Citeste PDF
Citeste PDF Citeste PDF
10 Gellu Naum. O biografie Artelor, expoziţia Infra‑noir. Cu această ocazie, membrii grupului bucureştean semnează manifestul Infra ‑noir. Textul se încheie cu O întrebare adresată suprarealiştilor de pretutindeni. Activitatea grupului îl va face pe André Breton să afirme: „Centrul lumii sa mutat la Bucureşti“. 1947 Pe 25 mai apare Éloge de Malombra (un manifest de cinci pagini) şi, puţin mai târziu, Le sable nocturne (manifest scris de Naum împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun şi Dolfi Trost, ca urmare a invitaţiei lui André Breton la Expoziţia suprarealistă de la Paris). După decembrie 1947, din cauza condiţiilor politice, grupul se destramă. După un pamflet împotriva suprarealiştilor apărut în revista Secolul XX, era clar că, în România, suprarealismul nu mai are nici o şansă. Pentru Gellu Naum începe o lungă perioadă de privaţiuni şi tăcere. În 1948, Luca şi Trost pleacă în Israel, iar în 1961 Paul Păun îi urmează (primii doi vor ajunge ulterior în Franţa, de unde Trost va traversa Oceanul, stabilinduse în Statele Unite ale Americii). Virgil Teodorescu devine o figură oficială (ajunge în anii ’70 chiar preşedintele Uniunii Scriitorilor). Despre grup Gellu Naum va spune întro convorbire de la începutul anilor ’70: „Pentru Dolfi [Trost] am şi acum, aveam şi în timpul «luptei fratricide» – când se aliniase alături de Luca – o reală simpatie... Pe Vergi (Virgil Teodorescu) şi pe Zola (Gherasim Luca) iam iubit. Pe Vergi de cum lam cunoscut (prin 1933), pe Zola mai greu şi mai târziu... Şi închipuieţi, îi iubesc şi acum, deşi naş mai face «grup» cu ei...“ 7 . Începe să scrie un straniu poem iniţiatic, de factură ezoterică, fără titlu (manuscrisul va fi publicat postum, sub titlul Calea Şearpelui). 1949 E foarte bolnav, dar, neavând nici o slujbă, nu poate fi spitalizat. Un prieten îl ajută să devină profesor de filozofie la Poarta Albă, sat de pescari aflat la gurile Dunării, dar postul, de fapt, nu există. Totuşi, certificatul de muncă îi permite internarea în spital. 1950 I se propune postul de asistent la Catedra de pedagogie a Institutului de Agronomie din Bucureşti. După un an, fără să fie întrebat, e promovat lector la Catedra de economie politică a Institutului, iar după doi ani „e cerut“ la Ministerul 7. Despre interior‑exterior. Gellu Naum în dialog cu Sanda Roşescu, ed. cit.
Gellu Naum. O biografie Învăţământului Superior. Refuză. Din 1953 decide să trăiască doar din traduceri. În deceniile următoare va traduce peste 30 de titluri din autori precum Samuel Beckett, Alejo Carpentier, René Char, Diderot, Dumas, Darwin, Théophile Gautier, Julien Gracq, Victor Hugo, Kafka, Gérard de Nerval, Prévert, Stendhal, Jules Verne. 1952 Publică volumele Filonul şi Tabăra din munţi, proză pentru tineret de factură proletcultistă. Le va renega ulterior. 19551959 Scrie şi publică poezii pentru copii: Aşa‑i Sanda, 1956, Cel mai mare Gulliver, 1958, şi Cartea cu Apolodor, 1959, cu ilustraţii de Jules Perahim. Cu toate acestea, continuă să scrie, pentru el, şi poeme suprarealiste (de exemplu, Heraclit, în 1958). Împreună cu prietenul lui Jules Perahim, „jucândune la Costineşti (1956?) şi Sighişoara (1958)“, duce la bun sfârşit piesa de teatru Florenţa sunt eu, rămasă în manuscris până la publicarea ei în caietul Athanor, în 2004. Va fi pusă în scenă de Alexandru Dabija în 2011. 19601961 Publică volumele de versuri Poem despre tinereţea noas‑ tră şi Soarele calm, şi ele renegate ulterior, căci deloc suprarealiste. 19621966 Scrie trei piese de teatru: Insula, Ceasornicăria Taus şi Poate Eleonora..., pe care le va publica în volum în 1979. Între 1962 şi 1964 suferă de o puternică depresie. Nu mai iese din casă şi nu mai vrea să vorbească. Cu banii pe care soţia lui, Lygia, îi moşteneşte de la o rudă, cumpără o casă la Comana, în judeţul Giurgiu, unde se va retrage, de acum înainte, mai ales vara. În 1964 publică A doua carte cu Apolodor, cu ilustraţii proprii. O cunoaşte pe Sanda Roşescu, studentă. Dialogul lor, purtat în decursul a câteva luni şi înregistrat pe o bandă de magnetofon, va fi transcris de Gellu Naum şi publicat postum, în 2003, la Editura Paralela 45, sub titlul Despre interior‑exterior. Gellu Naum în dia log cu Sanda Roşescu. 