Citeste PDF

18 Prefaţă
Se pot face, ca să mai dăm un exemplu, legături între statuia din
Medium („Aveam întâlnire cu statuia şi ea se va ridica la venirea noastră,
dar noi ne vom gândi la altceva, la o plimbare pe bulevarde
poate“) şi Eleonora, statuia din piesa de teatru Poate Eleonora, sau
acelea din unele poezii („statuile care se plimbă prin oraşe când e cald/
şi se topesc la rândul lor în ape vagi“, de pildă – Drumeţul incendiar).
În Exact în acelaşi timp, dăm de replica: „Omul acela mi­a dezlegat
câinii care abia învăţaseră să urle, a pus vulturii să zboare în camera
mea, mi­a umplut patul cu şerpi. Mă adora“. Câini, vulturi, şerpi: se
vorbeşte despre ei (fiecare cuvânt e un simbol) altfel în Calea Şearpelui.
Sau am putea urmări câte o temă iterativă, obsesivă, ce are nevoie
să se dezvolte în poezie, proză şi teatru, în fel şi chip, pentru a căpăta
o amplă semnificaţie. De pildă, cea mai interesantă ar fi tema Timpului.
În Medium există preocuparea pentru „timpul şi spaţiul nocturne“, se
vorbeşte despre un „instinct al timpului“, despre „timpul divizat“, despre
un timp „dincolo de cronometrie, de o înfiorătoare exactitate“ sau
despre faptul că „Timpul se arată uneori destul de elastic pentru a
putea face din el o praştie“. În chiar volumul Medium e inclusă piesa
Exact în acelaşi timp. În Albul osului se vorbeşte despre „marile rafale
cosmice care mătură din timp în timp spaţiile­timp“, iar în Zenobia
despre timpul morţilor: „Până atunci, morţii sunt morţi, cu timpul şi
mişcarea lor“. În poezie, „timpurile“ sunt „încâlcite“, ceasul „s­a plictisit
şi bate invers“, se pomeneşte de „dublarea timpului în elemente
simple“. Şi aşa mai departe.
Sau am putea urmări linia sinuoasă a câte unui cuvânt 2 (de
pildă, joc 3 ), cu semnificaţii atât de diferite în funcţie de context... O
2. La un moment dat, Dan Matei a realizat un index de cuvinte şi nume
care apar în literatura lui Gellu Naum. Un „cadou neconvenţional“
făcut lui Gellu Naum la Berlin, în 1995, când poetul împlinea 80 de
ani. Textul a fost publicat în revista Observator Cultural în 2000. Se
intitulează „Gellu Naum: index nominum“. Ideea unei interpretări
plecând de la un repertoar de cuvinte – mai mult, un repertoar al
cuvintelor recurente – ar putea fi o idee de care orice interpret, al
oricărui poet, ar trebui să ţină cont (dacă există şi un text... ofertant
pentru aşa ceva).
3. O enumerare, ce vorbeşte de la sine, doar din paginile de proză:
„acest joc al vieţii şi al morţii“; „acest joc de­a baba­oarba la care mă
dedau datorită unui infam obicei“; „Fiecare gest, fiecare şoaptă, fiecare
tresărire, fiecare umbră a acestui joc al vieţii şi al morţii, al iubirii şi
al urii, al visului şi al veghei are în el destul diabolism“; „Copil, priveam
printre picioare cerul şi aveam impresia că sub mine nu mai e nimic