Citeste PDF

Prefaţă
poartă cu sine „tristeţea profundă a poeţilor care toată viaţa – dar toată
viaţa – s­au căznit să nu facă literatură. […] Îngrozitoare decepţie. Dar
peste această haină strălucitoare de murdărie, după abrutizantele falduri
ale unei poezii copleşitoare prin literarul ei plat şi pompos, convingerea
de a fi ferment“. Ferment, nu doar în sensul unei schimbări
a lucrurilor, ci şi al provocării necesarei crize de conştiinţă. Ferment
aşadar. Vorbim de un poet pentru care importantă nu e literatura, rezolvarea
– doar – a unei „probleme poetice“, ci starea poetică, deci ceva
identic cu extazul acela de la 19 ani, „când, cu capul ameţit de tutun
şi de versuri, credeam, întins pe canapeaua din camera mea, într­o
ameţeală furtunoasă, că am pătruns într­o altă lume“. Literatura nu e
un scop („N­am scris niciodată un poem pentru un poem“), ci doar
o cale de acces spre „partea cealaltă“, spre orice are legătură cu libertatea
şi misterul, o formă de a crea atât de necesarele crize de conştiinţă.
De aceea îi şi caută doar pe asemănători, pe „acei oameni care,
asemenea magicienilor, declanşează cu câteva cuvinte, cu câteva linii
terifiantele crize de conştiinţă“, fiind primii, altfel, „care sucombă roşi
de aceste crize“. Mai importante decât orice altceva sunt aşadar experienţele
poetice, aşteptate sau provocate în fel şi chip, prin căutarea
lor activă, prin aşteptare activă sau recurgând la declanşatori precum,
să zicem, oul negru, efialtic (care, aflăm, poate provoca două stări
contradictorii: exaltarea şi temperanţa 15 ).
Poetul are „sensibilitatea unui medium“ şi poate face legătura între
cele presimţite şi cele concrete, între lumea invizibilă şi cea vizibilă –
la fel de reale! –, între cele perceptibile şi acel „întuneric în care e loc
destul“, aflându­se în căutarea acelui „punct final“ aflat „pretutindeni
15. „TEMĂ: Luaţi un ou de găină cât mai mic posibil, goliţi‑i conţinutul
prin două găuri transversale, înnegriţi‑l cu tuş chinezesc, vârâţi o
sârmă subţire prin cele două găuri. Cu ajutorul acestei sârme fixaţi‑l
pe un ecran alb. Acest aparat puneţi‑l la peretele care vine spre picioare
când vă culcaţi. ADĂUGIRE: Cu ajutorul acestui aparat se pot forţa
stări de semiveghe, de reverie trează, particular de iraţionale, în care
certitudinea eruptivă apare ca metoda cea mai sigură de gândire. Se
sesizează de asemenea cu o uluitoare uşurinţă aspectul efialtic al
obiectelor. În acest climat favorabil apariţiei fantomelor se câştigă
noaptea. Ne dăm astfel seama mai uşor de identitatea care există între
reveria trează şi vis, pe de o parte, între vis şi realitate, pe de altă
parte, diferenţele şi, în cele din urmă, unitatea lor. DEFINIŢIE: Procedeul
oului negru, metoda hipnotică de provocare a unui subiectivism stră‑
lucitor prin nemaipomenita forţă impulsivă a dorinţei dezlănţuite.“
29