hahnemann la biblioteca brukenthal - Dr. Gheorghe Jurj - Homeopatie

Autori şi scrieri arhivate de
Hahnemann la Sibiu între
1777 ‐ 1778
la biblioteca Brukenthal
Dr. Gheorghe Jurj

Mulțumiri
Această lucrare nu ar fi fost posibilă fără sprijinul plin
de solicitudine acordat de conducerea Bibliotecii
Brukenthal din Sibiu
şi în mod special a Domnului Constantin Ittu, care a
găsit şi mi‐a pus la dispoziție catalogul de la 1780 şi
care m‐a ajutat să caut titlurile în fişierul bibliotecii.
Le exprim gratitudinea mea pe această cale.
De asemenea, mulțumirile mele D‐lui Peter Morell
pentru viul dialog şi numeroasele idei care au dus la
cercetarea de față.

Catalogul de la 1780

Relația lui Hahnemann cu
esoterismul lui
Agrippa von Nettensheim

Cornelius Agrippa von
Nettenheim(1486‐1535)
Heinrich Cornelius Agrippa este cel mai
influent scriitor al esoterismului
Renaşterii.
A sa „Occulta philosophia” a apărut în
trei cărți. Scrisă între 1509 şi 1510 (
pe vremea când avea 23 de ani) a
circulat mult sub formă de manuscris
şi a fost tipărită în 1533.
Este o expoziție sistematică a magiei
spirituale a lui Ficino şi a magiei
demoniace ale lui Trithemius *
despre practica magiei" [ I. P. Culianu
in Hidden Truths 1987, p. 114].

*Johann Trithemius de Spanheim
“un ocultist extrem de savant … cu
siguranță unul dintre cei mai mari
erudiți ai ocultismului din secolul al
XVI‐lea”
„poet celebru, orator extrem de
inventiv, filosof extrem de subtil,
matematiciam ingenios , istoric
perfect şi mare teolog”.
Este considerat ca fiind „părintele
criptografiei moderne”, cartea sa
Steganografia fiind un tratat asupra
codurilor de încriptare, influențat de
cabala creştină. [ Culianu, op.cit. pag 217]

De occulta philosophia, 1533
una dintre cele mai fabuloase creații ale
esoterismului european.
cele patru elemente, cele şapte influențe
stelare, despre virtuțile oculte ale lucrurilor,
pentru a ajunge să vorbească despre cabala şi
numerologie, magie, incantații şi vrăjitorii,
ş.a.m.d.,
prezentate într‐o formă extrem de doctă şi
sistematică, asemănătoare unui compendiu
general asupra domeniului.

De occulta philosophia, 1533
„ În influenta sa operă De occulta Philosophia
Agrippa a combinat magia, astrologia, Cabala,
teurgia, medicina şi proprietățile oculte ale
plantelor, mineralelor şi metalelor. Această
operă a fost un factor important în
răspândirea ideii de ştiințe oculte”.
[Encyclopedia of Religion, Mircea Eliade ed. in chief, MacMillan
Publishing Company, New York 1987 ]

De occulta philosophia, 1533
Nu se poate afirma că există o filiație directă între
Agrippa şi ideile de mai târziu ale lui
Hahnemann dar există în De oculta Philosophia
câteva subiecte care pot constitui tot atâtea
semințe ce vor fi rămas în mintea lui
Hahnemann.
Doctrinele esoterice pornesc de la ideea unui
univers unitar, în care există o permanentă
corespondență între niveluri de realitate
diferită.

De occulta philosophia in duos tomos ,
Prima pagină a operei
Lugduni, 1533
lui Agrippa, carte trecută de
Hahnemann în catalogul
bibliotecii Brukenthal

1. Similaritate şi corespondență,
subtil şi aparent ‐ ideea unui univers
unitar
Una din principalele idei ale magiei este aceea de a stabili
tabele de corespondențe;
adevărate imagini ale lumii (imago mundi) în toate
aspectele ei, de la îngeri la planete, de la sezoane la
metale , ajungând până la organele omeneşti etc.
Există o mare aspirație spre completitudine în tot acest
demers;
universul magiei şi alchimiei este în cele din urmă un
univers unitar

Johann Theodore de Bry, Mundus Elementaris Dyas Chymica Tripartia. Frankfurt/M. 1625

capitolului XV din De occulta Philosophia „ Cum
trebuie aflate şi examinate Virtuțile lucrurilor
pe calea similitudinii
“Proprietățile oculte ale lucrurilor nu sunt de natura
Elementelor ci … ascunse simțurilor noastre şi
abia dacă se lasă cunoscute de rațiune, pentru că
vin într‐adevăr de la Viața şi Spiritul Lumii….şi nu
pot fi altfel investigate de către noi decât prin
experiență şi conjectură”

3 idei ale pasajului citat
ideea explicită de similitudine (chiar dacă ea are
conotații specifice) ,
ideea că ea nu este posibil de investigat decât
prin experiență ( cum va face Hahnemann în 1796,
când apare De Fragmenta viribus…)
ideea că aceste proprietăți originează şi sunt
consecință a principiului vieții (Lebensprinzip)
consubstanțial cu spiritul lumii ( idee ce va apare
şi în considerațiile din perioada de la Koethen a lui
Hahnemann).

