Proiectarea scarilor si rampelor la cladiri cu functiuni civile si ind-gp ...

MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR Şl TURISMULUI
ORDINUL Nr. 100
din 10.12.2004
pentru aprobarea reglementării tehnice „
Ghid privind proiectarea scărilor şi rampelor la clădiri",
indicativ GP 089­03
În conformitate cu art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii, cu
modificările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 2 pct. 45 şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
740 / 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului,
Având în vedere procesul verbal de avizare nr. 9/22.05.2003 al Comitetului Tehnic de
Specialitate ­ CTS 12,
Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului emite următorul
ORDIN:
Art. 1. ­ Se aprobă reglementarea tehnică „Ghid privind proiectarea scărilor şi
rampelor la clădiri", indicativ GP 089­03, elaborată de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism
„Ion Mincu", prevăzută în anexă care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. ­ Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 3. ­ Direcţia Generală Tehnică va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
MINISTRU,
MIRON TUDOR MITREA
Anexa se publică în Buletinul Construcţiilor editat de Institutul Naţional de Dezvoltare în
Construcţii şi Economia Construcţiilor – INCERC

MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR Şl TURISMULUI
GHID PRIVIND PROIECTAREA SCĂRILOR Şl
RAMPELOR, LA CLĂDIRI
INDICATIV GP 089­03
Elaborat de:
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ Şl URBANISM „Ion Mincu"
Rector: prof. dr. arh. Emil Barbu POPESCU
CENTRUL DE CERCETAREA, SINTEZĂ ŞI BANCĂ DE INFORMAŢII ÎN CONSTRUCŢII,
ARHITECTURĂ ŞI URBANISM ­ CCS ­ BICAU
Director CCS­BICAU: prof. dr. arh. Marius SMIGELSCHI
Şef proiect: conf. dr. arh. Ana­Maria DABIJA
Elaboratori: conf. dr. arh. Ana­Maria DABIJA
prof. arh. Alexandru STAN
conf. dr. ing. Adrian IORDĂCHESCU
lect. dr. arh. Doina NICULAE
Avizat de:
DIRECŢIA GENERALĂ TEHNICĂ ­ M.T.C.T.
Director general: ing. Ion STĂNESCU
Responsabil lucrare: ing Paula DRAGOMIRESCU

Cap. 1. GENERALITĂŢI
1.1. Obiect şi domeniu de aplicare
1.2. Referinţe
1.3. Terminologie
CUPRINS
Cap. 2. ELEMENTE GENERALE DE PROIECTARE A SCĂRILOR ŞI RAMPELOR
2.1. Elemente generale de proiectare a scărilor şi rampelor
2.2. Pante uzuale
2.3. Incărcări rezultate din acţiunile agenţilor mecanici
2.4. Tipuri principale de scări
2.4.1. Scări din elemente liniare
2.4.2. Scări din elemente liniare şi de suprafaţă
2.4.3. Scări din elemente de suprafaţă
2.4.4. Scări cu rampe cutate (ortopoligonale)
2.4.5. Scări cu rampe şi podeşte chesonate
2.4.6. Scări cu rampe şi podeşte intermediare în consolă
2.4.7. Scări curbe cu grindă­vang pe mijlocul rampei
2.4.8. Scări cu rămpi elicoidale
2.4.9. Scări cu pilon central şi trepte în consolă simplă
2.4.10. Scări cu trepte suspendate
2.5. Materiale pentru realizarea scărilor
2.6. Precizări privind lăţimea liberă a rampelor şi scărilor
2.7. Tipuri de rezolvări pentru muchiile treptelor
2.8. Tipuri de rezolvări marginale
2.9. Implicaţii asupra rezistenţei şi rigidităţii de ansamblu
ale clădirii
Cap. 3. RELAŢIA ÎNTRE STRUCTURĂ ­ GEOMETRIA SCĂRII ­ FINISAJ ­ TRASEUL
MÂINII CURENTE
3.1. Scări cu rampe drepte ­ concepţie şi construcţie
3.1.1. Scări drepte
3.1.2. Scări cu întoarcere
3.1.2.1. Scări cu întoarcere la podest de 180°
3.1.2.2. Scări cu întoarcere la podest de 90°
3.2. Scări balansate ­ concepţie şi construcţie
3.2.1. Domeniu de utilizare
3.2.2. Tipuri de scări balansate
3.2.3. Metode de construcţie grafică a treptelor balansate la scări
3.2.3.1. Etapele premergătoare construcţiei propriu­zise
3.2.3.2. Metode grafice uzuale pentru balansarea scărilor cu întoarcere la 180°
3.2.3.3. Metode grafice uzuale pentru balansarea scărilor cu întoarce la 90°
3.2.3.4. Determinarea dimensiunii treptelor, pe baza calculului numeric

