Aureliu Busuioc Biobibliografie - Biblioteca Municipală "B.P.Haşdeu ...

10 Aureliu Busuioc. Biobibliografie Studii introductive 11
Ucidem cititorii!” (p. 118-119). Din romanul Lătrând la lună 3 : „pauză lungă cât
învăţămintele lui Stanislavski” (p. 44); „m-a izbit în nări ca un pumn expediat de
Tyson…” (p. 57); „Sunt un Mesrop al rasei! Un Chiril şi Metodiu!” (p. 126).
O sumă de cuvinte 4 coagulează într-un model de răspunsuri / comentarii în
stilul cronicarului Neculce, actualizat prin situaţii din secolul nostru. Concluziile
se ridică la un nivel ştiinţifico-sarcastic: „Drept au zis înţeleptul Voltaire: „Arta
diplomaţiei e să nu spui tot ce ştii!...” (p. 57); „Dar au venit un învăţat Marx carele, cu
ortacul şi sponsorul său Engels, au scris negru pe alb că prin Evropa bântuie o stahie.
Oamenii evropeni au crezut şi au alungat-o în Rusia” (p. 30). Multiaspectualitatea
este individualizată în revederea istoriei, în preluarea unor forme arhaice colocviale,
în optimizarea conceptelor umaniste şi iluministe.
Şi dacă ne apropiem de cărţi dintr-o optică a personalizării, să ţinem cont şi
de autografe. Cea mai frumoasă colecţie o găsim în Cărţi cu dedicaţii, ediţie îngrijită
de dr. conf. univ. Lidia Kulikovski, alcătuită cu migală de Claudia Tricolici. Voi
prezenta un dialog-adresare care mi-a răvăşit emoţiile unei lansări:
„Pentru Biblioteca «Ovidius» ca jertfă a acestei lucrări te invit şi eu, cititorule,
să ţii cont nu doar de aceea ce citesc, ci şi de aceea ce se scrie despre Persoana citită.
Al tău Busuioc Aureliu.”
„Pentru Biblioteca «Ovidius». Stimate cititor, te invit în labirinturile
interpretării. Creează valori. Ori după lectură conceptul de intelectual îţi va aparţine
ţie. Cu respect, autoarea Fonari Victoria. 09.12.2003” 5 .
Legătura cu cititorul este importantă atât pentru scriitor, critic, cât şi pentru
bibliotecar. Acest volum ne prezintă această frumoasă colaborare. Şi dacă tot ce
se face apare din voinţa fericirii, în toată această carte ne este relevată fericirea de
realizare, de receptare şi de dăruire. Cuvântul nu mai aparţine bibliotecarilor, este
oferit cu desăvârşire cititorilor.]
Victoria Fonari,
doctor conferenţiar, USM
Aureliu Busuioc. Lătrînd la lună. Chişinău: ARC, 997.
4 Aureliu Busuioc. O sumă de cuvinte. Chişinău: Prut Internaţional: Ştiinţa, 2008, p. 57.
5 Cărţi cu dedicaţii (în colecţia Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”). Chişinău: Tipografia „Elan
Poligraf”, 2007, p. .
După aniversare
Născut „în anul «curbelor de sacrificiu» ale guvernului Iorga”, cum preciza
ironic poetul însuşi, Aureliu Busuioc pare arondat genetic simbolismului de început
de veac. Un simbolism furat mai ales de melos şi de cantabilităţi ritmice: „Un pian
la fereastra deschisă / Şoptea sacadat din Ravel, / Era o întindere ninsă, / Lumină în
geamul acel, // Şi casa era tot aceea, / Cu ochiul a cuget deschis, / Şi sunetul mic ca
un greier, / Iar noaptea – o masă de scris” (Bolero). Această sensibilitate muzicală
activând toată claviatura (de altfel, poetul e şi un bun cunoscător al muzicii clasice)
se completează, alternativ, cu un alt simţ – cel al cromaticului de tip impresionist:
„Culorile se-amestecă, / se sting, / se suprapun, se-adună, se confruntă [...] Se-
nvălmăşesc demente, / se demit / şi se adună iar şi se destramă: / o veselă, întremătoare
dramă / din viaţa ne-ncepută-a unui mit” (Impresionistă). Avem astfel o estetică a
simbolismului târziu, conturată încă de Macedonski: „Poezia viitorului nu va fi decât
muzică şi imagine [subliniat pentru dvs. – e.l.] – aceste două eterne şi principale
sârguințe ale ideii”. De la debut şi până la Punct (îl am în vedere pe cel de la Știinţa
doar...), poetul a schimbat numai registrele, acestea fiind când mai grave, când mai
sprinţare, nu însă şi ideea. Lucru ciudat şi greu de conceput într-o maree continuă
de realism socialist. Şi asta nu în sensul că cel care „arpegia” Apasionata nu ar fi fost
cumva conectat la ideologia doctrinară. A fost, Aureliu Busuioc fiind azi cel mai
acid demistificator al lui Aureliu Busuioc. (Prin asta îmi aminteşte cumva de gestul
uluitor al seniorului Alexandru Paleologu.) Mă refer însă la faptul că poetica sa
ironică, prezidată invariabil de un Momos jovial-ironic, gata să dezumfle suficienţa
infatuată şi tâmpenia rigid-solemnă, nu se înscria în lirica placidă a ruralităţii, cum,
de altfel, nu a prea excelat nici în cea de temenea. Poezia basarabeană de atunci, de
un cras primitivism, fără cultură versificatorie şi fără cultură în genere, era şi rămâne
o crudă mostră de nonliteratură. Busuioc venea însă cu un bagaj cultural nesperat
de cei ai locului. Bagaj, de altfel, inexplicabil la unul care a făcut doar o şcoală de
transmisionişti. Structura poetică Busuioc se constituia astfel într-o entitate aparte.
Marca inteligenţei şi a urbanului o ţinea la distanţă de hăulirile agreste şi o apropia
doar de cerebralitatea uşor barocă, uşor snoabă a poeziei altui rafinat – George
Meniuc. Dacă ceilalţi erau revărsaţi în literatură direct din uterul folcloric, mai ales
dintr-un folklor prost înţeles, atunci cei doi veneau dintr-o tradiţie literară, experienţă
din care nu lipseau nici clasicii romani, nici cei români. Atât că Meniuc a mers pe