MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

Albert Einstein care, culmea, nu a vrut cu niciun chip s-o recunoască, celebră – şi
savuroasă – fiind disputa sa cu fizicienii „şcolii daneze” condusă de extraordinarul
Nils Bohr (Einstein: „Dumnezeu nu joacă zaruri!”; Bohr: „Albert, nu-l învăţa tu pe
Dumnezeu ce trebuie să facă!”). Până la „greşeala” lui Einstein, fizicienii studiau
două tipuri de obiecte: corpurile (care ascultă de legile mecanicii şi termodinamicii)
şi undele (reglate de electromagnetism). În 1905 marele Einstein arată însă că lumina,
socotită până atunci doar undă, este totuşi corpusculară, căci e alcătuită din fotoni.
Idee peste care se aruncă toţi fizicienii vremii, în 1924 Louis de Broglie extinzând
conceptul la totalitatea lumii materiale: toate particulele se comportă şi ca undă! Iar
ecuaţiile fizicii matematice îmbracă rapid şi indiscutabil fenomenele, mecanica
cuantică fiind, din punct de vedere matematic, una dintre cele mai exacte ştiinţe.
Deşi, cum se va vedea, ea rămâne permanent în afara bunului-simţ, al intuiţiei fără de
care cei mai mulţi dintre noi nu acceptăm fenomenele lumii înconjurătoare.
Deoarece consecinţele matematicii exacte ale mecanicii cuantice sunt, cum
am mai spus-o, pur şi simplu paradoxale. De pildă: fizica clasică ne spune că o
particulă, atât timp cât nu a fost detectată şi observată, se poate afla în mai multe
locuri în acelaşi timp (principiul non-localizării) şi în mai multe stări simultan!
Particula – şi undă în acelaşi timp (dualitatea undă-corpuscul) – poate fi în contact cu
o alta, situată la ani lumină de ea (fenomenul numit entaglement, pe care, pentru
moment, îl voi numi intricaţie), ambele particule acţionând într-un fel de telepatie
(două echipe de specialişti în mecanica cuantică de la Universitatea din Geneva şi
Şcoala Normală Superioară din Paris au realizat în ultimii ani sute de experienţe cu
„pisici Scrödinger”, de fapt cu pachete de fotoni „telepatici”, în speranţa că poatepoate
rezultatele experienţelor vor contrazice matematica rece a ecuaţiilor diferenţiale
– nu, nici vorbă, totul iese perfect, conform legilor mecanicii cuantice, jignitoare
pentru intuiţia noastră: fotonii se află în acelaşi timp în mai multe locuri).
Propoziţii scandaloase, vă daţi seama, care au cimentat, în timp, o ştiinţă
duală, în care se acceptă schizofrenia cunoaştere – bun simţ. Pe care un fizician şi un
profesor de talia lui Richard Feynman o descrie cel mai bine, declarând că studenţii
lui nu înţeleg nimic din fizica cuantică, pentru că nici el, dascălul lor, nu înţelege
nimic din această stranie ştiinţă dominând profunzimile microcosmosului.
Salvarea poate însă veni pe două căi, spun Roman Ikonikoff şi Cécille
Bonneau, într-un articol din Science et vie (La physique quantique rend-elle fou? –
traduc: „Oare fizica cuantică te scoate din minţi?”). Prima cale este cea pe care ne-o
oferă Istoria: cu 6–7 secole în urmă, dacă declarai că Pământul este sferic, ai fi fost
considerat nebun, ba chiar nebun periculos şi te păştea Inchiziţia Or, acum, cu
excepţia câtorva imbecili, lumea lui Homo Sapiens acceptă că Terra este o planetă, pe
a cărei suprafaţă locuim şi pe care conştiinţa noastră o şi vizualizează, căci imagini
luate de sateliţi şi nave care au ieşit în afara planetei au adus simţurilor noastre
dovada concretă: Pământul este sferic, în ciuda intuiţiei noastre imediate.
A doua cale de salvare este furnizată de fabuloasele aplicaţii ale mecanicii
cuantice. Căci, deşi, cum spune universitarul Nicolas Gisin din Geneva, „obiectele
tehnice moderne sunt cutii negre în detaliile cărora nu intrăm”, aceste obiecte sunt, în
mare parte, aplicaţii concrete ale mecanicii cuantice. Saltul conceptual în care ne
trimite această bizară şi greu de acceptat intuitiv ştiinţă îl depăşeşte chiar pe cel al
216