MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

) incendiu provocat de o persoană tânără cu tulburare de conduită;
c) incendiu provocat de un adult cu tulburare sociopatică a personalităţii;
d) incendiu în schizofrenie – un debut tipic ca răspuns la ideile delirante sau
comenzile vocilor halucinatorii;
e) incendiu în tulburările psihiatrice organice – în aceste cazuri focul este pus
accidental ca rezultat al confuziei memoriei slabe sau lipsa conştientizării
consecinţelor actului sau a combinaţiei acestor factori.
Demenţa sau stările organice acute pot duce la astfel de incendieri
accidentale. Beţia acută, alcoolismul cronic sau alte intoxicaţii cu drog sunt alte
posibile cauze.
Diferenţierea comportamentelor incendiatorilor aduce precizie în diagnostic
însă există opinii care afirmă că indiferent de entitatea psihopatologică în care se
încadrează, întotdeauna ar fi vorba de o tulburare afectivă şi sexuală, psihologia
incendiatorului fiind impregnată de fantasma inconştientului colectiv a simbolisticii
focului (H. Ey).
O opinie care tulbură şi mai mult apele diagnosticului pentru comportamentul
piroman este exprimată de Vladimir Beliş care afirmă că piromania (sau pirofilia)
reprezintă tendinţa la incendiere şi caracterizează prin excelenţă oligofrenia şi, mai
rar, epilepsia şi schizofrenia. Pentru oligofren actul incendierii este un joc, iar pentru
schizofren – mijloc de răzbunare. Ca motivaţie incendiul include: răzbunarea, la
epileptic şi oligofren; gelozia, la alcoolici şi erotomani; disimularea crimei la
psihopaţi; bravarea sau vanitatea, la oligofreni şi psihopaţi; delirul de persecuţie sau
halucinaţiile imperative în schizofrenie sau delirurile cronice sistematizate.
Motivaţia sexuală a unor incendieri se găseşte la psihopaţii perverşi sau în
delirurile de gelozie, mai ales în cadrul psihozelor alcoolice. De menţionat că
exprimarea prealabilă a intenţiei de incendiere nu exclude caracterul patologic al
acestui tip aberant de act comportamental.
5. TRATAMENTUL COMPORTAMENTULUI PIROMAN
În lucrarea sa Pyromania John Hamling descrie câteva metode de tratament
diferenţiat pentru piromanii – copii şi pentru piromanii – adulţi. Metodele prezentate
sunt combinaţii de terapie psihanalitic-familială şi administrarea de substanţe
medicamentoase. În acest sens el spune că, pentru a vindeca fixaţia piromană în faza
orală trebuie restabilită o relaţie pozitivă cu mama sau cu persoana care oferă
îngrijirea primară. Acest lucru implică experienţa educaţională a mamei sau plasarea
copilului într-un mediu familial primitor. Dalton, Haslett şi Daul, în 1986, descriu
progresele făcute prin conştientizarea mamei – subiect faţă de legătura dintre
neglijarea copilului ei şi comportamentele piromane ale acestuia. Acestei mame i s-a
dat asistenţă pentru a recâştiga controlul asupra vieţii ei, iar legătura cu fiul ei a
devenit eficientă şi de durată. Însă cel mai mare progres a fost realizat când, după 2
ani de terapie, copilul s-a confruntat cu un foc necontrolat. De-a lungul a patru
şedinţe a observat cum poate stinge flacăra în siguranţă.
205