MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

vegetativ cu mediul social, cât şi cu Sinele, constrânge Eul raţional să accepte o
refulare de energie reprimată.
Cercetări recente apelează la teoria fixaţiilor libidoului pentru a categorisi
piromanii în două subgrupe. Astfel, într-un articol din 1995 John Hamling sugerează
împărţirea piromanilor în cei a căror fixaţie a libidoului pe actul incendierii s-a
produs în faza orală – de „sugere a degetului” (oral-stage firesetters) şi cei a căror
fixaţie a libidoului s-a produs în faza falică – de atingere a organului genital (phallicstage
firesetters). Atracţia exercitată de foc asupra primei categorii (oral-stage
firesetters) este într-o relaţie subconştientă cu lipsa căldurii şi siguranţei materne în
primele 18 luni de viaţă. Caracteristice sunt impulsul irezistibil, satisfacţia de a privi
un foc sigur (controlabil) şi teama de unul dezlănţuit. Aceste manifestări sunt frecvent
întâlnite la copii, dată fiind şi fragilitatea lor în lumea celor mari, de care depind. Din
această cauză este posibilă trecerea neobservată, fie din cauza indulgenţei, fie din
cauza indolenţei, a comportamentelor piromane incipiente.
În cazul celei de-a doua categorii (phallic-stage firesetters) întâlnim tensiunea
crescândă pe timpul actului incendierii, exaltarea la vederea focului necontrolat, creşterea
libidoului la vederea focului, precum şi alte manifestări de sorginte sexuală (masturbaţie la
locul incendiului, substituirea actului piroman cu masturbaţia, exhibiţionism, pedofilie).
Referitor la această subgrupă de piromani, în care se întâlnesc numai adulţi, John Hamling
afirmă că „nu sunt capabili să aibă experienţe heterosexuale normale”. Privind în
ansamblu se observă că, de fapt cele două categorii sunt stadii de dezvoltare cronologică a
comportamentului piroman şi că ambele au la bază dezvoltarea ambiguă a sexualităţii,
ambiguitate care se extinde şi asupra mobilului.
204
3.5. Per a contrario – pirofobia
În Dicţionarul enciclopedic de psihiatrie – 1989 pirofobia este definită ca o
teamă patologică şi nemotivată pe care unii subiecţi o au faţă de incendii. De cele mai
multe ori este întâlnită sub forma fricii de incendiile pe care individul le-ar putea
provoca în mod neintenţionat.
Psihanaliza găseşte focului o simbolică sexuală afirmând în consecinţă,
interpretabilitatea pirofobiei drept o inactivitate şi o teamă de tot ceea ce înseamnă
sexualitate. Continuând raţionamentul, dacă piromanii sunt persoane hiperexcitate
sexual, al căror libidou cere să fie satisfăcut sub orice formă, cu orice preţ,
evidenţiind astfel un Sine neîngrădit, pirofobii trebuie să aibă un Supraeu tiranic şi
maladiv, care nu permite Eului să se manifeste.
4. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL ÎN PIROMANIE
Diagnosticul diferenţial în ICD–10 găseşte deosebiri între incendiatori şi
delimitează riguros piromania de manifestările omonime. Astfel, nu există piromanie
dacă:
a) incendierea deliberată, fără o tulburare psihiatrică manifestă;