Citeste PDF

Prefaţă
spuselor mele; mie, de unde mă aflu, îmi este perfect egal“; „Ajunşi
aici, vă rog să recapitulaţi acele zile, să le umpleţi cu tot ce ştiţi despre
dragoste, cu tot ce credeţi că ştiţi, eu nu inventez nimic, şi aşa
mai departe“; „Vă invit să recapitulaţi toate acestea“; „Acum, când
recapitulaţi, s­ar putea să vi se pară că vorbesc cam mult şi cam urât
despre lucruri neesenţiale“). În lumea cărţilor lui Gellu Naum toate
sunt legate între ele, repetiţia e chiar indiciul acestui necesar legato.
Se acumulează astfel un întreg eşafodaj labirintic multistratificat, care
poate pune în dificultate interpretarea. Căci, aşa cum găsim în Zenobia:
„E ca şi cum, încercând să povesteşti un munte cu avalanşele lui cu
tot, s­ar lăsa povestită numai o pietricică sau ceaţa de la gura prăpastiei;
dar sunt convins că până şi în tăcerea lor se poate desluşi câteodată
geamătul încleştării dintre vârf şi abis“.
O interpretare a acestui labirint­reţea ar putea porni – e o sugestie
– de la câte un detaliu, mereu racordat la alte detalii, din alte
volume (indiferent de gen), cu care face sens. De exemplu, s­ar putea
porni de la… costumul de scafandru din Castelul orbilor („Îmbracă­ţi
umbra în falnicul costum de scafandru, lasă putreziciunii acesteia
firescul ei rol de majordom al adâncurilor. Faldurile peştilor îţi vor
mângâia în curând fruntea, stelele vor veni să se culce la picioarele
tale“), cu „opriri“ la poezia Singură şi imobilă („când voi traversa oraşul
acesta pustiu/ în frumosul meu costum de scafandru“), la piesa
Ceasornicăria Taus („TAUS: Maus! Eşti de mult aici?/ MAUS: De doi
ani./ TAUS: În ultimii doi ani am fost cam ocupat… Pot să­ţi fiu de
folos cu ceva?/ MAUS: Nu, nu… Venisem să­mi iau rămas­bun. Plec
în Noua Zeelandă. Am găsit un post. Un post de scafandru“), la Eftihia
(„scafandrii/ cei care ascultă ţipetele de spaimă ale fiecărui val cei
care văd sângele murdar memoria peştilor clarobscurul violaceu al
fregatelor obosite pierdute în adâncuri sub cerul sărat şi împuţit al
stelelor de mare elicea somnambulă pânzele din pene de Pasărea
Paradisului rozeta seducătoare a ghirlandelor de nisip“) sau la Albul
osului („Am adăugat la fiecare cristal un burete, la fiecare scufundător
un arc şi o liră, la fiecare pas irezistibila atracţie către tine, o,
noapte“). De adăugat trimiterea subtilă la „scafandrismul“ din Zenobia
(„Oricum, sunt convins că fiecare va medita mai mult asupra surplusului,
lăsând la o parte starea în care plutesc, pe dedesubt, ca un înotător
subacvatic, de exemplu“).
Sau putem merge pe firul care conduce la personajul albinos,
Iuliu, din Poetizaţi, poetizaţi… Reapare în teatru (cu tot cu fularul lui,
nu vişiniu, ci când alb, când albastru, aici!).
17