„ de aceea cel care doreşte să intre în acest studiu
trebuie să considere că orice lucru se mişcă şi se
întoarce spre cele asemănătoare şi se apleacă spre
acestea cu toată energia sa”
„pentru că orice agent, atunci când începe să lucreze,
nu încearcă să facă un lucru inferior lui ci, pe cât
posibil, asemănător şi pe măsura sa.”

Corespondențe şi similaritate
Ideea fundamentală a esoterismului este acea că în
spatele aparențelor se desfăşoară aspecte subtile,
că întregul univers este un univers unitar şi omul
se înscrie în acest univers fiind la rândul lui un
microcosmos.
Între cele omeneşti şi cele cosmice există
corespondență şi posibilitatea interrelațiilor.

Ideea că metalele influențează
bolile vine din tradiția
ocultă: fiecărei planete îi
este atribuit un metal (
Soare = aur; Lună = argint,
Venus=cupru, Marte = fier,
etc…), un organ ( inimă,
plămân, sistem genital,
musculatură, etc) şi o
anumită virtute (
caracteristică ) psihică.

Listă cu
simboluri şi
substanțe
din alchimie

2. Virtuțile intrinseci
Capitolul xix. Cum trebuie aflate şi încercate
Virtuțile lucrurilor care le sunt specifice lor,
sau fiecăruia în parte, printr‐un dar anume.
Capitolul xx. Virtuțile naturale se află în
anumite lucruri în toată substanța, iar în altele
doar în anumite părți.
Capitolul xxi. Despre Virtuțile lucrurilor ce
sălăşluiesc în ele doar în timpul vieții, şi despre
altele care rămân în ele chiar şi după moarte.

cap xxxvii, Cum, prin anumite preparări
naturale sau artificiale putem extrage anumite
Daruri Celeste şi Vitale
“aceste virtuți sunt adânc ascunse, astfel că
foarte rar ele produc vreun efect: dar ca şi în
cazul bobului de muştar zdrobit, iuțeala
trebuie stârnită."
sunt proprietăți care în urma unei preparări
revelatorii pot fi mai apoi utilizate ca mijloace
curative. Ideea de a dezvolta virtuțile
medicinale intrinseci ale substanțelor apare şi
la Hahnemann ;

“Informații pentru un căutător al
adevărului” din anul 1825
“Prin triturație (scuturare) puterea
medicinală latentă este în mod miraculos
eliberată şi vitalizată,
ca şi cum, odată descătuşată din legăturile
materiei, ea poate acționa asupra
organismului uman cu mai multă
insistență şi pe deplin.

În realitate diluția este potențare, nu doar o
împărțire sau împuținare, în care fiecare parte
trebuie să devină mai mică decât întregul,
ci o spiritualizare a puterilor medicinale
lăuntrice prin îndepărtarea învelişului material
al forțelor naturii, astfel că substanța
palpabilă care poate fi cântărită nu mai intră
în considerație.” [Haehl,II, 423,] ( SN)

3. Olfacția
Până acum nu existau date care să traseze o
filiație în ceea ce priveşte metoda olfacției.
S‐a presupus că ea i‐ar fi fost inspirată de
medicina arabă
dar, în lumina cărții lui Agrippa, pare mai
probabil ca acesta să fi fost punctul inițial care
i‐a sugerat metoda olfacției.

Capitolul xliii. Despre Parfumuri, sau
Fumigații, felul şi puterea lor.
Agrippa laudă calitățile Aerului ca vehicul pentru
anumite calități pe care el le numeşte ,
literalmente, similare:
"Ca urmare, respirația noastră este foarte influențată
de acest fel de vapori, dacă vaporii sunt similari:
Aerul fiind el întru totul unul dintre aceşti vapori
care pot fi uşor mişcați sau afectați de calități
inferioare sau Celeste, el penetrând uşor şi zilnic
pieptul nostru, şi forțele noastre vitale, ne
modelează în mod miraculos prin intermediul
acestor calități similare."

4. Complexul minte‐corp şi influența
minții asupra corpului
În capitolele 62‐66 , Agrippa se ocupă de relația
dintre minte şi corp, de ceea ce numeşte el
pasiunile minții în raport cu lumea corporală.
Interesant este mai ales capitolul 63, în care apare
ideea modificării corpului datorită pasiunilor şi
faptul că ele pot provoca boli. În capitolul 64 apare
în acelaşi timp şi ideea de asemănare (
similaritate).

Capitolul lxii. Felul în care pasiunile minții schimbă
corpul propriu‐zis, schimbând Întâmplările şi
strămutând spiritul.
"Câteodată, de asemenea din cauza acestor
pasiuni similare, urmează boli îndelungate şi
care uneori sunt vindecate. La fel, unii oameni
privind de la înălțime, din cauza unei mari frici,
tremură, li se întunecă privirea, se simt slăbiți
şi uneori îşi pierd cunoştința. Astfel de frici, şi
slăbiciuni, sunt însoțite uneori de hohote de
plâns.”

