MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

mişcările şi gândurile pe care El însuşi mi le-a programat şi indus (şi care, la un
moment dat, poate închide, cu o simplă apăsare de buton, computerul galactic în care
am fost creaţi) şi mă concentrez pe muzica demonstraţiei. Pe spuma concepţiilor, pe
originalitatea silogismelor, pe spectacolul pe care îl poate oferi o avalanşă de sinapse
funcţionând, cum? Cuantic, fireşte.
Dacă esenţa Universului este informaţia, spune Whitworth, atunci materia,
energia, mişcarea nu pot fi decât stări ale informaţiei, iar singura lege care le-ar putea
guverna ar fi, fireşte, Legea conservării informaţiei. După care omul nostru ne trage
pur şi simplu preşul de sub picioare, arătându-ne cât suntem de ipocriţi atunci când
pretindem că înţelegem lumea. Căci cel puţin stranii ar trebui să ne pară, atunci când
le trecem cu adevărat prin creier, rezultate bizare ale experimentelor Fizicii, în care
timpul se dilată sau se contractă, spaţiul se curbează, entităţi se teleportează (!), iar
obiecte-particule pot exista simultan în mai multe locuri. Iată câteva dintre aceste
adevăruri – le numesc, din nou – stranii, pe care Domnia Ta, pietonul de pe străzile
Oraşului planetar, le înghiţi fără să le mesteci: 1. Gravitaţia încetineşte scurgerea
timpului (adevăr Einstein-ian); 2. Gravitaţia curbează spaţiul (idem); 3. Viteza
încetineşte scurgerea timpului (ceasul atomic dintr-un avion este mai lent decăt
confratele lui de la sol); 4. Viteza unui obiect (în mişcare) duce la creşterea masei lui
(Einstein); 5. Viteza luminii este limita absolută a vitezelor (299.000 şi ceva km/sec).
Ia încercaţi să vi le treceţi prin creier, mestecându-le bine, nu sunt concepte normale
pentru bunul nostru simţ, dar au fost, toate, verificate experimental! Ceea ce
înseamnă că legile care le guvernează sunt exacte.
Fizica cuantică introduce însă noi stranietăţi, ne ameninţă Whitworth; iată-le,
pe limba neozeelandedlui: 1. Teleportarea = particule cuantice pot „tunela”,
străpungând brusc bariere ce păreau insurmontabile; 2. Interacţie supraluminică =
dacă două particule suferă fenomenul numit „entaglement” (nu-mi mai bat capul să
vi-l traduc), ceea ce i se întâmplă uneia, automat i se întâmplă, simultan, şi celeilalte;
3. Creare din nimic = generându-se suficient de multă energie, materia poate să
apară, brusc, dintr-un spaţiu „gol”, lipsit de materie; 4. Existenţă multiplă = lumina
care trece printr-o fantă creează un pattern de interferenţă ondulatorie, care continuă
şi dacă fotonii sunt trecuţi prin fantă unul câte unul, indiferent de perioada de timp
scursă – se pare că o entitate cuantică poate interfera cu ea însăşi; 5. Efecte fizice fără
cauzalitate = evenimente de genul iradierilor gamma spontane se petrec la
întâmplare, nicio cauză a lor nu a putut fi identificată până acum.
De la descperiri stranii în urma experimentelor de fizică se ajunge la nu mai
puţin stranii teorii ale Fizicii, conchide Whitworth. După părerea lui, Teoria
relativităţii şi Mecanica cuantică pot fi considerate „bijuteriile coroanei” pentru
lumea Fizicii – mai ales că ele nu au fost infirmate niciodată! Şi atunci, se miră
ipocrit neozeelandezul, de ce par, cum să le zic, iraţionale?! De ce marele mecanicist
Feynman spune cu năduf că studenţii lui nu înţeleg o iotă din mecanica cuantică,
fiindcă nici el, profesorul lor, nu înţelege nimic din ea? Oare să se întâmple toate
astea numai pentru a se induce umilinţa în cele mai strălucite circumvoluţiuni de pe
planeta Pământ, spre a-i sili pe dascălii universitari să predea studenţilor, perfect
logic, o disciplină pe care ei înşişi nu o simt? Aplicaţii, cât cuprinde, matematica
ecuaţiilor, impecabilă, înţelegerea fenomenelor – ioc! Ba Feynman a trăit şi umilinţa
219