Cap. 4. ELEMENTE SPECIFICE DE PROIECTARE A SCĂRILOR DIN DIVERSE
MATERIALE
4.1. Scări din beton armat
4.2. Scări din lemn
4.3. Scări metalice
4.4. Scări din piatră
4.5. Scări mixte
Anexă informativă I (scări cu trepte foarte înalte, decalate)
Anexă informativă II ­ Exemple de calcul

GHID PRIVIND PROIECTAREA SCĂRILOR
ŞI RAMPELOR LA CLĂDIRI
Cap. 1. GENERALITĂŢI
Indicativ GP 089­03
1.1. Obiect şi domeniu de aplicare
1.1.1. Prezentul ghid detaliază condiţiile şi măsurile necesare la proiectarea din punct de
vedere al conformării geometrice a scărilor şi rampelor pentru circulaţie pietonală, la clădiri cu
funcţiuni civile şi în concordanţă cu prevederile Normativului privind criterii de performanţă
specifice rampelor şi scărilor pentru circulaţia pietonală în construcţii.
1.1.2. Ghidul explicitează:
a. principiile de proiectare a scărilor
b. relaţia între geometria scării şi structura de rezistenţă a acesteia
c. implicaţiile pe care le au principalele opţiuni descrise la a) şi b) asupra finisajului scării
d. traseul balustradei şi mâinii curente, precum şi implicaţiile pe care le au acestea
asupra conformării generale a scărilor cu întoarcere la 180° şi la 90°, în concordanţă cu
geometria şi structura lor
e. principii specifice privind proiectarea scărilor cu structura din:
­ beton armat
­ lemn
­ metal
­ piatră
­ sticlă
1.1.3. Prevederile prezentului ghid vor fi aplicate la proiectele noi de scări din spaţiile cu
funcţiuni civile (publice şi private), precum şi la cele de reabilitare funcţionali a clădirilor
existente (de locuit, social­culturale şi administrative), în măsura în care intervenţiile includ şi
scările şi/sau rampele acestora.
1.1.4. Prevederile prezentului ghid se adresează:
­elaboratorilor proiectelor tehnice şi a detaliilor de execuţie
­verificatorilor de proiecte şi experţilor tehnici atestaţi potrivit prevederilor legii 10/1995
­executanţilor (constructori, antreprenori)
­organismelor administrative teritoriale precum şi persoanelor fizice şi juridice care
realizează investiţii în domeniul construcţiilor.
1.1.5. La realizarea scărilor şi rampelor la clădirile civile se vor respecta prevederile din
reglementările tehnice specifice domeniului (conf. 1.2) şi cele ale prezentului ghid.
1.1.6. Nu fac obiectul prezentului ghid scările tehnologice din spaţii cu funcţiune tehnică.
1.1.7. Nu fac obiectul prezentului ghid scările exterioare clădirilor, care nu sunt direct
adiacente acestora.
1.1.8. Nu fac obiectul prezentului ghid scările speciale rabatabile, pliante, scările şi
rampele rulante, care se proiectează ţinând cont de cerinţele şi prescripţiile tehnice ale
producătorilor specializaţi.