5. De ce a învățat Hahnemann
ebraica?
Încă de la Raymond Lullus, ebraica a fost introdusă în
tabelele de corespondențe esoterice, Kabala, atât iudaică
cât şi cea creştină, făcând nenumărate speculații în
legătură cu semnificațiile numelor ebraice ale îngerilor şi
demonilor dar mai ales asupra valorii intrinseci a
caracterelor ebraice şi asupra întregului alfabet.
„Interpretarea magică a Kabalei şi‐a atins culmea în De
Occulta Philosophia a lui Henri Cornelius Agrippa of
Nettesheim„" [ Encyclopedia of Religion, Mircea Eliade ed. in chief,
MacMillan Publishing Company, New York 1987,]

fără ebraică o bună parte dintre
înțelesurile mai subtile ale
esoterismului i‐ar fi rămas de
neînțeles.
In epocă, ebraica era mai puțin o
limbă a teologiei ( cum era latina)
sau a filosofiei ( greaca) cât a
esoterismului şi toți marii
esoterişti europeni ( pornind de la
Lullus , influențat la rându‐i de marea
tradiție kabalistică iudaică pornind de la
Isaac Luria) au folosit simbolurile
ebraice şi tehnici cabalistice.

Sigle şi imagini din De occulta
Philosophia

6. Concluzii despre relația lui
Hahnemann cu Agrippa
Este aproape imposibil de susținut că, avându‐le
sub ochi şi trecând‐le în catalogul arhivei
bibliotecii lui Samuel Brukenthal, Hahnemann
nu ar fi citit sau măcar răsfoit operele lui
Agrippa Cornelius, chiar dacă el nu face
niciodată referire la acesta sau la esoterismul
european şi tratează la un moment dat critic
/ironic astrologia şi divinația.

Câteva idei generoase ale esoterismului precum:
‐ ideea corespondenței între planurile grosiere şi
subtile ale realității
‐ ideea principiului similarității ( e adevărat folosit în
cu totul alt scop şi context)
‐ ideea unei forțe unificatoare care face posibile
corespondențele
‐ ideea unei activități practice care să releve aspectele
ascunse, „virtuțile” lucrurilor şi substanțelor
‐ ideea puterii de influențare a olfacției
cu siguranță că au rămas întipărite în mintea sa, cu atât mai mult cu cât în
multe dintre paginile tratatului lui Agrippa se fac referințe directe la boli şi
tulburări patologice.

Este greu de afirmat o filiație directă între Agrippa şi
Hahnemann ( acesta nu a fost niciodată un agripian)
dar se poate afirma o influență aproape indubitabilă
exercitată de fascinantul op al acestuia
ideea unei altfel de realități, o realitate în care există
posibilitatea corespondențelor care funcționează pe
baza principiului similarității şi în care, acționând
prin mijloace adecvate ( magice în cazul lui Agrippa şi Ficino; prin
remediul dinamizat în homeopatie) se poate acționa eficace
asupra unui domeniu prin mijloace similare din alt
domeniu.

Hahnemann, cel puțin declarativ, a refuzat toate
speculațiile magice şi nu a fost câtuşi de puțin
impresionat de astfel de năstruşnicii cum ar fi să folosească
ochiul stâng al unei broaşte pentru a vindeca bolile de ochi
stâng la om.
Pentru Hahnemann singura similaritate valabilă este
cea dintre simptomele bolii şi simptomele ce apar
în patogenezii.

El a trecut dincolo de similaritatea magică a lui
Agrippa şi dincolo de similaritatea formală a
lui Paracelsus ( din doctrina signaturilor) dar,
chiar dacă există diferențe în accepția
termenului şi semnificația lui, principiul este
acelaşi.

Marsilio Ficino (1433‐1499)
În manuscrisul archivei de la 1780 există o singură
carte de Marsilio Ficino notată ca „De voluptate id
Jamblichois ” , titlul bibliografic complet fiind
„Eiusdem liber de voluptate ”,
tratează despre Erosul magic şi „pneumatic”
(spiritual), carte scrisă în 1457 , în care compară
scrierile lui Platon, Aristotel, Epicur şi Zenon.

Ficino „De voluptate” din catalogul
bibliotecii

Cartea este o colecție de note
asupra filozofilor greci, în
particular asupra
conceptului de „plăcere”
(voluptas) care este
considerată o adeziune
completă a voinței la
obiectul plăcerii.
O excelentă punere în temă:
“Jocul de smarald” de
I.P.Culianu

Marsilio Ficino (1433‐1499) a
fost unul dintre marii gânditori
ai Renaşterii, care prin
contribuția lui a dat un impuls
spre reconsiderarea
întrebărilor fundamentale.
A fost întemeietorul Academiei
Platoniene de la Florența,
traducător din Platon şi un
mare inspirator al întregii
mişcări spirituale a Renaşterii.

