DucaAP3, 322p..pdf - Adevarul.ro

floarea varstei, dupa cateva zile de boala. Pe cand iqi facea campania
electorala in Olt dormise, bineinteles fara sa §tie,- in casa unui taran
frunta§ din sudul judetului in care bolise cineva de varsat negru §i, ne-
fund vaccinat sau revaccinat, a contractat aceasta grozava board. $i
astfel,
printr'o cruda ironie a soartei, Danielopol, care avusese fobia microbilor
toata viata lui, care umbla ve§nic cu dezinfectante, a pierit rapus de o
boala de care, grape vaccinului lui Jenner, omenirea nu mai moare de mai
bine de o suta de ani.
Pentru partid, prematura lui Incetare din viata a fost o grea lovitura.
Prin probitatea lui exceptionala, prin puterea sa de munci, prin cultura,
prin talentul, prin frumoasa lui inteligenta, prin judecata lui sanatoasi qi
prin rectitudinea caracterului sau, Danielopol era chemat la un mare viitor.
In el, nu numai cauza national liberals, dar Cara Intreaga ar fi avut pentru
grelele vremuri de dupa razboi un slujitor priceput, un om de cinste, de
capacitate qi de autoritate.
Pentru mine, care eram legat cu el printr'o intima prietenie inca de la
Paris, disparitia lui a fost o foarte dureroasa Incercare. Este o varsta la
care nu se mai pot Inchega prieteni, ajunsesem la aceasta varsta la care
constatam cu groaza cum in cativa ani moartea secerase pe atatia din
amicii mei cei mai de aproape §i ma lasa printre oamenii generatiunii
mele ca sa port aproape singur povara greutatilor qi raspunderilor vremurilor
zbuciumate ce ne stateau Inainte. Cand Inca zguduit de emotiile
inmormantarii s5.rmanului Danielopol coboram in ora§ pe Calea *erban
Voda, urca spre cimitir un modest convoi funebru. Era Vlahuta dus de
cativa prieteni §i admiratori la lica§ul sau de veci. Romania intregita
cuprinsa in frigurile inchegarii post-belice Ingropa cu aceeaqi nepasare
pe oamenii ei de viitor §i pe.marii ei poe i.
La deschiderea parlamentului care a avut loc la Ateneu, sala din
Dealul Mitropoliei find prea ingusta pentru a cuprinde pe cei 568 deputati
ai sufragiului universal, s'a petrecut o scena pe care tin sa o pomenesc.
Pe cand a§teptarn cu totii sosirea Suveranilor, iar sala qi lojele erau
ticsite de lume, deodata vedem aparand imbracata in alb, acoperita de
bijuterii §i decoratii, o doarrma palida §i scheletica. Era Doarnna Zoe Sturdza,
viduva lui Dimitrie Sturdza, mama nenorocitului Alexandru Sturdza.
La aparitia acestei vedenii spectrale, adunarea a fost cuprinsa de un adevarat
fior, unii, plini de mils, s'au Inclinat in fata ei, altii, jigniti, au Intors
capetele cu mai multi sau mai putina ostentatiune. Sarmana femeie
se caznea sa surada §i, stapanind o vizibila emotie, sa poarte capul sus.
Dar ce cauta acolo? Ce sentimente o manasera, cand apasau pe bietli sai
umeri de mama o a§a groaznica povara, sa Infrunte privirile qi fire§tile
comentarii ale reprezentaPunii nationale? Era o sfidare? Era, dimpotriva,
un act public de desolidarizare fati de odioasa fapta a fiului ei? Afirmarea
ca peste vinovatia copilului intelege sa reprezinte §i sa sublinieze in
193