Citeste PDF

34 Prefaţă
Despre fantome, panopticum şi cristal,
oglinda­activă, cunoaşterea eruptivă, oul­clavir
Pe tânărul Gellu Naum, autorul lui Medium, îl interesează „orice experienţă
capabilă să arunce un fir conducător între stările de vis şi de
veghe şi, prin asta, menită să mă ducă cu un pas mai aproape de
lumea obiectivă în care fantoma mea se găseşte“. Lumea obiectivă,
aşadar, locul (hegelian?) al hazardului obiectiv... Şi acel „permanent
şi chinuitor efort de a stabili legăturile visului cu aşa­numita realitate“
pe care­l face un Gérard de Nerval, efortul „de a găsi firul subţire,
indisolubil, care le leagă, de a descoperi lumea în care vis şi realitate
se întâlnesc firesc, lumea obiectivă pe care, dându­i numele fericit
găsit de Apollinaire, André Breton şi suprarealiştii aveau să o exploreze
cu atâta succes“.
Aurélie este numele „fantomei“ lui Nerval. Şi Gellu Naum îşi urmăreşte
„fantoma“ lui, vie, reală, încă necunoscută („Medium erau convorbirile
mele cu o fantomă vie, cu iubita mea care, eram sigur, exista
undeva pe lume şi a cărei întâlnire căutam să o grăbesc cât mai mult.
Eram sigur că şi iubita, fără să mă cunoască, fără să­mi bănuiască
existenţa, făcea, de partea ei, aceleaşi eforturi…“). Fantomaticul este
o „relaţie între vii“, dintre cei care „se caută cu disperare“. „Să fim
lăsaţi, o dată pentru totdeauna, în pace cu spiritele. Dacă din întâmplare
capul meu ar înflori într­o zi, l­aş acuza pentru asta pe el. Am
văzut fotografii cu fantome, cunosc fiecare trăsătură a feţei lui Katie
King, fantoma fotografiată de Crookes. Dacă am s­o întâlnesc pe
stradă, cu siguranţă am să­i întorc spatele pentru simplul motiv că nu
mă interesează nici cât negru sub unghie.“ „Ceea ce caut e o fantomă“,
declară Gellu Naum – doar că „fantoma“ poate fi un obiect, o fiinţă,
o idee, un alter ego, o autoproiecţie, un sau o cititoare: „Poate tu eşti
fantoma cu care vreau să stau de vorbă“. Nimic macabru, căci „fantomele
se plimbă printre noi şi misterul ieşit din negarea misterului
romantic este încă unul din lucrurile pe care e vorba să avem curajul
de a le privi în faţă. Macabrul, pe care romanticii îl confundau cu misterul,
şi­a schimbat aspectul“. Fantomaticul e un domeniu al realităţii
(sic!), o metodă de (re)cunoaştere, o virtualitate activă, este ceea ce
urmează a se realiza, fiind deja ferment. Realitatea seamănă cu „un
panopticum de oglinzi active în care rând pe rând trec prin faţa omului
nemişcat din mijlocul încăperii virtualităţile obiectivale ale tuturor
obiectelor, ale tuturor întâlnirilor, ale tuturor peisajelor pe care el le
visează cu frenezie, pe care le va găsi cu siguranţă în drumul întunecat