Pentru Ficino, scrierile lui Platon şi
ale urmaşilor săi conțin cele mai
importante cunoştințe despre om:
cunoaşterea de sine, sau, altfel
spus, cunoaşterea principiului
nemuritor şi divin din el.
Nu doar că aceste experiențe sunt
prezentate ca experiențe reale
trăite de Ficino, dar el a avut
puterea magică de a face din
credința în acest principiu un ideal
viu pentru epoca sa.

Fragment din
“Primavera” lui
Botticeli
„ A fost în aparență un om inactiv, probabil
că in cei şaizeci şi şase de ani ai vieții sale
nu a păşit în afara teritoriului Florenței…
Dar, asociat Academiei sale, şi sub directa sa
influență s‐a aflat cel mai strălucitor grup
de bărbați care s‐a reunit vreodată în
Europa modernă.
Aceştia au fost personalitățile care au
reprezentat Renaşterea : Lorenzo de'
Medici, Alberti, Poliziano, Landino, Pico
della Mirandola. Direct inspirați de Ficino
au fost marii artişiti renascentişti
Botticelli, Michelangelo, Raphael, Titian,
Dürer, şi mulți alții”. [P. O. Kristeller, Eight
Philosophers of the Italian Renaissance]

Una dintre trăsăturile caracteristice ale
operei lui Ficino a fost insistența cu care el
a afirmat că nu există contradicție între
filozofia adevărată şi revelație şi credința
lui în unitatea inerentă a învățăturilor
clasice şi cele creştine”[Christopher Warnock ]
Lui Ficino i s‐a atribuit (posibil apocrif ) şi
tratatul alchimic « Liber de arte Chemica »
apărut în « Theatrum Chemicum », operă
editată în 1702 la Geneva.

Eros şi magie
O primă idee este aceea a Erosului ca forță unificatoare,
dinamică atât la nivelul omului cât şi al Cosmosului, care
lucrează prin similitudine: „paternitatea ecuației eros =
magie îi aparține lui Ficino” [Culianu op.cit. pag 125 ]
„Întreaga forță a Magiei se întemeiază pe Eros. Lucrarea
Magiei constă în a apropia lucrurile unele de altele prin
similitudine naturală. Părțile acestei lumi, precum
membrele aceluiaşi animal, depind toate de Eros care
este unul, sunt în relație între ele din cauza naturii lor
comune.”

Pneuma ficiniană
Ceea ce face posibilă acțiunea magiei, „
substanța în care se petrec operațiunile
erosului şi ale magiei este unică ‐ Pneuma
universală” …”
Pneuma este numele dat substanței comune şi
unice care pune aceste ființe în relație
mutuală” [Culianu, op cit pag 126‐127]

Pneuma şi Dynamis
pneuma ficiniană este un principiu unificator şi
vivifiant ‐ precum mai târziu principiul vital, forța
vitală sau Dynamis ‐ul la Hahnemann ‐ care se
manifestă atât la nivelul individului cât şi la nivel
cosmic.
aderarea comună a celor două concepții la ideea unui
principiu vital care penetrează ca un atotprezent
mediu toate alcătuirile vii şi care în acelaşi timp este
vehicul pentru acțiunile ce au loc conform
principiului similarității.

Ficino şi modelul hierogamiei
Ficino propune un model
magic al Erosului iar
actul iubirii este un act
magic ,un
Hyerosgamos, în care
subiectul şi obiectul se
contopesc.

Hahnemann, la 79 de ani, o întâlneşte pe
Melanie
această fantasmă a hierogamiei s‐a reactivat şi ,
pentru prima dată în viață, el a simțit
profunzimea ei.

Georgius Agricola
Georgius Agricola ( 1494‐1555) este
unul dintre exemplele care
ilustrează ( ca şi Ficino, Paracelsus,
Giordano Bruno sau Newton) emulația
contradictorie a marilor gânditori
renascentişti, la care pasiunea
pentru cunoaştere a dus la
descoperiri ştiințifice
fundamentale
iar pe de altă parte la o aplecare
asupra alchimiei şi a ştiințelor
oculte.

De re metallica
"Cele douăsprezece cărți ale lui
Agricola, tratatul Despre
Metale, ilustrate cu peste 270
de gravuri, includ tot ceea ce
poate fi în legătură cu mineritul
renascentist şi cu industriile
metalurgice, incluzând
administrația, îndatoririle
companiilor şi ale muncitorilor,
prospectare, inginerie
mecanică, procesarea
minereului şi manufacturarea
sticlei, a sulfului şi a alaunului.
Furnizează descrieri detaliate
asupra tehnologiilor mineritului
în secolul al şaisprezecelea.”