În cuprinsul Ghidului, trimiterile la documentaţia de referinţă se fac prin numărul curent
din tabelul de la 1.2., între paranteze drepte: [1], [2] etc.
1.3. Terminologie
În concepţia prezentului ghid termenii de mai jos, prezentaţi în ordine alfabetică, au
următoarea semnificaţie:

Observaţie: O parte din aceşti termeni se regăsesc aidoma şi în Normativ privind criterii
de performanţă specifice rampelor fi scărilor pentru circulaţia pietonală în construcţii, pentru alţii
s­au adus precizări suplimentare, fără a se schimba înţelesul din acel Normativ [3].

Cap. 2. ELEMENTE GENERALE DE PROIECTARE A SCĂRILOR ŞI
RAMPELOR
2.1. La clădirile civile accesul pietonal la diferite niveluri se asigură obişnuit prin scări
(19); rampele (17) asigură accesul persoanelor cu handicap locomotor la diferite niveluri ale
clădirii.
Scările şi rampele pietonale se dimensionează conform Normativului [3].
2.2. Pantele uzuale pentru scări şi rampe sunt prezentate în fig. 2.1.
Pantele pentru diferite funcţiuni ale rampelor pietonale, specifice unor anumite funcţiuni,
sunt precizate atât în Normativul [3], cât şi în NP 051 [4].
2.3.1. Asupra scărilor acţionează încărcări permanente şi încărcari provenite din procesul
de exploatare (utile).
2.3.2. Încărcările permanente se stabilesc în funcţie de greutatea elementelor de rezistenţă
a rampelor si a podestelor, a straturilor cu umplutură şi de finisajele adoptate.
Încărcările utile ţin cont de posibilitatea aglomeraţiilor, reprezentând valori maxime
normate in condiţii de exploatare (figura 2.2).
2.3.3. Clasificarea şi gruparea acţiunilor agenţilor mecanici pentru calculul scărilor se
face conform STAS 10101/OA [8].

2.3. Încărcări rezultate din acţiunile agenţilor mecanici
Evaluarea încărcărilor permanente se face conform STAS 10101/1 [9]. Definirea
încărcărilor datorate procesului de exploatare se face conform STAS 10101/2 [10].
2.3.4. Valorile normate ale încărcărilor utile verticale, uniform distribuite pe rampe şi
podeste, sunt date în tabelul A din Normativul [3].
2.3.5. În unele cazuri, în special în cazul scărilor cu trepte din elemente independente
sau lipsite de contratrepte de solidarizare, scările se verifică şi la o încărcare utilă concentrată,
pe direcţie verticală de 1,5 kN, aplicată pe element, în poziţia cea mai defavorabilă, pe o
suprafaţa de l0 x l0cm, în absenţa altor încărcări utile.
2.3.6. Valorile normale ale încărcărilor utile, verticale şi orizontale pe balustradele
rampelor şi podestelor sunt date în tabelul B din Normativul [3].
Balustradele rampelor şi podestelor sunt supuse unor încărcări verticale sau orizontale,
considerate uniform distribuite liniar şi aplicate pe mâna curentă, acţiunea orizontali a
încărcărilor neconsiderându­se simultană cu cea verticală.
Încărcările orizontale aplicate pe mâna curentă a balustradei acţionează asupra rampei,
dând naştere la un moment încovoietor şi unei forţe orizontale în punctul de încastrare a
balustradei în rampa (figura 2.2).

2.4. Tipuri principale de scări
Din punct de vedere al concepţiei structurale, scările pot fi:
a) Scări cu trepte portante sunt realizate din diverse materiale. Aceste trepte descarcă fie
direct pe pământ, fie reazemă pe alte elemente structurale (pe pereţi portanţi, grinzi de vang); se
pot încastra în pereţi, sau se pot suspenda cu tiranţi. Treptele executate independent pot fi
solidarizate pentru a conlucra, dar nu formează o placa unitară

