MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR - IGSU

Din păcate, în prezent, părinţii, preocupaţi să asigure un trai decent familiei,
sunt prinşi în goana după un loc de muncă bine plătit şi păstrarea acestuia prin orice
mijloace, inclusiv prin sacrificarea timpului pe care ar trebui să-l aloce pentru
educarea şi instruirea propriilor odrasle. Mulţi părinţi, atraşi de mirajul unui câştig
mai consistent sau împinşi de lipsa locurilor de muncă în propria ţară, îşi lasă copiii
în grija unor bătrâni, care adesea de abia se pot îngriji de ei, a unor rude indiferente
de soarta acestora, a unor fraţi nu mult mai maturi decât ei, şi-şi caută norocul pe
meleaguri străine. Astfel, nu are cine le spune acestor „copii fără părinţi” că nu este
bine să se joace cu chibrituri, brichete, lumânări aprinse, să scoată jarul din sobe ori
să se joace la aragaz şi să „testeze” cum ard diverse materiale, că nu trebuie să facă
focul în curţi în apropierea locurilor de depozitare a furajelor sau lemnelor de foc
pentru gospodărie, pe câmp, lângă loturi de semănături, la marginea pădurilor sau în
interiorul acestora, să nu se joace cu artificii, să nu aprindă artificiile şi lumânările din
brad şi alte asemenea „activităţi” pe care le include sintagma jocul copiilor cu focul.
Din păcate, din rândul acestor copii care nu au fost educaţi pentru a nu se juca cu
focul, explicându-li-se şi pericolele la care se expun, se „recrutează” cei care devin
victime ale flăcărilor şi/sau fumului, elemente inseparabile ale incendiului, sau părinţi
iresponsabili ce-şi încuie copiii în casă, cu chibrituri, brichete şi materiale inflamabile
la îndemână, cu mâncarea pe aragazul în funcţiune, cu focul aprins în sobe şi „îi uită
Dumnezeu” la cârciumă sau la bârfă cu „cumetrele”. Aceşti copii cresc, la fel ca şi
înaintaşii lor, în spiritul păguboasei mentalităţi „n-o să mi se întâmple tocmai mie”.
Revista care are amabilitatea de a găzdui materialul de faţă a publicat de-a
lungul timpului o serie nedorit de lungă de exemple de incendii în urma cărora copiii
şi-au pierdut cel mai de preţ dar oferit de Dumnezeu, VIAŢA, ori au rămas cu traume
fizice şi psihice pentru tot restul vieţii. Martori ai suferinţelor acestor micuţi ce nu au
altă vină decât faptul că s-au născut în familii iresponsabile, că nu au beneficiat la
grădiniţă sau la şcoală de o minimă instruire pentru a nu se juca cu acest balaur
nemilos care este incendiul, sunt medicii care, cu mult devotament şi dăruire, fac de
multe ori imposibilul pentru a salva vieţi nevinovate sau a le alina durerile, de multe
ori insuportabile.
Alături de părinţi sau în lipsa acestora, un rol important în formarea tinerei
generaţii, sub aspectul apărării împotriva incendiilor, revine educatorilor,
învăţătorilor şi profesorilor. Aceştia au datoria de a „lumina” copiii şi tineretul
asupra pericolelor pe care le prezintă focul scăpat de sub control, asupra modului cum
să procedeze pentru a evita declanşarea unui incendiu sau dacă acesta s-a produs,
cum să acţioneze conştient încât să nu pună în pericol propria viaţă sau a celor din
jur. Ca formatori, au datoria de a studia şi a transpune în practica de zi cu zi
reglementările specifice prevenirii şi stingerii incendiilor în unităţi de învăţământ, de
a le prezenta „publicului-ţintă” şi de a verifica însuşirea cunoştinţelor predate prin
teste şi exerciţii practice, prin concursuri gen „Cine ştie câştigă”.
În România, cadrele didactice, de la nivel de învăţământ preşcolar până la
instituţii de învăţământ superior, dispun de suficiente mijloace de pregătire pe linia
apărării împotriva incendiilor. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva
incendiilor, Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul
ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007, Normele de prevenire şi stingere
121