Din fisierul bibliotecii Brukenthal

Agricola, pe numele său real
Georg Bauer ,medic ca şi Agrippa sau
Paracelsus, este părintele
mineralogiei moderne,
pe de altă parte este considerat
unul dintre marii alchimişti ai
Renaşterii, scriind extensiv
despre prepararea metalelor.
Timp de două secole a fost
aproape opera standard a
mineritului şi metalurgiei

Theophrastus ‐ De Historia plantarum
Filosoful grec Theophrastus din
Eresos, de pe insula Lesbos, a
trăit între 371 sau 372 ‐287/286
î. H. şi este considerat părintele
botanicii şi cu siguranță cel mai
influent botanist al antichității.

Theophrasti historia plantarum
Discipol al lui Aristotel şi director al Lyceum‐ului peste
30 de ani, în De historia Plantarum şi în De causis
Plantarum el face descrierea a peste 500 de specii
de plante,

De historia plantarum
A descris dezvoltarea plantelor din
semințe, a făcut experiențe în
legătură cu germinația, a
discutat importanța factorilor
abiotici în habitatul plantelor,
etc.
Edițiile renascentiste sunt de o
mare frumusețe a imaginilor şi
au fost multă vreme principala
sursă de documentare pentru
medici şi botanişti

face descrierea a peste
500 de specii de plante,
făcând distincții asupra
părților lor botanice,
interioare şi exterioare,
şi făcând considerații
valabile asupra
reproducerii plantelor.

Albrecht Haller (1708‐1777)
numit “cel mare” încă din timpul
vieții, a fost un cărturar ilustru
şi un scriitor prolific, interesele
sale incluzând poezia, botanica,
limbile vechi, biografia şi
fiziologia.
Haller a alcătuit o bibliografie a
anatomiei, botanicii, fiziologiei
şi medicinii cuprinzând
douăzeci de volume.

Ca fiziolog, el a demonstrat conceptul de “iritabilitate”
a țesuturilor, făcând distincția între impulsul nervos
(sensibilitate) şi contracția musculară (iritabilitate).
În anul 1747, el a publicat observațiile sale în Primae
Lineae Physiologiae (Primele instrucțiuni în
fiziologie).

“marele şi nemuritorul Haller”
Primul care propune
experimentarea pe omul
sănătos a efectelor
medicamentelor
Fizilologia sa nu se fonda pe
citarea unor autorități ci era
rezultatul cercetărilor
experimentale, că se baza pe
fapte şi date şi nu pe prezumții
incontrolabile.

Intermezzo : Hahnemann şi
autoritatea
Francis Bacon, Haller, Agricola , Ficino, au fost
personalități care au refuzat adevărurile provenite
din simpla autoritate a “autorilor consacrați”
Un anumit spirit rebel, liber de constrângeri şi
inovator le este comun
Toți au pornit de la premisa că orice cunoaştere
trebuie investigată fără prejudecăți şi în deplină
libertate a spiritului.

Preusius ‐ De Magica transmutatione
in bruta
Subiectul transmutării metalelor în aur a fost
unul dintre subiectele favorite, chiar obsesive,
a întregii literaturi alchimice.
Este de făcut însă precizarea că nu „obținerea
aurului” a fost scopul final al alchimiştilor cât
faptul că transmutația a fost considerată o
dovadă a perfecțiunii „artei”, faptul că
întregul proces alchimic a fost dus la
desăvârşire

Prevotius , Preusius
Cartea lui Preusius are ca subiect transmutația
metalelor

Bogata literatură despre acest subiect are ca punct de plecare faimosul
op atribuit lui Hermes Trismegistus "Tractatus de transmutatione
metallorum," şi cuprinde mai toate marile nume ale alchimiei;
printre altele:
Raymundus Lullus ( Raymond Lully) ( atribuit) Apertorium animae et clavis
totius scientiae occulta in omni Transmutatione Metallorum sau Clavis
aurea de transmutatione metallorum
şi Compendium animae transmutationis metallorum.
Paracelsus , De transmutatione metallorum, în Archidoxus magicus
Eirenaeus Philalethes, Tres tractatus de metallorum transmutatione ...
Roger Bacon , Speculum de transmutatione metallorum.
Morienus Romanus De transmutatione metallorum
Vaughan, Thomas Tres tractatus de metallorum transmutatione...
ş.a.m.d.

Idei comune cu alchimia
în homeopatie apare ideea unui proces reiterativ
capabil să dezvăluie „esența ascunsă” a
lucrurilor, ceea ce va deveni mai târziu
dinamizarea homeopatică
este greu de spus dacă toate acestea sunt idei
preluate ( filiațiuni) sau mai degrabă influențe
care au modelat spiritul tânărului
Hahnemann, semințe sădite în rodnicul sol al
minții sale.

Că Hahnemann nu a preluat obsesiile
transmutaționiste ale alchimiştilor este cert;
dar, pe de altă parte este destul de
transparent că idei şi procese alchimice
precum :
„solve et coagula” ( dizolvă şi coagulează),
ideea sublimării,
ideea unor procese complexe în care materia
primă trece prin multiple transformări
se regăsesc şi în homeopatie.