) Scări cu rampe portante din beton armat, care:
­ formează o placă unitară ce descarcă longitudinal pe plăci sau grinzi de podest
­ includ şi podestele şi reazemă pe elementele structurale verticale de la extremităţile
casei scării
­ descarcă transversal pe vanguri
­ sunt încastrate sau incluse în pereţii laterali (faţă de rampă sau de grinzi)
­ reazemă pe o latură în pereţi sau vanguri iar pe cealaltă potfi suspendate
Aceste plăci susţin atât treptele brute, realizate din beton simplu, cât şi finisajul treptelor.
Din punct de vedere al formelor structurale, scările pot fi:
2.4.1. Scări din elemente liniare
2.4.1.1. Rampele sunt formate din trepte independente, neexistând legături în sens
longitudinal intre trepte şi nici între trepte şi podest.
Podestele sunt alcătuite din elemente liniare alăturate sau din elemente plane simplu
rezemate.
2.4.1.2. După modul de rezemare al treptelor, scările pot fi:
­ cu trepte simplu rezemate;
­ cu trepte în consolă simplă;
­ cu trepte in consolă dublă.
2.4.1.2.1. Scările cu trepte simplu rezemate au trepte independente, simplu rezemate pe
pereţi portanţi, pe un perete portant şi o grindă­vang, sau pe două grinzi­vang (figura 2.4).
2.4.1.2.2. Scările cu trepte în consolă simplă asigură preluarea încărcărilor prin
încastrarea treptelor independente într­un perete portant de zidărie sau într­un perete structural
din beton armat.
2.4.1.2.3. Scările cu trepte în consolă dublă sunt alcătuite dintr­o grindă­vang, amplasată
pe mijlocul rampei şi din trepte independente încastrate în grinda centrală (fig. 2.3).
Notă: În cazul încărcării simetrice a treptelor, grinda amplasată central va fi supusă doar
la încovoiere: în cazul încărcării nesimetrice grinda va ti supusă şi la torsiune.

2.4.1.2.4. Grinzile­vang sunt rezemate sau încastrate la capete în pereţi portanţi din
zidărie, in pereţi structurali din beton armat, în stâlpi, sau pot rezema pe grinzi podest (figura
2.5).
2.4.1.2.5. Grinzile­vang, treptele si eventual grinzile­podest pot fi alcătuite din beton
armat monolit, elemente prefabricate din beton armat, lemn sau metal.
2.4.1.2.6. Nu se recomandă trepte mai lungi de 1,50 m, acestea fiind uşor deformabile,
iar încastrarea lor asigurându­se greu.
2.4.1.2.7. Încastrarea trebuie calculală. Aceasta se efectuează pe o adâncime de cel puţin
o cărămidă (25 cm), iar zidurile în care se face încastrarea se recomandă să fie executate cu
mortar de ciment. Pentru ca un zid să poată prelua încastrarea unei trepte, trebuie ca el să fie
încărcat cu o sarcină permanentă suficientă pentru a crea stabilitatea necesară.
2.4.2. Scări din elemente liniare şi de suprafaţă
2.4.2.1. Rampele reazemă doar pe grinzi­podest, neexistând grinzi­vang, plăcile rampelor
lucrând după direcţia lungă.
Podestele pot rezemate pe patru laturi, pe trei laturi dintre care două scurte pe pereţi şi
una lungă pe grinda­podest, sau pe cele două laturi lungi.
2.4.2.2. Grinda­podest reprezintă elementul liniar, iar rampa şi podestele constituie
elementele de suprafaţă. Rampa şi podestele vor avea conlucrare plană doar in situaţia în care, la
îmbinarea lor se asigură continuitatea in vederea preluării momentului încovoietor.
2.4.3. Scări din elemente de suprafaţă
2.4.3.1 Rampele conlucrează cu podestele, neavând legătura mecanică eu pereţii şi
lipsesc de asemenea grinzile­vang şi grinzile podest.
Podestele reazemă pe două sau pe trei laturi şi se recomandă sa aibă continuitate cu
plăcile de planşeu.
2.4.3.2. Rampele şi podestele pot avea grosimi diferite.
2.4.4. Scări cu rampe cutate (ortopoligonale)
2.4.4.1. Treplele şi contratreptele, prin continuitatea lor constituie elementul de rezistenţă
rampa. La scările cu rampe cutate intradosul are aceeaşi formă cu extradosul rampei în trepte.
2.4 4.2. Ca mod general de alcătuire, scările cu rampe cutate sunt similare cu scările din
elemente de suprafaţă.
2.4.5. Scări cu rampe şi podeste chesonate
2.4.5.1. Rampele şi podestele sunt alcătuite din plăci de formă cutată de grosime foarte
mică dar, pentru mărirea rigidităţii, sunt prevăzute la marginea plăcii nervuri care au şi rol de
grinzi­vang.
2.4.5.2. Aceste scări se pot executa din beton armat monolit sau din elemente prefabricate
de beton armat: conlucrarea dintre rampă şi podest depinde de îmbinarea realizată între ele
(articulaţie sau îmbinare de continuitate).
2.4.6. Scări cu rampe şi podeste intermediare în consolă
2.4.6.1. Podestele de nivel sunt rezemate pe două sau pe trei laturi şi în general, au
continuitate cu plăcile de planşee, iar rampele şi podestele intermediare stau in consolă pe
podestele de nivel. Rampele pot fi încastrate sau articulate în podestele de nivel, şi în unele
cazuri se pot prevedea şi grinzi de podest.

