DucaAP3, 322p..pdf - Adevarul.ro

240
lupta parlamentara eram silivi sa schimbam cuvinte neplacute spre a ne
apara qeful absent caci Vintila Bratianu nu mai venea decat rar la Camera
aceia§i deputati, aceiaqi oameni ascultau acum cu figura zguduita de
emotie cuvintele atat de elogioase rostite de oratori, de la tribuna. Nu voi
uita niciodata uimirea mea cand, privind in juru-mi, am vazut intre altii
plangand pe deputatul !taut de la Dorohoi, care se distinsese tocmai ani
de-a randul prin violenta atacurilor sale impotriva lui Vintila Bratianu.
Dupa §edinta nu m-am putut stapani sa nu-i arat mirarea mea. Mi-a raspuns:
L-am atacat qi acuma o regret, dar 1-am respectat intotdeauna, cum
am respectat putini oameni in lumea aceasta".
Da, Vintila Bratianu a putut sa nu fie iubit, dar a fost pururea respectat,
acest respect, acest adanc §i unanim respect explica m4catoarea manifestatiune
de doliu pe care moartea lui o stamise de la un capat al tarii
la celalalt. Dar nu aceasta ar fi fost singura explicatie. Am cautat adesea
sa talmacesc rostul impresiei atat de adand provocata de acest sfar§it,
caci a fost inteadevar un curios fenomen de psihologie nationala. Cred
ca explicatia sta intr'o serie de motive deopotriva subtile qi complexe.
In primul rand, un simtamant de remu§care, incontestabil ca in fata
acestei morti nea§teptate pentru publicul cel mare, a acestei morti atat de
mi§catoare, lumea §i-a dat seams ca fusese prea aspra, prea nedreapta cu
dansul, ca acest om care a fost un mare caracter §i un mare patriot nu merita
sa fie urmarit cu atata ura. In vremurile in care atatia ambitio§i vulgari,
atatia oameni interesati, atatea personaje lipsite de credinte adevarate
§i de intenlii curate ocupa situatii precumpanitoare qi se bucura de
aclamatiile trecatoare ale multimii, era nedrept, profund nedrept ca toata
hula sa se fi indreptat impotriva unui om a carui singura vina este de a fi
stat o vials intreaga cu o abnegatiune de ascet in slujba tarii i a convingerilor
sale. Si astfel pe cale de reactiune, sub lovitura mortii, con§tiinta
nedreptatilor, a prelungitelor nedrept5.ti savarqite s'a prefacut intr'o surprinzatoare,
dar de fapt logics migcare de neprecupetita recunoaqtere a
meritelor sale.
Dar nu a fost numai remu§carea, a fost un omagiu adus unui caracter
intr'o epoca in care opinia publica era tocmai scarbita de spectacolul lipsei
de caractere pe care it oferea atat lumea noastra politica, precum §i societatea
noastra in genere. Noua domnie daduse loc la un a§a-zis mezat de
con§tiinte, la atata incovoiere la atatea tranzactii morale, incat in setea
ei dupa caractere, privirile se indreptasera asupra lui Vintila Bratianu ca
asupra ultimei sperante §i a singurei exceptii. Si iata ca acuma soarta rapea
din mijlocul nostru §i aceasta suprema intrupare a virtu-tilor la care
aspiram cu atata insuflet ire.
Mai era insa in aceasta psihoza §i un protest la adresa Regelui. Opinia
publica era in acel moment stapanita de doui sentimente: unul de nemultumire
impotriva pomirilor noului Suveran, iar al doilea, de indignare