Hahnemann şi empirismul lui
Francis Bacon

Francis Bacon în catalogul de la 1780
Scrisul autograf a lui
Hahnemann din catalog

Francis Bacon (1561‐1626)
În afara atitudinii sale ‐ care
este aceea a unui empirist şi a
faptului binecunoscut că în
întreaga sa activitate
Hahnemann a fost un
experimentator neostoit care a
considerat că principiul suprem
de validare al oricărei teorii este
verificarea practică,
există şi câteva puncte
teoretice comune,
implicite, între el şi F.
Bacon:

Comparație Hahnemann ‐ F. Bacon
La fel ca şi Hahnemann în medicină, “Bacon şi‐a fixat ca
sarcină o completă investigare şi reformare a
ştiintelor naturale.” ( SN) [34]
Bacon a făcut un efort extraordinar de a redefini într‐
un mod mai rațional şi mai profund principiile
cunoaşterii ‐ cât şi aplicabilitatea lor în ştiințele
“mentale, morale şi nu mai puțin cele ale naturii” –
comparabil cu efortul facut de Hahnemann de
redefinire a principiilor medicinii.

Bacon propune în “Magna
Instauratio” şi în “Noul
Organon” inducția ca
metodă fundamentală
pentru ştiință şi ca un
instrument necesar pentru
interpretarea corectă a
naturii

Inducția ca metodă a ştiinței
“inducția logică pe care şi‐a bazat metoda
inductivă a observației şi experienței.
Acesta este singurul fundament valabil din care
se pot trage concluzii şi singurul temei
admisibil pentru ştiințele moderne.”
(S. Close)

Metoda baconiană este diferită de deducția speculativă
(realitatea este dedusă din concepte generale cum ar
fi existența, binele, adevărul) dar şi de inducția
clasică aristoteliană prin aceea că fiecare pas trebuie
testat şi verificat prin observație şi experimentare
înainte de a face pasul următor,
astfel încât fiecare etapă de cunoaştere să fie
verificată prin confruntarea cu realitatea practică.
În acest fel gândirea este împiedicată să se îndepărteze
de la realitate.
Aceeaşi metodă a inducției stă la baza homeopatiei.

Condamnarea speculațiilor
La fel cum Hahnemann a condamnat mereu
speculațiile din medicina timpului său, “când
Bacon a analizat filozofia anticilor, a găsit‐o
speculativă. Bacon rupând barele închisorii
mentale a îndemnat mintea să alerge liberă şi să
cerceteze natura.” (Davies, Logic of Mathematics, apud
Close S)
Hahnemann scria despre :” splendida jonglerie a
aşa numitei medicini teoretice, în care concepții
apriorice şi subtilități speculative ne arata doar
lucruri care nu pot fi cunoscute şi care sunt fără
nici un folos în tratamentul bolilor.”

Organon
Ca şi F. Bacon ( 1561‐1626), Hahnemann şi‐a
intitulat opera capitală “Organon”.
F. Bacon şi‐a intitulat opera în care examinează
tipurile de vicii care influențează procesul
gândirii “Novum Organonum scientiarum ”,
partea a doua din capodopera sa "Instauratio
Magna."

Scopul ambelor scrieri a fost acela de a pune la
dispoziția umanității o metodă , „un
instrument” (organon = instrument) pentru o
mai corectă gândire, respectiv practică
medicală.”Este semnificativ faptul că
Hahnemann în alegerea unui nume pentru
propriul său Magnum Opus s‐a oprit tocmai la
acest cuvânt”.

Aspirații comune
Este de presupus că Hahnemann avea
cunoştiință atât despre opera lui Aristotel cât
şi despre cea a lui Bacon
“Hahnemann ar fi aspirat să săvârşească
aceeaşi lucrare în medicină ca şi cea săvârşită
în ştiință în general de către Bacon, a fost o
prezumție disprețuită de inamicii săi şi
condamnată chiar şi de prieteni. Cu toate
acestea nici o altă comparație n‐ar ilustra mai
bine adevărata atitudine a acestui om, atât în
ceea ce priveşte virtuțile cât şi slăbiciunile
sale.”

Aforisme
La fel ca şi “Noul Organon”
a lui F. Bacon,
“Organonul” lui
Hahnemann este scris
sub forma clară şi
condensată a unor
aforisme.

Nerecunoaşterea autorităților
scolastice
Atât F. Bacon cât şi Hahnemann sunt împotriva
recunoaşterii oricăror autorități fără o
prealabilă examinare rațională şi fac o critică
acerbă sistemelor speculative. Nici un adevăr
nu trebuie acceptat fără să fie trecut prin
filtrul unei gândiri lipsite de prejudecăți.

Idola prejudecățile care împiedică
gândirea
Pentru Bacon, tot sistemul de cunoaşteri false care
influențează gândirea sunt datorate unor
preconcepții şi unor judecăți acceptate ca atare, pe
care el le numeşte idola ( idoli), de care gândirea este
viciată.
"There are four classes of Idols which beset men's
minds. To these for distinction's sake I have assigned
names: calling the first class, Idols of the Tribe; the
second, Idols of the Cave; the third, Idols of the
Market‐Place; the fourth, Idols of the Theater."

