MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

Un risc de tip nou, a cărui recrudescenţă a fost reiterată la începutul anului
2004, se referă la modificările drastice de climă pe care oamenii de ştiinţă le prevăd
pentru următoarele decenii.
Acestea pot determina mişcări sociale sau pot intensifica migraţiile, în unele
scenarii ele putând conduce chiar la conflicte de tip militar.
În secolele anterioare distrugerea echilibrelor ecologice se producea în ritmuri
care făceau posibile reconstrucţii naturale înainte ca alte dezechilibre să se producă;
distrugerile generate de invazii şi confruntări armate afectau doar organizările sociale
aflate în confruntare şi în modalităţi care făceau posibile refaceri demografice şi
sociale după încheierea ostilităţilor.
În secolul XX situaţia se modifica radical întrucât consecinţele strategiilor
expansioniste, agresive se agravează pe măsură ce presupun acţiuni mai cuprinzătoare
şi sunt concepute cu posibilităţi mai mari de folosire a unor arme proiectate folosind
teorii tot mai performante.
Un factor important de risc îl reprezentă şi dependenţa energetică. Starea de
securitate a unei naţiuni în condiţiile globalizării depinde în foarte mare măsură de un
anume tip de reproducere la nivel zonal sau global.
Este vorba de dezvoltarea durabilă care presupune că orice acţiune nu trebuie
să afecteze mediul, nu trebuie să consume resursele şi are responsabilitatea să
conserve starea de sănătate a populaţiei.
Pentru o dezvoltare socială durabilă şi o globalizare funcţională în „stare de
securitate”, orice naţiune trebuie să posede capacitatea de a proiecta soluţii prin
identificarea surselor de insecuritate, formularea de intervenţii corecte şi
implementarea lor în social în scopul eliminării consecinţelor perverse, fără ca
acţiunile concepute să fie în detrimentul oamenilor sau omenirii.
Aceste elemente trebuie implementate în social prin strategiile de securitate,
Acestea nu trebuie să fie concepute în favoarea centrelor de putere care le elaborează,
trebuie să conţină elemente de identificare a surselor de insecuritate a naţiunii, de
monitorizare, prevenire şi gestionare a situaţiilor sociale de urgenţă, astfel încât să se
obţină evoluţii sociale favorabile şi benefice atât pentru propria organizare socială, cât şi
pentru întreaga omenire. Strategiile de securitate trebuie să ţină cont de consecinţe atât
pentru zona în care strategia urmează a fi implementată, cât şi pentru omenire.
Strategiile de securitate presupun implementarea în social a unei concepţii de
gestionare capabilă să prevină şi să evite interacţiunile sau procesele dezorganizante
ce induc evoluţii sociale contradictorii, „situaţiile critice” generatoare de „situaţiilimită”,
să interpreteze corect nu doar situaţii disparate, ci caracteristicile funcţionării
şi reproducerii naţiunii în contextul evoluţiilor regionale şi globale.
„Statele prospere au înlocuit doctrinele, ca modalităţi de concepere a
administrării publice, cu strategiile sociale; ultimele devin posibile când centrele de
decizie ajung în stadiul în care sunt capabile să utilizeze echipe de specialişti care să
analizeze sistemic soluţiile sociale şi să conceapă decizii macro-sociale pe termen
mediu şi lung folosind proceduri ştiinţifice avansate” 2 .
2 Lucian Culda – Posibilităţi de scientizare a concepţiilor de securitate, în „Noua Revistă Română”, serie nouă (an II),
nr. 1-2, ian. – febr. 1997.
76