Mic dicţionar bio-medical - Veterinary Pharmacon

PROLIĂ aminoacid ciclic neesenţial; predomină în structura colagenului, respectiv
gelatinei, proteine constituiente ale ţesutului conjunctiv.
PROMERISTEM meristem primar, derivat direct din ţesuturile embrionare, fiind reprezentat
de meristemul apical al plantelor vasculare.
PROMOTOR subunitate a operonului (o genă) cu funcţie dublă:
a) reprezintă locul de iniţiere a sintezei mARN;
b) limitează nivelul maxim al transcrierii mesajului.
PROEPHROS (lat. pro – înainte, gr. nephros - rinichi), rinichiul primitiv al vertebratelor
inferioare. La mamifere, inclusiv la om, apare ca o structură tranzitorie în
timpul dezvoltării embrionare; canalul pronephric devine canal mezonephric
sau wolffian.
PROPAGARE înmulţirea plantelor pe cale vegetativă; transmisie din apropae în aproape.
PROPOLIS sin. ulei de albine –substanţă răşinoasă de culoare galben-verzuie, verde
închis sau brun roşietică culeasă de albine de pe mugurii anumitor plante;
are proprietăţi bactericide, bacteriostatice, antifungice, anesteziante etc.
PROSTAGLADIE (PG s , engl. prostaglandins), substanţe asemănătoare hormonilor, secretate
de celulele organismului, sintetizate şi distruse cu rapiditate; sunt produse, în
corelaţie cu apariţia unor factori stresanţi, agenţi patogeni, excitaţii, emoţii;
existenţa PG s a fost stabilită în 1930 în urma unor cercetări efectuate în
S.U.A., Anglia şi Suedia.
PROSTATĂ Glandă specific masculină situată la intersecţia aparatului genital cu cel
urinar.
PROSTATECTOMIE ablaţie chirurgicală a prostatei; poate fi parţială sau totală.
PROSTATITĂ inflamaţia prostatei.
PROTAL corpul vegetativ sau talul, la briofite, pteridofite etc. se dezvoltă din spori,
este mic, alcătuit dintr-o structură parenchimatică, se fixează de sol prin
rizoizi sau creşte subteran.
PROTAMIE proteine cu caracter bazic, având un conţinut de aproximativ 80% în
aminoacizi diaminomonocarboxilixi (arginină, histidină, lizină).
PROTADRU plantă sau animal hermafrodit, la care organele sexuale mascule ajung la
maturitate înaintea organelor sexuale femele.
PROTEAZĂ enzimă cu proprietăţi litice asupra proteinelor.
PROTEIĂ (gr. proteion – primul, întâiul), substanţă organică, cu structură
macromoleculară, alcătuită din numeroşi aminoacizi; proteinele au
proprietăţi coloidale, fiind, în general, solubile în apă sau în soluţii saline şi
coagulabile prin căldură; foarte variabile ca tip, structură şi funcţii, ele sunt
prezente în cantităţi apreciabile în toate organismele vii, fiind componente
esenţiale ale substanţei vii.
PROTEIEMIE concentraţia proteinelor în serul sanguin.
PROTEIURIE eliminarea în urină a unei cantităţi anormale de proteine.
PROTEOLIZĂ descompunerea şi degradarea proteinelor de către enzimele proteolitice;
proteazele produc treptat digestia proteinelor, hidrolizându-le până la
aminoacizii constitutivi; fenomenul are loc atât în celulele vegetale cât şi în
celulele animale.
407