Experiența şi gândirea liberă
Atât la Hahnemann cât şi la Bacon, singurul mod
de a valida aserțiunile teoretice este
experiența şi o gândire liberă de prejudecăți,
suplă şi adaptată domeniului în care se
exercită:
“Medicina poate şi trebuie întemeiată pe fapte
clare şi fenomene sensibile, deoarece toate
subiectele cu care are de‐a face sunt clar
cognoscibile de către simțuri prin intermediul
experienței.”

Filiația inductivă a homeopatiei
StuartClose:
“Homeopatia a fost privită prea
mult ca un lucru aparte; ca un
pribeag fără prieteni sau rude;
ca un fel de bufon al medicinii:
“Fără părinți, crescut în
sălbăticie.”
Dar adevărul este că homeopatia
a fost vlăstarul logic şi legitim
al inducției filozofice şi al
metodei lui Aristotel şi a
Lordului Bacon.”

Concluzie
“El nu l‐a menționat sau
citat niciodată pe Bacon
în scrierile sale, dar
câteva exemple dintre
cele mai subtile de
aplicare a principiilor lui
Bacon în studiul
fenomenelor naturale
pot fi găsitse la
Hahnemann” (S.Close)

Discuție în legătură cu
influențele exercitate de
lecturile de la Sibiu asupra lui
Hahnemann
câteva considerații de ordin general şi psihologic
asupra lui Hahnemann în perioada de al Sibiu

Fără îndoială că toată aventura lui spirituală de la
Sibiu ( aşa cum suntem înclinați să credem că a fost şi cum
încercăm să arătăm în acest articol) este interesantă
pentru noi acum tocmai privită din perspectiva
viitoarei homeopatii, dar o astfel de perspectivă
teleologică este din punct de vedere istoric şi
conceptual profund incorectă.
Este fals să prezumționăm că, la 22 de ani,
Hahnemann ar fi ştiut că homeopatia îl aşteaptă

era doar un tânăr student în medicină de 22 de
ani ( e adevărat ‐ extrem de studios şi
talentat) ajuns la Sibiu din motive
conjuncturale
Faptul că Brukenthal l‐a instituit ca arhivar al
biblioteci şi al colecției sale numismatice este
puțin probabil să fi fost întâmplător

Samuel Brukenthal
slujba oferită lui
Hahnemann la Sibiu a
fost mai mult un pretext
folosit de Brukenthal
pentru a‐i permite, în
mod elegant, tânărului
accesul la marea cultură
europeană şi de a‐i
facilita acestuia
dezvoltarea personală

probabil că Brukenthal a încercat să îi găsească o
slujbă care, pe de o parte să fi acoperit acestuia nişte necesități (
arhivarea biblioteci şi a colecției numismatice) dar , mai ales, pe de
altă parte,
să îi dea prilejul tânărului student la medicină venit din capitala
imperiului să îşi creeze o cultură vastă şi să îşi
perfecționeze anumite calități şi cunoştințe.
Invitația lui Brukenthal a fost un act de generozitate
princiară şi este de presupus că el a avut mai mult
în vedere nevoile lui Hahnemann decât propriile
nevoi

venirea lui Hahnemann la Sibiu nu a fost
rodul întâmplării ci a fost pregătită de
către Brukenthal şivon Quarin
Că acesta a avut în vedere în primul rând
binele protejatului său este sugerat şi
de extrem de rapida inițiere a lui
Hahnemann în loja masonică de la
Sibiu, la numai două săptămâni de la
venirea primului la Sibiu.

Rolul pe care Brukenthal şi l‐a
asumat în legătură cu
Hahnemann :
deschizător de drumuri, atât în
plan intelectual ( biblioteca) cât
şi profesional ( l‐a numit medic
personal) şi social ( masoneria).
în epocă, apartenența la
masonerie însemna prezența
printre personalitățile influente
ale timpului şi multe uşi
deschise.

Ansamblul conceptual pe care se bazează
masoneria este însă în directă legătură cu
tradiția esoterică, şi un tânăr mason abia inițiat puțin
probabil să nu fi fost atras de cărțile esoterismului european,
şi ele abundând în referințe la o ştiință secretă, la simboluri şi
la procese oculte.
inițierea în masonerie era nu numai o acceptare
într‐o elită a locului, unită printr‐un sistem
conjuraționist şi fraternalist, dar în acelaşi timp ca pe
o cooptare într‐o mare familie europeană,

Cărțile din catalog şi Hahnemann
Faptul că Hahnemann a avut sub mână aceste
cărți nu este o dovadă directă că el le‐a şi citit;
dar este aproape imposibil de susținut coerent
poziția că el nu ar fi fost interesat de ele sau
că ar fi trecut pe lângă ele fără măcar să le fi
răsfoit.
Trebuie să înțelegem care anume cărți ar fi
putut interesa un tânăr student la medicină,
plin de întrebări şi de calități

O perioadă formativă importantă
facem prezumția că timpul petrecut la Sibiu
reprezintă una dintre esențialele perioade
formative ale vieții sale, poate chiar cea mai
semnificativă:
avea la dispoziție o bibliotecă imensă, dintre
cele mai vaste şi bogate ale timpului,
avea timp de studiu,
era fără griji materiale,
era tânăr, avid de cunoaştere şi excepțional
înzestrat.

