DucaAP3, 322p..pdf - Adevarul.ro

mesagiului lui Wilson a fost pentru noi toti unul din momentele cele mai
dureroase ale intregului razboi.
Take Ionescu atribuia semnificativa tacere a lui Wilson in ceea ce privea
Romania actiunii cercurilor evreesti din State le Unite, cercuri care de
mult ne erau ostile. Desigur ca aceasta actiune a jucat un rol in atitudinea
lui Wilson, dar nu este mai putin adevarat ca daca am fi avut din vreme o
legatiune la Washington, care sa fi contrabalansat influenta evreilor si a
celorlalti dusmani ai nostri, mesagiul ar fi facut o aluzie si la revendicarile
noastre. In aceasta privinta culegeam roadele greselilor noastre. Daca nu
mai de mult, in once caz din ziva in care America a intrat in razboi, noi
ar fi trebuit sa trimitem la Washington un ministru plenipotentiar. Fara
nici un fel de justificare temeinica, Bratianu a tot intarziat, deci, America
intrase in razboi la inceputul lui Aprilie, abia toamna tarziu, Dr. Angelescu
a fost trimis in Statele Unite, unde a sosit cu cateva zile inainte de aparitia
mesagiului, prea tarziu deci pentru a putea desfasura vreo actiune folositoare
cauzei noastre. De altfel ma intreb daca dansul era persoana cea
mai indicata pentru acest post, intrucat nu stia limba engleza. Cu el plecase
in America Parintele Lucaci si alti cativa Ardeleni, cu totii dandu-si
intreaga osteneala cuvenita; am fi nedrepti dad am tagadui seviciile
reale ce au adus cauzei noastre, dar timpul pierdut la inceput nu s'a putut
niciodata recastiga in intregime si in once caz omisiunea din mesagiul
presedintial nu a putut fi evitata si consecintele ei a trebuit s5. le suferim,
si le-am suferit dureros luni de-a randul.
Sarmanul Vopicka, foarte plictisit, nu stia cum sa se scuze in fata
noastra, am fi preferat insa un singur cuvant al lui Wilson tuturor explicatiilor
$i regretelor reprezentantului sau la Iasi. In urma, fireste, Wilson
si-a schimb at atitudinea $i in mare parte, dad nu in toate, sprijinul sau
nu ne-a lipsit.
Toate aceste greutati cu bolsevicii, cu Nemtii, cu Aliatii si cu ministrii
conservatori prefacusera viata noastra intr'un adevarat si permanent
chin, si, inca o data totusi, moralul nostru era ridicat. In fiecare zi ne convingeam
mai mult de temeinicia vechiului proverb: si nu dea Dumnezeu
omului cat poate sa rabde!"
Inteadevar, loviturile soartei veneau din toate partile unele dupa altele
si le rabdam, minunandu-ne singuri cat era rabdarea noastra de mare.
De-altminteri cloud sentimente se zbateau in sufletul nostru. In ce priveste
viitorul apropiat, oricat de dureros ar fi fost, el reprezenta o speranta fata
de nesuferita indoiala in care traiam de atatea saptamani. $i, deci, it priyearn
caun fel de usurare. Referitor la viitorul mai departat, credinta noastra
in izbanda finall a Aliatilor se intarea tot mai mult. Insesi vestile ce
ne veneau acuma din teritoriul ocupat ne aratau cat de subreda era situalia
generals in Austiria si
cat de grele erau imprejurarile economice din
Germania. Pe de alts parte, tot ce ne venea din Apus ne arata ca Aliatii
57