Citeste PDF
Citeste PDF Citeste PDF
22 Prefaţă visul e privit ca soluţie, se vorbeşte chiar despre „certitudinea onirică“, simetrică şi complementară „certitudinii eruptive“: „Visele ne dau cu o extraordinară gratitudine, cu o faimoasă şi perseverentă amploare soluţiile cele mai neaşteptate, întrebările cele mai fecunde, elementele cele mai halucinante. [...] Graţie certitudinii onirice am privit întâmplări din viaţa mea de stare trează care până atunci mi se păreau de o teribilă neclaritate, de o înfricoşătoare nebulozitate cu certitudinea că întro zi voi avea explicaţia simplă şi clară a lor, necoborând fenomenele la metrul lor obişnuit sugestibil sau telepatic“. Mai târziu, toată poezia lui Gellu conţine o întreagă filozofie a visului, cu totul particulară 7 : în visul cuiva pot visa şi alţii, se poate visa în colaborare, visele se amestecă, se încrucişează, visele se conţin unele pe altele. Visul nu e doar proiecţie, nu e compensaţie, nu e doar o producţie a dorinţei – visul e o formă, multiplă, de (re)cunoaştere. Visul, adică literatura… Trei vise emblematice din Amintirea memoriei (proză care, după anii de apariţie de pe prima pagină a cărţilor de început, ar fi prima – dacă nu am şti că Medium, apărut în 1945, a fost scris între 1 octombrie 1940 şi iunie 1941). Trei vise cu valoare paradigmatică, putând fi citite ca puneri în abis ale literaturii lui Gellu Naum: 7. Să adăugăm şi faptul că unul dintre volumele de poezie de început se numeşte Culoarul somnului, un poem poartă titlul Amestecul vise‑ lor în convalescenţă, din când în când dăm de versuri ca: „Visam în colaborare cu Isaac Newton“; „cineva ne iubeşte ne sărută fără să ne fi văzut vreodată/ sau ne visează şi se lasă o amplă tăcere pe lume“ (în Copacul‑animal). Şi, mai departe: „mă gândeam ca acum Visam pentru toţi“ (Era o epocă); „când vor putea visa în somnul meu“ (Înotătorul de fier); „şi iar visezi malul albastru de la capătul râului“ (Malul albastru); „făcut în starea fascinantă pe al cărei prag mă aflu visele mi se încrucişează o clipă şi scapără“ (Treptele); „cerul se umple de globuri portocalii cum visez câteodată“ (În aşteptarea inginerului Pelok); „Dacă îi vine pofta să viseze ea aleargă mai departe cu ochii larg deschişi“ (Alergătoarea); „Visam că mă visam pe câmp cu doi prieteni din copilărie şi cu iubita mea care era cu noi deşi nu se vedea/ [...] visul din vis în care nu visam“ (Nunta); „iar ceilalţi stau smeriţi în umbra lor şi împlântaţi în linişte visează care mai de care“ (La capătul tăcerii); „în ochiul care ne visează încep să se arate lucruri înspăimântătoare“ (De la caz la caz) etc.
Prefaţă Să cânte Naum ! Vreau să ies în oraş, dintro casă în care abia mam mutat. E un coridor. Câţiva bărbaţi cu care sunt în cor. La capătul coridorului, pe o pajişte, lume multă. Se strigă: să cânte Naum, să cânte Naum! Numele îmi e pronunţat întrun fel neobişnuit, m final aproape că nu se aude. Înaintez pe coridor, până la mijlocul pajiştii, făcând tot timpul gaguri ieftine, ca un actor de revistă. Pe pajişte mă opresc şi întreb: „Unde sunt cei ce voiau să cânt?“. Numeroşi cheflii, bărbaţi şi femei, strânşi laolaltă, spre stânga, aclamă ridicând mâinile şi picioarele. Vorbesc cu Mi (personaj antipatic), lângă un pom. Îi spun cât de tâmpit e publicul care a putut să se mulţumească cu maimuţărelile mele. La o masă, aproape, mănâncă, foarte atenţi, trei actori pe care îi bănuiesc că ne aud. Visul este exprimarea a chiar „condiţiei artistului“ (cum se spune), a necesităţii desprinderii de „cor“ (grupul suprarealist?), a relaţiei dintre el şi publicul în care se află, inevitabil, „numeroşi cheflii, bărbaţi şi femei“. Coridorul trimite la coridoarele din Zenobia (înţelese simbolic, ca locuri de trecere între lumi). Portretul trebuie tradus Mă aflu întro camerăverandă, mică şi văruită, care aminteşte de casele spaniole. Stau lângă perete. Vine fostul meu prieten din copilărie R.Ch., care acum e ofiţer. Numi amintesc ce am vorbit, dar am rămas tot timpul întro rezervă care trebuia săi arate că nu putem avea nimic comun. Apare un al doilea militar, un soldat bătrân. R.Ch. i se plânge că nare ciorapi. Soldatul bătrân îi oferă un ciorap, al lui, care e murdar. Discută amândoi despre cum se fac ciorapii. Eu stau deoparte tot timpul şi îmi spun: „Treaba lui dacă nare ciorapi. Pe mine nu mă interesează“. Deşi ei mi se adresează direct, refuz să particip la convorbire. Din nou discuţie militaristă, de data aceasta despre tancuri. Mă aflu împreună cu o mulţime de bărbaţi şi de femei printre care nul recunosc decât pe C.N. La intrarea mea, el spune, în glumă, că aş fi tanchist. Gluma lui mi se pare cu totul deplasată şi mă plictiseşte profund. Mă aşez la o masă şi privesc un portret de femeie. (Ochii femeii sunt închişi, dar se deschid dacă întorci tabloul cu josul în sus. Aceasta se datoreşte unor linii făcute în dreptul pleoapelor, linii pe care le 23