Cum ar fi putut el să nu se lase sedus de cărți precum
acelea care aveau legătură cu
fundamentele cunoaşterii şi cu riguroasa metodă
inductivă ( F. Bacon, Hume)
cu partea ascunsă a realității şi conexiunile subtile
între lucruri, cum este extraordinara imago mundi
din cărțile lui Agrippa,
cu fascinantele şi exactele descrieri ale metalelor (
Agricola),
cu descrierile exacte ale plantelor din Teophrastus sau
cu fiziologia şi medicina experimentală a lui Haller?

Hahnemann a fost extrem de parcimonios în a
releva sursele conceptuale ale doctrinei sale (
cu excepția lui Haller şi Huxham el nu citează
nici un alt medic sau gânditor ca precursor al
ideilor sale) dar asta nu înseamnă că
homeopatia a luat naştere din nimic, sau că ea
nu este un produs , ori nu se înscrie într‐un
context cultural.

Tânărul Hahnemann a avut privilegiul să
cunoască şi, fără îndoială, capacitatea să
înțeleagă ideile majore ale culturii europene
în ambele ei ipostaze;
‐ atât în cea pozitivist scientistă ( Bacon, Haller,
Hume)
‐ cât şi în cea speculativă, magică, esoterică (
Agrippa, Ficino).

Toate acestea au reprezentat probabil tot atâtea
prilejuri de reflecție şi reacție şi, fie că le‐a
acceptat sau nu, ele au fost modele mentale
de mare putere cu care mintea lui a luat
contact.
Or, ceea ce contează în astfel de contacte nu
sunt numai ideile propriu‐zise cât capacitatea
acestora de
a modela mintea,
de a crea cadre de referință şi
de a forma un anumit ansamblu de idei, valori
şi aspirații.

În toată opera lui Hahnemann de mai târziu
găsim aspirația de a‐şi baza afirmațiile pe
fapte, observații şi experiment ( pentru că
doar astfel de afirmații au valoare de adevăr),
aspirația la întregime;
ideea similarității ca principiu esențial,
ideea unui principiu vital unificator ş.a.m.d.

ele nu au apărut din senin ci au fost rezultatul
unui proces de maturare şi dezvoltare mai
mult sau mai puțin conştientă a semințelor
sădite în bogatul sol al inteligenței sale.
Când a plecat de la Sibiu, mintea sa ( conştient
sau nu) era plină de aceste semințe.

Dar abia după ani şi ani de crize, experiențe,
observații, reflecții şi muncă înverşunată
unele dintre ele au reapărut în incontestabil
originala formulare a principiilor homeopatiei
( până la Fragmenta de viribus…aveau să
treacă 17 ani, până la prima ediție a
Organonului alți 31 de ani, iar până la Bolile
cronice 49 de ani).
Sunt adevărate arcuri în timp ce ne dau măsura
procesului de dezvoltare interioară a lui
Hahnemann.

cea mai importantă trăsătură a perioadei de la Sibiu a
fost faptul că aici el a luat contact cu cele două mari
direcții sau tendințe pe care le vom regăsi pe‐a
lungul întregii sale vieții şi care se vor regăsi fie
direct, fie sublimate, în homeopatia sa:
Direcția pozitivistă, empiristă, experimentalistă,
pragmatică şi raționalistă pornind de la Bacon,
Hume, Haller, Teophrastus.
Direcția atentă la planurile mai subtile, speculativă,
esoterică, a alchimiştilor şi a tradiției oculte a lui
Agrippa.

Între acestea se descrie şi cea mai puternică
tensiune internă a întregii sale construcții
conceptuale (şi în cele din urmă a
homeopatiei) , ca un fel de aspirație dorită dar
aproape imposibilă de completitudine, o
COINCIDENTIA OPPOSITORUM între
polaritățile pozitivist experimentalistă şi
speculativ integrativă în medicină.

Concluzii
Perioada de la Sibiu a fost pentru Hahneamann
una formativă,
de mari acumulări intelectuale,
una în care a dobândit un anumit sistem de
valori şi în care i s‐au conturat, dacă nu
precizat, aspirații pentru întreaga viață.
Fără lecturile de aici este greu să ne imaginăm
sursele dezvoltării sale ulterioare.

De aceea cred că această lucrare
acoperă un gol (resimțit de mulți dintre
cercetătorii istoriei homeopatiei) în legătură
cu influențele culturale din homeopatia
hahnemanniană şi
aduce o lumină nouă asupra unei mai corecte
situări în context cultural a acesteia.