sa au
determinat ca, pe durata marii conflagraţii care a fost cel de-al Doilea Război
Mondial, pompierii militari să-şi îndeplinească în cele mai bune condiţii misiunile.
Pe timpul bombardamentelor sovietice de la începutul războiului şi apoi al
atacurilor aviaţiei anglo-americane, sub ploaia de bombe şi foc, pompierii din
Bucureşti, Ploieşti, Câmpina, Craiova, Braşov, laşi, Constanţa şi din alte oraşe ale
ţării au stârnit admiraţia şi recunoştinţa populaţiei şi autorităţilor vremii. Memorabile
rămân intervenţiile din 1-3 august 1943 de la Ploieşti, din 4 aprilie 1944 de la
Bucureşti, precum şi din perioada martie-august 1944 din marile oraşe ale tării,
prilejuri cu care au fost salvate nenumărate vieţi şi inestimabile bunuri materiale.
Datorită unităţilor de pompieri – apărare pasivă din Ploieşti şi din marile oraşe
apropiate (în special a celor din Bucureşti, dar şi din Buzău, Câmpina, Sinaia, Braşov
etc.), în cooperare cu cele germane, principalele rafinării ale României atacate de
aviaţia anglo-americană au fost eficient protejate, fiind în măsură să-şi reia rapid
producţia. Totodată, au fost salvate de la distrugere Universitatea din Bucureşti,
Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Ateneul Român, Palatul Regal, Palatul
Telefoanelor, C.E.C.-ul central, alte şi alte edificii şi întreprinderi industriale.
La jertfa de sânge a fiilor ţării pe câmpurile de luptă din est ori din vest
(cifrate după unii autori la peste şapte sute de mii de vieţi) s-a adăugat şi cea ale
pompierilor, numai pe timpul atacului aviaţiei germane din 24 august 1944 pierind
la datorie cinci ostaşi. Sacrificiile şi lipsurile îndurate de populaţie în timpul
războiului au fost resimţite, în egală măsură, şi de pompierii militari. Un ordin
circular al vremii stipula că la masa trupei se va da de trei ori pe săptămână
mămăligă în loc de pâine, se va renunţa la felul doi pentru masa de prânz, iar în
zilele de luni, miercuri şi vineri, la masa de seară se va posti. După 1940 în dotarea
pompierilor nu s-a mai introdus nicio maşină de stins incendii, toate eforturile
fiind îndreptate către dotarea armatei.
9