2.4.6.2. Aceste scări se pot executa din beton armat monolit sau din elemente prefabricate
de beton armat, preluarea încărcărilor facându­se prin conlucrarea spaţială a plăcilor de rampe şi
de podest.
2.4.7. Scări curbe cu grindă­vang pe mijlocul rampei
2.4.7.1. Capetele grinzii spaţiale de pe mijlocul rampei trebuie incastrale în pereţi de
beton armat, in stâlpi liberi sau înglobaţi in zidârie, în grinzi etc. (figura 2.4)
2.4.7.2. Grinda­spaţială se poate realiza din beton armat monolit, iar treptele
independente din elemente prefabricate de beton armat sau din piatră naturala
2.4.7.3 Se poate realiza o rampă continuă din beton armat turnată monolit împreună cu
grinda centrală şi în acest caz placa lucrează în consolă dublă.
2.4.8. Scări cu rampe elicoidale
Rampa elicoidală este o suprafaţă spaţială si totodată un element de legătură a podelelor.
Rampa şi podestele constituie astfel un singur element spaţial, lipsind grinzile de podest şi
grinda­vang.
Starea de eforturi spaţială este identică cu cea reprezentaţii pentru scări curbe cu grinda
pe mijlocul rampei, cu deosebire că în loc să se dezvolte în grindă, se dezvoltă în rampă.
Forma în plan a scărilor poate să fie oarecare (cerc, elipsă, parabolă etc). Rampa poate să
fie obişnuită, cu intradosul plan sau cutată, în care caz adaptarea structurii la funcţiune se face nu
numai in ansamblu, ci şi din punct de vedere al formei treptelor.

2.4.8. Scări cu pilon central si trepte în consolă simplă
2.4.8.1. Se pot realiza din elemente prefabricate de beton armat sau metal (inclusiv
pilonul) şi sunt alcătuite din trepte independente încastrate în stâlpul central (fig. 2.8).
2.4.9. Scări cu trepte suspendate
2.4.9.1. Se realizează prin suspendarea, de tavan sau de podestul imediat superior, a
capelelor libere ale treptelor independente în consolă.
2.4.9.2. Pentru treptele acestor scări se poate realiza şi schema statică de grinzi simplu
rezemate.
2.4.9.3 Treptele se realizează cu contrasăgeată, ţinând cont de posibilitatea de alungite a
firelor.
2.4.9.4. Rigiditatea laterala a rampei este asigurată fie cu ajutorul firelor întinse şi
ancorate între planşeul inferior şi cel superior, fie prin realizarea unor legaturi între trepte, care să
realizeze rigiditatea rampei şi comportarea corespunzătoare la acţiunea încărcărilor laterale.

