Citeste PDF

Poetizaţi, poetizaţi...
„Poate ar fi vremea să recapitulăm.“
O mie şi una de legături
„Să povesteşti un munte cu avalanşele
lui cu tot.“ (Zenobia)
Gellu Naum a scris poezie, dar şi proză sau teatru. De precizat însă,
de la bun început: când ne referim la acest autor, cei trei termeni
care denumesc genuri literare diferite au un înţeles „perturbat“, o
semnificaţie în care e inclusă şi contestarea lor. Delimitarea de sensul
„încetăţenit“ al cuvintelor poezie, proză, teatru – de, adică, „literatura
ca atare“ – e afirmată nu o dată. „Dacă simte nevoia de
literatură ca atare, mă tem că ambiguitatea involuntară a notaţiilor
mele va fi departe de a o satisface“, scrie el în 1969, într­un scurt
text intitulat Către cititor, la finalul volumului Poetizaţi, poetizaţi...
Adesea chiar adaugă cuvintelor cu pricina câte un h redimensionant:
„pohezie“, „poheme“ sau „homan“ (roman). Sunt doar forme – distorsionate,
recreate – prin care e mobilizată energia unei unice căutări
nu doar estetice, ci şi existenţiale. Astfel, poezia face reţea cu
proza şi teatrul, se conţin pe principiul cutiilor chinezeşti, creează
împreună un întreg sistem de recurenţe – idei, teme, simboluri
migrează dintr­o zonă în alta, reformulate, recontextualizate, reinterpretate.
Personaje din poezie se regăsesc în proză (Marele Navigator,
Zenobia, Naum etc.), replici din proză sunt reluate în teatru, decoruri
din viitoarele piese apar în Medium sau în Castelul orbilor.
Teatrul lui Gellu Naum e o comedie a lumii şi a propriei literaturi,
exerciţiu de punere în scenă a unor idei poetice cu ajutorul umorului
(aici, negru), dar şi prilej de (auto)ironie, de (auto)parodie, de
„recapitulare“ (în răspăr) a propriei literaturi.