Citeste PDF
Citeste PDF Citeste PDF
24 Prefaţă deosebesc foarte clar.) Portretul nu reprezintă nici un personaj cunoscut. Aduce, vag, cu Gioconda. Deşi e făcut de mine, trebuie totuşi săl fac abia acum, pe un procedeu de stilamancie. Mă întreb dacă am să reuşesc, în privinţa culorilor. Ochii sunt sigur că am săi pot face deschişiînchişi. Brusc, mă aflu în altă cameră şi mă îndrept spre o masă unde am tot cemi trebuie pentru lucru. Îi cer unei femei aflate acolo să înceapă traducerea. (Am uitat cine e femeia, deşi o cunosc foarte bine.) Portretul trebuie tradus; portretul e, de fapt, traducerea unor texte foarte scurte, de Quincey, pe care ea are să le traducă, iar eu am să le pun între două sticle. Credeam că sticlele sunt rotunde, dar observ că au forme neregulate. Prima „scenă“ parcă ar fi decupată din teatrul lui Gellu Naum: absurd şi umor, exact în acelaşi timp! În Poate Eleonora apare, la un moment dat, chiar un personaj episodic, jucând rolul unui martor, al unui înţelept – e un bătrân care croşetează („El croşetează tot timpul cât durează scena şi nu scoate o vorbă“). Bizare devin lucrurile legate de portretul femeii necunoscute, care e redesenat (prin „stilamancie“ 8 ). Redesenarea – rescrierea – e traducere. Traducere a unei traduceri. Repetiţie care schimbă sensul. Ochii femeii din portret devin, prin redesenare, „deschişiînchişi“. Redesenarea – prin stilamancie – trimite şi la ideea de hazard şi de interpretare. Portretul iniţial este alcătuit, la rândul lui, din nişte texte de Thomas de Quincey – nu întâmplător e vorba despre autorul Confesiunilor unui opioman englez. Sticlele între care se păstrează portretul nu sunt drepte, ci neregulate, „deformatoare“. Tot visul e o trimitere la scrisul lui Naum (care e rescriere, reluare), la literatura ca „traducere“ a unor conţinuturi şi la chipul fantomatic din cristal (care apare undeva în Medium 9 ). Poate, nu în ultimul rând, la ideea că un portret (de litere!) poate fi şi un autoportret. De adăugat că şi în Zenobia este descris un portret de litere şi linii: „Şi fără titlu miaş fi recunoscut trăsăturile pentru că timpul cât dura un astfel de joc însemna pentru mine intrarea întro stare de seninătate indescriptibilă în care simţeam fiecare liniuţă, fiecare literă, fiecare cifră cu sensul lor de dincolo de noi şi pentru că după aceea, cu o luciditate care mă uimea de fiecare dată prin firescul ei, izbuteam să înţeleg cele mai criptice semne“. 8. Stilamancia (sau stilomancia) este o tehnică grafică inventată de Dolfi Trost, pe care el o considera „supraautomatistă“, asemănătoare cu desenele testelor Rorschach. 9. „Un pat, din care te privesc eu […] pe tine, care eşti un cristal sau o cămaşă.“
Prefaţă Copilul ăsta care nu e copil […] sunt eu Se apropie un băieţaş, mic, abia îmi ajunge până la genunchi. Îl chem: Robert! El vine. Îl mângâi pe obraz, încet. Vreau să văd dacă îmi seamănă, dacă sunt eu şi caut, în acelaşi timp, trăsăturile altcuiva. Cu siguranţă că e al meu. Seamănă teribil cu fotografiile mele din copilărie. Îi privesc mai ales ochii: au aceeaşi culoare ca ai mei. Întradevăr, copilul ăsta sunt eu. Dar îmi păstrez îndoiala, ca să nu mă lege, să rămân liber. Îl întreb cum îl cheamă. Pare trist. „Mi se spune Edmond, Pippo sau Robert. Dar, de fapt, cine sunt?“ Habar nam. Nici eu nu ştiu cine sunt. Robert, Edmond sau Pippo e din ce în ce mai trist. Mă priveşte în ochi şimi spune cu o seriozitate cumplită: „Mă plictisesc îngrozitor“. Îl cred. Mai ales că una dintre femei începe săl mângâie, începe să se joace cu copilul ăsta care nu e copil, care e înfiorător de lucid şi de trist şi care, în afara îndoielii păstrate de mine ca sămi păstrez odată cu ea şi libertatea, sunt eu. Dar mă gândesc că e şi ăsta un fel de a mă apăra împotriva morţii. Identificarea cu un copil se găseşte şi în unele poeme – ca Pragul 10 , Răspântia (un poem despre subtilul joc al vârstelor) – sau spre finalul romanului Zenobia, unde, întro scenă cvasionirică, apar în cadru un băieţel (poate imaginar) şi „ectoplasmaticul“ Dragoş – două ipostaze, de fapt, ale naratorului, formând împreună cu acesta o trinitate care întruchipează ceea ce e un poet (acest poet!): un „bătrân“ – sau un „copil bătrân“, cum se spune undeva – păstrător al „tradiţiei“ (căci, „încă de la naştere, mia intrat în cap că am de comunicat