MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

deciziile care ignoră megaexistenţele nu pot să fie pertinente şi pot fi surse ale unor
evoluţii realmente insecurizante şi pentru oameni şi pentru omenire.
Genurile de situaţii care se cer acum soluţionate sunt de altă natură decât cele
specifice strategiilor de securitate care decurg din centrarea pe interese proprii şi din
neglijarea intereselor celorlalţi şi a apartenenţei tuturor la aceeaşi existenţă socială, a
cărei situaţie condiţionează situaţia fiecăruia.
Aşadar, când se adoptă acest orizont de interpretare devine lesne de sesizat că
strategiile de securitate concepute până acum în modalităţi expansioniste au
constituit, de fapt, surse de insecuritate.
Un orizont teoretic performant ne va conduce către o mai bună înţelegere a
existenţei sociale, iar pe cale de consecinţă, la construirea unui model mai eficient în
domeniul strategiei de securitate.
Realizarea obiectivului strategiei de securitate a naţiunii impune elaborarea
unei metodologii, cu caracter predominant normativ, fundamentată pe acţiuni sociale.
Aceasta presupune o capacitate de analiză a metodelor şi a tehnicilor aplicate pentru
gestionarea naţiunii în „stare de securitate”.
„Metodologia” cerută de orice strategie de securitate a naţiunii este expresia
conştiinţei critice, autoreflexive şi constructive a oamenilor responsabili de soarta
„cetăţii”. Ea se poate baza şi pe reflecţia asupra experienţelor trecute, dar trebuie să
ţină seama de cerinţele procesual-organice şi operaţionale privind investigarea
situaţiei naţiunii, să indice atât eventualele disfuncţii şi vulnerabilităţi, cât şi căile de
acţiune şi de obţinere a rezultatelor conforme cu realitatea socială.
„Metodologia” are rolul de a explica anunţurile teoretice fundamentale,
admise şi asumate, şi de a le converti în principii metodologice, de a indica metodele,
procedeele şi tehnicile de culegere şi prelucrare a informaţiilor, precum şi de a
ordona, sistematiza şi corela informaţiile pentru fundamentarea deciziilor strategice.
În general, construcţiile mecanice sunt capabile să elaboreze strategii,
beneficiind de rezultatele cercetării ştiinţifice prin intermediu „statului savant”.
Din acestea se nasc agresiunile, întrucât generează procese sociale
dezorganizante, distrug conexiunile dintre naţiuni, le împiedică să producă resurse, să
le utilizeze şi să le repartizeze în funcţie de nevoi.
De aceea, strategia de securitate a naţiunii este răspunsul necesar la presiunile
care decurg din strategiile expansioniste ale construcţiilor mecanice.
Ea este viabilă dacă reuşeşte să prevină situaţiile sociale critice, întrucât se
individualizează ca modalitate concretă, normată, de gestionare a reproducerii
naţiunii.
Strategia de securitate a naţiunii este documentul social ce fundamentează şi
defineşte mijloacele şi modalităţile sociale de comunicare între oameni şi organizaţii
în interiorul naţiunii, precum şi între naţiuni, în spiritul dezvoltării sociale durabile şi
a globalizării funcţionale.
Analizele atestă conexiuni numeroase între starea de securitate, ca stare
socială posibilă, şi intrarea omenirii în stadii care se realizează sistematic dezvoltarea
socială durabilă.
Lipsind dezvoltarea socială durabilă se menţin surse ale proceselor
insecurizante.
78