MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

În acest sens strategiile de securitate, trebuie să ofere soluţii şi să fie
structurate astfel încât:
− să identifice, în timp oportun, sursele unor eventuale evoluţii spre situaţii
sociale critice, potenţial generatoare de situaţii sociale de urgenţă;
− să monitorizeze şi să evalueze corect şi în timp oportun procesele sociale şi
să discearnă între cele dezirabile (favorabile naţiunii) şi cele care pot să afecteze
reproducerea naţiunii.
− să gestioneze situaţiile sociale de urgenţă, în cazul producerii acestora, în
spiritul dezvoltării sociale durabile, luându-se în considerare consecinţele atât pentru
propria naţiune, cât şi pentru omenire, astfel încât evoluţiile sociale obţinute să nu fie
în detrimentul naţiunii, al indivizilor sau al altor naţiuni.
− să evalueze în timp real modalităţile de refacere a capacităţii de
reproducere a naţiunii;
− să implementeze obiectivele strategice în permanent acord cu necesităţile
naţiunii şi să evalueze în timp real consecinţele sociale ale aplicării acestora;
− să introducă corecţiile necesare şi să elaboreze noi strategii operaţionale
atunci când în procesul implementării strategiilor generale apar disfuncţionalităţi care
produc procese sociale dezorganizante.
Aspectele invocate sunt suficiente pentru a se sesiza că strategiile de
securitate se cer reconsiderate radical, astfel încât să se oprească degradarea condiţiei
umane şi a mediului social al omului.
Intervenţiile în social pentru ameliorarea condiţiei umane, începând cu
„zestrea genetică” a omenirii, pot fi considerate obiective centrale în strategii care se
vor a fi realmente strategii de securitate.
În strategiile de securitate oamenii nu trebuie să fie doar obiecte ale căror
posibilităţi funcţionale se ameliorează; ei trebuie să devină subiecţi ai acţiunilor
salvatoare. De aceea, involuţiile care periclitează existenţa socială a oamenilor
trebuie să fie cunoscute de oameni; ei trebuie să beneficieze de informaţii suficiente
pentru a fi sensibilizaţi deoarece, fără o minimă cultură socială, oamenii nu includ
calitatea propriei existenţe, viitorul omenirii şi al vieţii pe planetă printre preocupările
lor.
O astfel de motivaţie, specifică oamenilor care au reuşit să depăşească
interesele individualiste, caracteristice oamenilor care vieţuiesc spontan, presupune
procese socializante dirijate de educatori ce înţeleg conexiunile dintre viaţa
oamenilor, posibilităţile funcţionale ale organizărilor sociale şi starea planetei.
Formarea unor astfel de educatori şi organizarea proceselor socializante pot
deveni obiective importante ale strategiilor pentru care pledăm.
Pentru ca o astfel de reconsiderare să fie posibilă, este necesar ca cercetarea
ştiinţifică să se implice în investigarea problematicii şi să facă publice rezultatele
pentru ca oamenii să se sensibilizeze asupra pericolelor reale.
Este necesar să se ia în considerare că multe din situaţiile care acum constituie
surse de insecuritate decurg din erori de decizie ale căror consecinţe dezorganizante
se dezvoltă din deceniile anterioare şi vor continua şi în deceniile următoare.
Numai dacă se acceptă noul orizont de interpretare, cel care rezultă din
centrarea pe situaţia omenirii a existenţei sociale a oamenilor, devine evident că
77