Citeste PDF

24 Prefaţă
deosebesc foarte clar.) Portretul nu reprezintă nici un personaj cunoscut.
Aduce, vag, cu Gioconda. Deşi e făcut de mine, trebuie totuşi să­l
fac abia acum, pe un procedeu de stilamancie. Mă întreb dacă am să
reuşesc, în privinţa culorilor. Ochii sunt sigur că am să­i pot face deschişi­închişi.
Brusc, mă aflu în altă cameră şi mă îndrept spre o masă
unde am tot ce­mi trebuie pentru lucru. Îi cer unei femei aflate acolo
să înceapă traducerea. (Am uitat cine e femeia, deşi o cunosc foarte
bine.) Portretul trebuie tradus; portretul e, de fapt, traducerea unor
texte foarte scurte, de Quincey, pe care ea are să le traducă, iar eu
am să le pun între două sticle. Credeam că sticlele sunt rotunde, dar
observ că au forme neregulate.
Prima „scenă“ parcă ar fi decupată din teatrul lui Gellu Naum:
absurd şi umor, exact în acelaşi timp! În Poate Eleonora apare, la un
moment dat, chiar un personaj episodic, jucând rolul unui martor, al
unui înţelept – e un bătrân care croşetează („El croşetează tot timpul
cât durează scena şi nu scoate o vorbă“). Bizare devin lucrurile legate
de portretul femeii necunoscute, care e redesenat (prin „stilamancie“ 8 ).
Redesenarea – rescrierea – e traducere. Traducere a unei traduceri.
Repetiţie care schimbă sensul. Ochii femeii din portret devin, prin
redesenare, „deschişi­închişi“. Redesenarea – prin stilamancie – trimite
şi la ideea de hazard şi de interpretare. Portretul iniţial este alcătuit,
la rândul lui, din nişte texte de Thomas de Quincey – nu întâmplător
e vorba despre autorul Confesiunilor unui opioman englez. Sticlele
între care se păstrează portretul nu sunt drepte, ci neregulate, „deformatoare“.
Tot visul e o trimitere la scrisul lui Naum (care e rescriere,
reluare), la literatura ca „traducere“ a unor conţinuturi şi la chipul
fantomatic din cristal (care apare undeva în Medium 9 ). Poate, nu în
ultimul rând, la ideea că un portret (de litere!) poate fi şi un autoportret.
De adăugat că şi în Zenobia este descris un portret de litere şi
linii: „Şi fără titlu mi­aş fi recunoscut trăsăturile pentru că timpul cât
dura un astfel de joc însemna pentru mine intrarea într­o stare de
seninătate indescriptibilă în care simţeam fiecare liniuţă, fiecare literă,
fiecare cifră cu sensul lor de dincolo de noi şi pentru că după aceea,
cu o luciditate care mă uimea de fiecare dată prin firescul ei, izbuteam
să înţeleg cele mai criptice semne“.
8. Stilamancia (sau stilomancia) este o tehnică grafică inventată de Dolfi
Trost, pe care el o considera „supraautomatistă“, asemănătoare cu
desenele testelor Rorschach.
9. „Un pat, din care te privesc eu […] pe tine, care eşti un cristal sau o
cămaşă.“