MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

elativităţii restrânse einstein-iene, deşi şi acesta este foarte, foarte greu de înţeles,
spune fizicianul elveţian. Că „nebunia cuantică” e îmblânzită de foarte profitabilele ei
aplicaţii, este uşor de acceptat dacă privim pur şi simplu la ceea ce ne-au adus
inginerii, plecând de la fizica cuantică. De la tranzistori până la explorarea spaţiului
cosmic, trecând prin microcomputere, lasere, CD-playere, telefoane celulare,
mecanica cuantică este amestecată în toate. Siderat, pur şi simplu, vă furnizez o cifră
pe care am luat-o de curând dintr-un articol de pe Internet al fizicianului Brian
Whitworth (Lumea ca realitate virtuală): după unele estimări, 40% din
productivitatea S.U.A. derivă din tehnologii bazate pe Teoria cuantică!... Crede, deci,
şi nu cerceta, ar spune un Dumnezeu al mecanicii cuantice.
Dar Homo Sapiens este o făptură roasă de curiozitate. Chiar şi când acceptă
religia, ba chiar şi dilatarea ei spre magie, cel izgonit din Rai nu se poate abţine să
muşte din mărul cunoaşterii şi acceptă cu greu ideea că în al XXI-lea veac al
civilizaţiei Omului se mai poate întâlni cu magia. Un delicios articol lansează pe
internet un trio spaniol de fizicieni-filosofi (M. Ferrero, D. Salgado, J.L. Sanchez-
Gomez), mari amatori şi cunoscători ai Istoriei Religiilor. Ca să ne arate cine sunt şi
ce pot, pornesc lucrarea cu o frază zguduitoare: „mecanica cuantică este prima teorie
din istoria omenirii care violează toate principiile de bază ale gândirii umane, din
timpuri imemoriale şi până acum”! Ibericii ne iau apoi cu binişorul şi ne învaţă că în
evoluţia gândirii umane magia este un stadiu anterior religiei şi ştiinţei, fiind,
conform uneia dintre definiţii, arta de a produce fenomene surprinzătoare. Şi aici,
fundamentul filosofic nesigur, complet neintuitiv, al Teoriei cuantice lasă loc
apropierii de magie, în ciuda solidităţii aparatului matematic, lansat şi dezvoltat de
genii de talia lui Bohr, Einstein, Heisenberg, Schödinger, Max Born, Pauli, Dirac şi,
mai târziu, John Wheeler sau Feynman. De aceea, afirmaţia lui Daniel Greenberg:
„mecanica cuantică este magie” a prins imediat, chiar la publicul cunoscător – sau,
poate, tocmai pentru că au acceptat (scrâşnit) implacabilele ecuaţii, specialiştii au fost
mai straşnic zguduiţi de profunzimea lor inimaginabilă decât au fost şi sunt profanii.
Căci rezultatele experimentale contrazic întotdeauna, dramatic, intuiţiile clasice, ele
fiind însă, paradoxal pentru bunul nostru simţ, absolut conforme cu predicţiile
ştiinţifice, oricât ar părea de stranii.
Elementele de capriciu şi întâmplare sunt excluse de mersul fenomenelor
naturii (l-am citat, aproximativ, pe matematicianul francez Laplace) iar forţele
fundamentale care guvernează lumea sunt impersonale şi inconştiente, se scrie în
articolul filosofilor-fizicieni spanioli, care mai deschid şi o fereastră în timp, către un
moment de Istorie, acela când Newton, după ce stabilise Legea atracţiei universale,
declara, într-o scrisoare către fizicianul Boyle: „Este de neconceput ca materia brută,
fără de viaţă, să poată acţiona, fără medierea a ceva ce nu este material şi să afecteze
o altă (parte de) materie, fără contact reciproc. Găsesc că este o mare absurditate (să
acceptăm) ca gravitaţia să fie intrinsecă, inerentă şi esenţială materiei, astfel ca un
corp să acţioneze asupra altuia prin vid, fără nici o altă intervenţie prin care acţiunea
şi forţa să fie transmise de la un corp la altul – şi cred că nici un om zdravăn la minte
217