MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

156
ROLUL ŞI IMPORTANŢA COMANDANTULUI
DIN PERSPECTIVA COMUNICĂRII ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ
Colonel drd. Adrian FULEA
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
Abstract
The paper points out the main aspects of the role and importance of commander for the view points
of communication in crisis situations.
În orice tip de organizaţie umană există două niveluri: conducerea şi execuţia.
Randamentul, performanţele, succesul activităţii desfăşurate depind în mare măsură şi
de raportul dintre conducere şi execuţie, de relaţiile ce se stabilesc între aceste două
niveluri. Într-o instituţie sau organizaţie, cel învestit cu atributul conducerii are în
subordine oameni pe care trebuie să-i coordoneze, cărora le dă sarcini, la îndeplinirea
cărora veghează, pe care trebuie să-i controleze şi de care trebuie să răspundă. Fiecare
om îşi va exercita însă aceste atribuţii în funcţie de modul propriu de a gândi, a simţi
şi a acţiona, adică va avea propriul „stil de conducere”. Stilul de conducere
însumează toate particularităţile cadrelor de conducere, atitudinile, metodele de lucru
adoptate şi trăsăturile specifice relaţiilor cu subalternii şi cu mediul extern.
În aprecierea unui stil de conducere, un rol important îi revine sistemului de
relaţii interumane. Prin urmare, în sens larg, stilul de conducere poate fi definit ca
felul de a lucra cu oamenii. Un stil de conducere eficient are în vedere apropierea
realităţii de modelul funcţional ideal. Stilul de conducere reiese întotdeauna din
modul în care este perceput conducătorul, liderul sau şeful respectiv de către cei cu
care se află în relaţii funcţionale: subalterni, colaboratori şi superiori 3 . Toţi aceşti
oameni, mai cu seamă subordonaţii, percep stilul de conducere ca fiind acela care le
caracterizează activitatea şefilor pe termen lung, indiferent de abaterile întâmplătoare
de la conduita obişnuită. Organizaţia militară este puternic ierarhizată, iar
regulamentele şi normele în vigoare prescriu exact atribuţiile fiecărei trepte ierarhice,
precum şi relaţiile de subordonare, de autoritate, cooperare şi control. Între titularii de
posturi, indiferent de subdiviziunea căreia îi aparţin, se stabilesc relaţii organizatorice
formale. Raporturile dintre şef şi subordonat se stabilesc atât în plan formal (conform
cadrului normativ în vigoare), cât şi informal, spontan, în funcţie de afinităţi şi
caracteristici psihologice individuale. Când vorbim de stiluri de conducere prezente
în mediul militar, ne referim în primul rând la autoritate, la modul şi la măsura în care
se manifestă aceasta (exces de autoritate, echilibru sau insuficienţă), întrucât nu se
poate vorbi despre activitate în mediul militar în absenţa autorităţii.
Fiecare lider militar îşi manifestă autoritatea cu care a fost învestit fie prin
conduite restrictive dominante, iar subordonaţii percep constrângerea şi resimt
3
Maior Cristina Iacobuţ, Rolul liderului organizţiei şi al purtătorului de cuvânt în gestionarea comunicării de criză,
Gândirea militară românească, nr. 5, decembrie 2008, p. 35.