lucruri uitate“), „mişcânduse în luminosul întuneric al minţii îngropate în 10. „Singur pe sub grădini mă întrebam/ «cine eşti tu bătrânul meu copil»/ stăteam în urechea mea mă jucam cu trompa numitului Eustache/ de acolo se auzea prin timpanul meu spart/ cum o fecioară se urca pe rug/ «aprindeţi focul» striga «vreau să mor»// atunci se ridica din iarbă cineva de abur şi citea/ anunţul din ziarul de seară/ pe măsură ce citea auzeam înserarea cuvintelor/ «CONSTRUIESC PERPETUUM MOBILE CAUT SURSĂ DE FINANŢARE AM SOLUŢIA/ str Aviatorului 148 ap 3 Petroşani»// singur stăteam în urechea mea lângă un prag nevăzut/ eram la o vârstă foarte înaintată/ aşteptam trezirea de jos/ cădeau fulgere cerul ardea/ singur stăteam amândoi în urechea mea surdă bătrânul meu copil/ şi aşteptam să ne naştem/ eram cum sar zice admirabili“. 25
- Page 2 and 3: Gellu Naum Opere II Proză
- Page 4 and 5: Ediţie îngrijită şi prefaţă d
- Page 6 and 7: 6 Gellu Naum. O biografie fost reti
- Page 8 and 9: 8 Gellu Naum. O biografie eu. De ob
- Page 10 and 11: 10 Gellu Naum. O biografie Artelor,
- Page 12 and 13: 12 Gellu Naum. O biografie Bosquet
- Page 15 and 16: Poetizaţi, poetizaţi... „Poate
- Page 17 and 18: Prefaţă spuselor mele; mie, de un
- Page 19 and 20: Prefaţă interpretare urmând lini
- Page 21 and 22: Prefaţă Sau poate ar fi mai potri
- Page 23: Prefaţă Să cânte Naum ! Vreau s
- Page 27 and 28: Prefaţă Medium. „Situaţia lumi
- Page 29 and 30: Prefaţă poartă cu sine „triste
- Page 31 and 32: Prefaţă lucru, cu excepţia unor
- Page 33 and 34: Prefaţă putea vorbi de o mineralo
- Page 35: Dacă ți-a plăcut, intră pe www.
Prefaţă<br />
Copilul ăsta care nu e copil […] sunt eu<br />
Se apropie un băieţaş, mic, abia îmi ajunge până la genunchi. Îl chem:<br />
Robert! El vine. Îl mângâi pe obraz, încet. Vreau să văd dacă îmi seamănă,<br />
dacă sunt eu şi caut, în acelaşi timp, trăsăturile altcuiva. Cu<br />
siguranţă că e al meu. Seamănă teribil cu fotografiile mele din copilărie.<br />
Îi privesc mai ales ochii: au aceeaşi culoare ca ai mei. Întradevăr,<br />
copilul ăsta sunt eu. Dar îmi păstrez îndoiala, ca să nu mă lege, să<br />
rămân liber. Îl întreb cum îl cheamă. Pare trist. „Mi se spune Edmond,<br />
Pippo sau Robert. Dar, de fapt, cine sunt?“<br />
Habar nam. Nici eu nu ştiu cine sunt. Robert, Edmond sau Pippo e<br />
din ce în ce mai trist. Mă priveşte în ochi şimi spune cu o seriozitate<br />
cumplită: „Mă plictisesc îngrozitor“.<br />
Îl cred. Mai ales că una dintre femei începe săl mângâie, începe să<br />
se joace cu copilul ăsta care nu e copil, care e înfiorător de lucid şi<br />
de trist şi care, în afara îndoielii păstrate de mine ca sămi păstrez<br />
odată cu ea şi libertatea, sunt eu.<br />
Dar mă gândesc că e şi ăsta un fel de a mă apăra împotriva<br />
morţii.<br />
Identificarea cu un copil se găseşte şi în unele poeme – ca Pragul 10 ,<br />
Răspântia (un poem despre subtilul joc al vârstelor) – sau spre finalul<br />
romanului Zenobia, unde, întro scenă cvasionirică, apar în cadru<br />
un băieţel (poate imaginar) şi „ectoplasmaticul“ Dragoş – două ipostaze,<br />
de fapt, ale naratorului, formând împreună cu acesta o trinitate<br />
care întruchipează ceea ce e un poet (acest poet!): un „bătrân“ – sau<br />
un „copil bătrân“, cum se spune undeva – păstrător al „tradiţiei“ (căci,<br />
„încă de la naştere, mia intrat în cap că am de comunicat lucruri<br />
uitate“), „mişcânduse în luminosul întuneric al minţii îngropate în<br />
10. „Singur pe sub grădini mă întrebam/ «cine eşti tu bătrânul meu copil»/<br />
stăteam în urechea mea mă jucam cu trompa numitului Eustache/ de<br />
acolo se auzea prin timpanul meu spart/ cum o fecioară se urca pe<br />
rug/ «aprindeţi focul» striga «vreau să mor»// atunci se ridica din iarbă<br />
cineva de abur şi citea/ anunţul din ziarul de seară/ pe măsură ce citea<br />
auzeam înserarea cuvintelor/ «CONSTRUIESC PERPETUUM MOBILE<br />
CAUT SURSĂ DE FINANŢARE AM SOLUŢIA/ str Aviatorului 148 ap<br />
3 Petroşani»// singur stăteam în urechea mea lângă un prag nevăzut/<br />
eram la o vârstă foarte înaintată/ aşteptam trezirea de jos/ cădeau fulgere<br />
cerul ardea/ singur stăteam amândoi în urechea mea surdă bătrânul<br />
meu copil/ şi aşteptam să ne naştem/ eram cum sar zice<br />
admirabili“.<br />
25
Change language