Mic dicţionar bio-medical - Veterinary Pharmacon

AERIFER care conduce aerul
AEROB (gr. aer – aer, bios - viaţă) care se dezvoltă în prezenţa
oxigenului liber
AEROBACTER bacterii aerobe şi facultativ aerobe din familia
Enterobacteriaceae; larg răspândite în natură; fermentează
glucoza şi lactoza.
AEROCOLIE (gr. aer – aer, kolon – colon) dezvoltarea de gaze în intestinul
gros.
AEROFAGIE deglutiţie de aer care se acumulează în stomac.
AEROFOBIE frica de aer, de vânt şi curenţii din aer.
AEROGASTRIE prezenţa aerului în stomac, ceea ce poate provoca distensie.
AEROGE care se produce prin intermediul aerului atmosferic.
AEROPLACTO totalitatea microflorei (alge microscopice, sporii bacteriilor şi
ciupercilor, polen), a microfaunei (insecte, forme de rezistenţă a
unor acarieni) şi a viruşilor, care trăieşte în aerul atmosferic.
AEROSOL particulă solidă sau lichidă dispersată într-un gaz sau în aer, de
dimensiuni între 0,001 şi 100 µm.
AEROSOLOTERAPIE întrebuinţarea în scop terapeutic a unor substanţe
medicamentoase sub formă de aerosoli.
AFACHIE absenţa cristalinului în urma operaţiei pentru cataractă, unui
traumatism, sau, mai rar, de origine congenitală. antrenează
pierderea acomodării şi hipermetropie.
AFAGIE (gr. a + phagein – a mânca) imposibilitatea de a mânca.
AFAIPTERA (gr. aphanes – invizibil, pteron - aripă) ordin din care fac parte
familiile Pulicida şi Sarcopsiide, purici cu aripile atrofiate dare
pot face salturi mari prin adaptarea picioarelor în acest scop,
adesea vectori ai bolilor infecţioase.
AFAZIE (gr. a + phasis - vorbire) tulburare a activităţii nervoase
superioare, pierderea mai mult sau mai puţin completă a
posibilităţii de exprimare, de obicei datorită pierderii memoriei.
AFAZIE
TRASCORTICALĂ
varietate de afazie motorie marcată prin lipsa spontaneităţii
limbajului.
AFAZIE VIZUALĂ defect de înţelegere a scrisului prin leziune cerebrală, fără nici o
afectare a acuităţii vizuale.
AFEBRIL care nu are febră.
AFECT 1. trăire emoţională intensă, cu evoluţie impetuoasă şi relativ
scurtă;
2. termen folosit pentru unele leziuni.
AFECTIV care se referă la un sentiment sau la o emoţie care produce o
anume situaţie.
AFECTIVITATE funcţie psihică generală care cuprinde emoţia şi variantele ei,
sentimentele, înclinaţiile şi pasiunile, ea este perturbată în
nevroză şi psihoză.
AFECŢIUE (lat. officio-ere –a slăbi, a fi apucat de) sin. maladie, boală;
proces morbid.
22