MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

infrastructură, nodurile senzor pot comunica doar direct cu device-uri care au funcţii
de staţii de bază.
În reţelele ad-hoc, nodurile pot comunica unele cu altele direct, fără aportul
infrastructurii.
Nodurile se pot comporta ca routere, transmiţând mesaje, prin salturi multiple,
mai departe în numele altor noduri.
Din moment ce desfăşurarea unei infrastructuri este un proces costisitor şi
instalarea ei poate fi, deseori, greu realizabilă, reţelele ad-hoc sunt preferate în
majoritatea aplicaţiilor.
Combinarea celor două tipuri de reţele, ad-hoc şi bazate pe infrastructură, este
folosită, uneori, unde grupuri de noduri senzor sunt interconectate printr-o reţea
întinsă, bazată pe infrastructură.
În forma ei simplificată, o reţea de senzori formează o reţea, în care fiecare
comunică direct cu oricare alt nod din sistem.
Raza efectivă de acţiune a senzorilor ataşaţi unui nod senzor defineşte aria de
acoperire a acestuia.
Acoperirea reţelei măsoară gradul de acoperire a ariei de interes
corespunzătoare nodurilor senzor. Cu o acoperire împrăştiată, răzleţită, doar unele
părţi din zona de interes vor fi acoperite. Dar cu o acoperire densă, zona de interes va
fi aproape complet acoperită de senzorii respectivi. Cu o acoperire redundantă, însă,
mai mulţi senzori acoperă aceeaşi locaţie fizică. Gradul efectiv de acoperire este, în
principal, determinat de acurateţea observării şi de redundanţa necesară. Gradul de
acoperire influenţează, de asemenea, algoritmii de procesare a informaţiilor.
O bună acoperire este cheia către sistemele robuste şi poate fi exploatată
pentru a extinde timpul de viaţă a reţelei prin trecerea nodurilor redundante în stare
de repaus („sleep mode”), în scopul conservării resurselor.
Raza de comunicaţie şi locaţiile fizice ale fiecărui nod senzor în parte definesc
conexiunile unei reţele. Dacă există permanent o conexiune în reţea (posibil cu salturi
multiple) între două noduri oarecare, se spune că este vorba despre o reţea conectată.
Conexiunile pot fi discontinue sau intermitente dacă reţeaua este ocazional
partiţionată. Dacă nodurile sunt izolate în cea mai mare parte a timpului şi intră în raza
de comunicaţie a altor noduri, doar ocazional, vorbim despre o conexiune sporadică.
De notat că, în ciuda existenţei partiţiilor, mesajele pot fi transportate peste
acestea cu ajutorul nodurilor mobile.
Conexiunile influenţează, în principal, proiectarea protocoalelor de
comunicaţii şi a metodelor de colectare a datelor.
Numărul nodurilor constituente ale unei reţele de senzori este, în general,
determinat de cerinţele relative la conexiunile reţelei, la aria ei de acoperire şi la zona
de interes.
Mărimea reţelei poate varia de la câteva noduri senzor la câteva mii sau chiar
mai mult. Dimensiunea ei determină cerinţele de scalare cu privire la protocoale şi
algoritmi.
În funcţie de aplicaţie, timpul de viaţă a unei reţele poate varia de la câteva
ore la câţiva ani. Necesitatea unui timp de viaţă cât mai lung are un mare impact
195