MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

frustrări, fie prin competenţă profesională şi abilităţi sociale, iar oamenii simt respect
şi satisfacţii în muncă 4 .
Se constată uneori că stilul de conducere al celui aflat în vârful ierarhiei
(comandantul) se propagă la toate nivelurile ierarhice din subordine. Însă, chiar şi în
aceste condiţii, fiecare conducător are un mod propriu de a-şi exercita atribuţiile de
conducere şi a ţine cont şi de particularităţile grupului condus (mărime, pregătire
profesională, nivel de disciplină). Totodată, el influenţează grupul condus sub
aspectul coeziunii acestuia, al climatului psihosocial existent în interiorul grupului, al
atitudinilor, motivaţiei şi satisfacţiei în muncă ale fiecărui membru.
La nivelul subunităţilor militare se constată uneori că, în situaţii
asemănătoare, grupuri similare atât prin componenţă, cât şi prin sarcinile de executat
obţin performanţe diferite, iar atmosfera din interiorul acestor grupuri este diferită.
Aceste diferenţe se datorează atât capacităţii de organizare şi de acţiune a fiecărui
grup sau a fiecărei subunităţi, profesionalismului membrilor acestora, cât şi stilului de
conducere al fiecărui lider militar 5 . Ca urmare a caracteristicilor sale restrictive,
mediul militar nu permite formarea şi dezvoltarea comportamentelor nonconformiste
şi avangardiste, ci, dimpotrivă, cultivă spiritul de ordine, disciplină şi
responsabilitate. Pe lângă caracteristicile mediului şi ale liderului, relaţiile dintre şef
şi subordonat au un rol hotărâtor în modelarea trăsăturilor de caracter ale fiecărei
persoane. Stilul de conducere este vizibil şi se reflectă mai ales la nivelul opiniilor şi
atitudinilor, iar, în funcţie de acestea, se conturează şi motivaţia pentru activitate,
perseverenţă, încredere şi satisfacţie în muncă.
În formarea, dezvoltarea şi modificarea atitudinilor subordonaţilor, este foarte
importantă atitudinea liderului militar, dar nu este suficient. Nu este singurul factor
determinant în acest sens, deoarece, în mediul militar, există oameni cu niveluri
educaţionale diferite, proveniţi din medii diferite, cu structuri de personalitate
diferite. În aceste condiţii, anumite moduri de acţiune sunt stabilite prin regulamente
şi norme specifice, însă formarea unor atitudini pozitive favorabile activităţii depinde
în mare măsură de capacitatea empatică, de tactul pedagogic şi de abilităţile
manageriale ale comandanţilor şi şefilor de la toate nivelurile ierarhice 6 . Din punct de
vedere formal, orice comandant este lider. De aceea, este esenţial să posede o
cunoaştere generală a organizaţiei pe care o conduce şi să fie conştient de
obiectivele ei pe termen lung şi scurt. Un lider trebuie să aibă capacitatea de a lucra
în echipă. El nu poate reuşi totul de unul singur şi este eficace atunci când lucrează şi
este în contact permanent cu factorii de răspundere din organizaţia pe care o conduce.
De asemenea, liderul organizaţiei trebuie să aibă capacitatea de a-şi asuma riscuri şi
să fie în măsură să recunoască ideile bune, să le sprijine activ şi să încurajeze
acţiunea concretă.
Comandanţii conduc şi răspund în mod nemijlocit de planificarea,
organizarea, desfăşurarea, conţinutul şi logistica activităţii de relaţii publice la
eşaloanele pe care le comandă şi în unităţile subordonate. În acest domeniu, ei sunt
consiliaţi de personalul de relaţii publice. Principalele atribuţii ale comandanţilor în
4
Maior Cristina Iacobuţ, op.cit., p. 40.
5
Ibidem, p. 50.
6
Ibidem, p. 45.
157