Citeste PDF

Prefaţă
Să cânte Naum !
Vreau să ies în oraş, dintr­o casă în care abia m­am mutat. E un
coridor. Câţiva bărbaţi cu care sunt în cor. La capătul coridorului,
pe o pajişte, lume multă. Se strigă: să cânte Naum, să cânte Naum!
Numele îmi e pronunţat într­un fel neobişnuit, m final aproape că
nu se aude. Înaintez pe coridor, până la mijlocul pajiştii, făcând
tot timpul gaguri ieftine, ca un actor de revistă. Pe pajişte mă
opresc şi întreb: „Unde sunt cei ce voiau să cânt?“. Numeroşi cheflii,
bărbaţi şi femei, strânşi laolaltă, spre stânga, aclamă ridicând
mâinile şi picioarele.
Vorbesc cu Mi (personaj antipatic), lângă un pom. Îi spun cât de tâmpit
e publicul care a putut să se mulţumească cu maimuţărelile mele.
La o masă, aproape, mănâncă, foarte atenţi, trei actori pe care îi bănuiesc
că ne aud.
Visul este exprimarea a chiar „condiţiei artistului“ (cum se
spune), a necesităţii desprinderii de „cor“ (grupul suprarealist?),
a relaţiei dintre el şi publicul în care se află, inevitabil, „numeroşi
cheflii, bărbaţi şi femei“. Coridorul trimite la coridoarele
din Zenobia (înţelese simbolic, ca locuri de trecere între lumi).
Portretul trebuie tradus
Mă aflu într­o cameră­verandă, mică şi văruită, care aminteşte de
casele spaniole. Stau lângă perete. Vine fostul meu prieten din copilărie
R.Ch., care acum e ofiţer. Nu­mi amintesc ce am vorbit, dar am
rămas tot timpul într­o rezervă care trebuia să­i arate că nu putem
avea nimic comun.
Apare un al doilea militar, un soldat bătrân. R.Ch. i se plânge că n­are
ciorapi. Soldatul bătrân îi oferă un ciorap, al lui, care e murdar. Discută
amândoi despre cum se fac ciorapii. Eu stau deoparte tot timpul şi îmi
spun: „Treaba lui dacă n­are ciorapi. Pe mine nu mă interesează“.
Deşi ei mi se adresează direct, refuz să particip la convorbire.
Din nou discuţie militaristă, de data aceasta despre tancuri. Mă aflu
împreună cu o mulţime de bărbaţi şi de femei printre care nu­l recunosc
decât pe C.N. La intrarea mea, el spune, în glumă, că aş fi tanchist.
Gluma lui mi se pare cu totul deplasată şi mă plictiseşte profund.
Mă aşez la o masă şi privesc un portret de femeie. (Ochii femeii sunt
închişi, dar se deschid dacă întorci tabloul cu josul în sus. Aceasta
se datoreşte unor linii făcute în dreptul pleoapelor, linii pe care le
23