MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

2.2. Analiza criteriilor de identificare. Controverse cu privire la
discernământ
În cele trei sisteme de referinţă prezentate există un acord cu privire la
plăcerea piromanului de a incendia, tensiunea dinaintea actului, hiperactivitatea
comportamentală pe timpul acestuia şi periodicitatea actului sau a impulsului de
incendiere. Aceasta dovedeşte că, referitor la simptomele medicale, sistemele sunt
puse de acord însă problema mobilului, scopului urmărit, a intenţiei şi a procesului de
deliberare a punerii în practică a actului rămâne în discuţie.
Astfel, în DSM IV–TR se vorbeşte despre punerea de foc deliberată şi
intenţionată, criteriu care plasează piromanul pe terenul vinovăţiei şi al
discernământului din domeniul legii penale. Dacă luăm în considerare acest criteriu,
în cazul unui proces penal având ca obiect o asemenea faptă probatoriul se va orienta
doar pe dovedirea că inculpatul a săvârşit-o sau nu. Discernământul lui nu va fi pus
sub semnul întrebării şi, prin efect, nici vinovăţia. Altfel spus, piromania este o
manifestare infracţională „normală”.
În ICD-10 se vorbeşte despre acte de incendiere fără motiv evident, situaţie
care face obligatorie, în ipoteza emisă mai sus, stabilirea mobilului, a motivului care
a stat la baza faptei şi, în funcţie de caracteristicile acestora, existenţa sau inexistenţa
discernământul incendiatorului ar indica vinovăţia sau nevinovăţia acestuia.
American Handbook of Psychiatrists spune că piromania se caracterizează prin
lipsa completă a unui motiv raţional al incendierii. În accepţiunea acestei clasificări
piromanul este, deci, o persoană lipsită de discernământ care nu răspunde penal şi
singura măsură ce se poate lua împotriva lui este internarea într-un spital psihiatric.
Controversa evidenţiată mai sus face din piroman o personalitate demnă de
analizat atât în privinţa comportamentului său, cât şi în cea a măsurilor de apărare
socială împotriva actelor de incendiere caracteristice. Nu este de neglijat nici
posibilitatea găsirii unor metode eficiente de tratament.
200
3. MODEL DE ANALIZĂ A COMPORTAMENTULUI PIROMAN
Explicarea mobilului piroman cu ajutorul teoriei psihomorale psihanalitice
Se cunoaşte că în preistoria omenirii focul a reprezentat deopotrivă unul dintre
motoarele dezvoltării tehnologice, dar şi o sursă considerabilă pentru susţinerea
fenomenului religios. Astfel el a căpătat un ascendent puternic asupra conştiinţei
colective, transmiţând din generaţii în generaţii veneraţia şi respectul pentru
binefacerile şi puterea lui.
Pentru a putea sublinia caracteristicile comportamentului piroman vom apela
la analiza comparativă a două cazuri, prin prisma criteriilor de diagnostic psihiatric,
dar şi prin metodele psihanalizei.
Este vorba despre Nero – presupusul incendiator al Romei, şi despre John
Orr, investigator-şef pentru cauze de incendiu din Glendale, Los Angeles, SUA, care
între 1982–1989 a provocat peste 35 de incendii, decesul a patru persoane şi imense
pagube materiale.