- Page 2 and 3: Gellu Naum Opere II Proză
- Page 4 and 5: Ediţie îngrijită şi prefaţă d
- Page 6 and 7: 6 Gellu Naum. O biografie fost reti
- Page 8 and 9: 8 Gellu Naum. O biografie eu. De ob
- Page 10 and 11: 10 Gellu Naum. O biografie Artelor,
- Page 12 and 13: 12 Gellu Naum. O biografie Bosquet
- Page 15 and 16: Poetizaţi, poetizaţi... „Poate
- Page 17 and 18: Prefaţă spuselor mele; mie, de un
- Page 19 and 20: Prefaţă interpretare urmând lini
- Page 21: Prefaţă Sau poate ar fi mai potri
- Page 25 and 26: Prefaţă Copilul ăsta care nu e c
- Page 27 and 28: Prefaţă Medium. „Situaţia lumi
- Page 29 and 30: Prefaţă poartă cu sine „triste
- Page 31 and 32: Prefaţă lucru, cu excepţia unor
- Page 33 and 34: Prefaţă putea vorbi de o mineralo
- Page 35: Dacă ți-a plăcut, intră pe www.
22 Prefaţă<br />
visul e privit ca soluţie, se vorbeşte chiar despre „certitudinea onirică“,<br />
simetrică şi complementară „certitudinii eruptive“: „Visele ne<br />
dau cu o extraordinară gratitudine, cu o faimoasă şi perseverentă<br />
amploare soluţiile cele mai neaşteptate, întrebările cele mai fecunde,<br />
elementele cele mai halucinante. [...] Graţie certitudinii onirice am<br />
privit întâmplări din viaţa mea de stare trează care până atunci mi<br />
se păreau de o teribilă neclaritate, de o înfricoşătoare nebulozitate<br />
cu certitudinea că întro zi voi avea explicaţia simplă şi clară a lor,<br />
necoborând fenomenele la metrul lor obişnuit sugestibil sau<br />
telepatic“.<br />
Mai târziu, toată poezia lui Gellu conţine o întreagă filozofie a<br />
visului, cu totul particulară 7 : în visul cuiva pot visa şi alţii, se poate<br />
visa în colaborare, visele se amestecă, se încrucişează, visele se conţin<br />
unele pe altele. Visul nu e doar proiecţie, nu e compensaţie, nu<br />
e doar o producţie a dorinţei – visul e o formă, multiplă, de (re)cunoaştere.<br />
Visul, adică literatura…<br />
Trei vise emblematice din Amintirea memoriei (proză care,<br />
după anii de apariţie de pe prima pagină a cărţilor de început, ar<br />
fi prima – dacă nu am şti că Medium, apărut în 1945, a fost scris<br />
între 1 octombrie 1940 şi iunie 1941). Trei vise cu valoare paradigmatică,<br />
putând fi citite ca puneri în abis ale literaturii lui Gellu<br />
Naum:<br />
7. Să adăugăm şi faptul că unul dintre volumele de poezie de început<br />
se numeşte Culoarul somnului, un poem poartă titlul Amestecul vise‑<br />
lor în convalescenţă, din când în când dăm de versuri ca: „Visam în<br />
colaborare cu Isaac Newton“; „cineva ne iubeşte ne sărută fără să ne<br />
fi văzut vreodată/ sau ne visează şi se lasă o amplă tăcere pe lume“<br />
(în Copacul‑animal). Şi, mai departe: „mă gândeam ca acum Visam<br />
pentru toţi“ (Era o epocă); „când vor putea visa în somnul meu“<br />
(Înotătorul de fier); „şi iar visezi malul albastru de la capătul râului“<br />
(Malul albastru); „făcut în starea fascinantă pe al cărei prag mă aflu<br />
visele mi se încrucişează o clipă şi scapără“ (Treptele); „cerul se umple<br />
de globuri portocalii cum visez câteodată“ (În aşteptarea inginerului<br />
Pelok); „Dacă îi vine pofta să viseze ea aleargă mai departe cu ochii<br />
larg deschişi“ (Alergătoarea); „Visam că mă visam pe câmp cu doi<br />
prieteni din copilărie şi cu iubita mea care era cu noi deşi nu se<br />
vedea/ [...] visul din vis în care nu visam“ (Nunta); „iar ceilalţi stau<br />
smeriţi în umbra lor şi împlântaţi în linişte visează care mai de care“<br />
(La capătul tăcerii); „în ochiul care ne visează încep să se arate lucruri<br />
înspăimântătoare“ (De la caz la caz) etc.
Change language