1967 E vizitat de un student careşi dorea mult săl cunoască: viitorul poet Sebastian Reichmann (traducător, mai târziu, al poemului Tatăl meu obosit şi al romanului Zenobia în limba franceză). 1968 I se publică, după mai mult de 20 de ani, un volum de poezie suprarealistă, Athanor. Se joacă pe scena Teatrului Bulandra din Bucureşti Nepotul lui Rameau, dramatizare de Gellu Naum după Diderot, în regia lui David Esrig. Alain 11
- Page 2 and 3: Gellu Naum Opere II Proză
- Page 4 and 5: Ediţie îngrijită şi prefaţă d
- Page 6 and 7: 6 Gellu Naum. O biografie fost reti
- Page 8 and 9: 8 Gellu Naum. O biografie eu. De ob
- Page 12 and 13: 12 Gellu Naum. O biografie Bosquet
- Page 15 and 16: Poetizaţi, poetizaţi... „Poate
- Page 17 and 18: Prefaţă spuselor mele; mie, de un
- Page 19 and 20: Prefaţă interpretare urmând lini
- Page 21 and 22: Prefaţă Sau poate ar fi mai potri
- Page 23 and 24: Prefaţă Să cânte Naum ! Vreau s
- Page 25 and 26: Prefaţă Copilul ăsta care nu e c
- Page 27 and 28: Prefaţă Medium. „Situaţia lumi
- Page 29 and 30: Prefaţă poartă cu sine „triste
- Page 31 and 32: Prefaţă lucru, cu excepţia unor
- Page 33 and 34: Prefaţă putea vorbi de o mineralo
- Page 35: Dacă ți-a plăcut, intră pe www.
10 Gellu Naum. O biografie<br />
Artelor, expoziţia Infra‑noir. Cu această ocazie, membrii<br />
grupului bucureştean semnează manifestul Infra ‑noir. Textul<br />
se încheie cu O întrebare adresată suprarealiştilor de pretutindeni.<br />
Activitatea grupului îl va face pe André Breton<br />
să afirme: „Centrul lumii sa mutat la Bucureşti“.<br />
1947 Pe 25 mai apare Éloge de Malombra (un manifest de cinci<br />
pagini) şi, puţin mai târziu, Le sable nocturne (manifest<br />
scris de Naum împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun şi<br />
Dolfi Trost, ca urmare a invitaţiei lui André Breton la<br />
Expoziţia suprarealistă de la Paris). După decembrie 1947,<br />
din cauza condiţiilor politice, grupul se destramă. După<br />
un pamflet împotriva suprarealiştilor apărut în revista<br />
Secolul XX, era clar că, în România, suprarealismul nu mai<br />
are nici o şansă. Pentru Gellu Naum începe o lungă perioadă<br />
de privaţiuni şi tăcere. În 1948, Luca şi Trost pleacă<br />
în Israel, iar în 1961 Paul Păun îi urmează (primii doi vor<br />
ajunge ulterior în Franţa, de unde Trost va traversa Oceanul,<br />
stabilinduse în Statele Unite ale Americii). Virgil Teodorescu<br />
devine o figură oficială (ajunge în anii ’70 chiar preşedintele<br />
Uniunii Scriitorilor). Despre grup Gellu Naum va spune<br />
întro convorbire de la începutul anilor ’70: „Pentru Dolfi<br />
[Trost] am şi acum, aveam şi în timpul «luptei fratricide» –<br />
când se aliniase alături de Luca – o reală simpatie... Pe<br />
Vergi (Virgil Teodorescu) şi pe Zola (Gherasim Luca) iam<br />
iubit. Pe Vergi de cum lam cunoscut (prin 1933), pe Zola<br />
mai greu şi mai târziu... Şi închipuieţi, îi iubesc şi acum,<br />
deşi naş mai face «grup» cu ei...“ 7 . Începe să scrie un straniu<br />
poem iniţiatic, de factură ezoterică, fără titlu (manuscrisul<br />
va fi publicat postum, sub titlul Calea Şearpelui).<br />
1949 E foarte bolnav, dar, neavând nici o slujbă, nu poate fi spitalizat.<br />
Un prieten îl ajută să devină profesor de filozofie<br />
la Poarta Albă, sat de pescari aflat la gurile Dunării, dar<br />
postul, de fapt, nu există. Totuşi, certificatul de muncă îi<br />
permite internarea în spital.<br />
1950 I se propune postul de asistent la Catedra de pedagogie a<br />
Institutului de Agronomie din Bucureşti. După un an, fără<br />
să fie întrebat, e promovat lector la Catedra de economie<br />
politică a Institutului, iar după doi ani „e cerut“ la Ministerul<br />
7. Despre interior‑exterior. Gellu Naum în dialog cu Sanda Roşescu,<br />
ed. cit.
Change language