2.5. Materiale pentru realizarea scărilor
2.5.1. În funcţie de materialele din care se realizează componentele structurale, scările se
pot clasifica astfel:
a) scări realizate în sistem unitar, integral din:
­ beton armat
­ lemn (masiv sau lamelar)
­ metal
­ piatră
b) scări realizate în sistem mixt, cu:
­ vanguri din:

■ beton armat (turnate monolit sau prefabricate)
■ lemn (masiv, lamelar sau stratificat)
■ metal (în mod curent oţel sau aluminiu, în profile laminate, ambutisate sau extrudate)
­ trepte portante din:
■ beton (prefabricate, mozaicate ulterior sau gata finisate)
■ lemn (masiv, lamelar stratificat)
■ metal (oţel carbon, inox sau aluminiu)
■ piatră
■ sticlă stratificată
2.5.2. Cele mai utilizate materiale pentru componentele de finisaj ale treptelor sunt:
­ mozaic turnat
­ plăci (piatră naturală şi artificială, ceramică, lemn sticlă multistrat)
­ covoare (PVC, mochetă, linoleum, cauciuc)
2.5.3. Prelucrarea suprafeţei treptei poate fi făcută astfel:
­ pentru piatră naturală şi artificială: prelucrări mecanice (buciardare, şlefuire,
frecare, rostuire)
­ pentru ceramică: rostuire
­ pentru lemn: geluire, rindeluire, lustruire, curbare (la abur), lăcuire
­ pentru metal: prelucrări chimice sau electrochimice ale suprafeţei, vopsire, lustruire.
2.6. Precizări privind lăţimea liberă a rampelor şi scărilor
2.6.1. Elementele de construcţie sau finisaj care delimitează lăţimea liberă a rampelor şi
scărilor (amplasate la nivelul stratului de uzură sau pe verticală), constituie un criteriu de
delimitare pe direcţia transversală a rampei, dacă înălţimea la care se situează acestea este mai
mică de 2 m.
2.6.2. Este interzis ca lăţimea liberă a scărilor/rampelor să se micşoreze pe direcţia de
evacuare în exterior: dar se poate mări pe măsura adăugării de fluxuri de evacuare.
2.6.3. Cele mai uzuale elemente care delimitează lăţimea libera a rampelor şi scărilor
sunt:
­ la perete: plinte, finisajul peretelui, mână curentă la perete;
­ la ochiul scării: mână curentă, parapet sau balustradă, reborduri, vang întors.
2.6.4. Nu se admit proeminenţe locale (stâlpi, radiatoare etc) mai mari de 10 cm, lăţimea
liberă a rampei măsurându­se de la acestea. În cazul în care din structura clădirii apar reliefuri
locale mai mari, care ar putea bloca influenţa circulaţiei de evacuare în caz de pericol, acestea
trebuie compensate pe toată lungimea rampei cu o mână curentă sau cu un soclu în relief (ca un
vang) în planul reliefului respectiv.
2.6.5. Nu se admit nişe locale mai adânci de 10 mm, care ni putea bloca o persoană în
fluxul de evacuare în caz de pericol. Dacă astfel de nişe rezultă din conformarea casei scării,
acestea trebuie închise fie cu o mână curentă locală sau cu un grilaj, fie cu un perete subţire (rabiţ
sau gips­carton) de cel puţin 60 cm înălţime.
2.7. Tipuri de rezolvări pentru muchiile treptelor
Muchia de treaptă este partea cea mai solicitată a treptei, pe care descarcă cea mai mare
parte a încărcării transmise de picior.
2.7.1. Muchia de treaptă trebuie să asigure:
­ rezistenţă mecanică ridicată, pentru a se evita deteriorarea în timp sub efectul diverselor
acţiuni de exploatare
­ împiedicarea alunecării pe treaptă (asigurând respectarea cerinţei de „siguranţă în
exploatare"), ţinând cont de amplasarea scării, nivelul de circulaţie şi natura finisajului utilizat.

2.7.2. Geometria muchiei treptei poate fi (a se vedea fig. 2.9
­ vie (a)
­ teşită (b)
­ rotunjită (c)
­ profilată ­ cu ciubuc simplu, sau profilat (d)
2.7.3. Muchia treptei poate fi protejată împotriva uzurii sau ciobirii, prin:
2.7.4. Pentru asigurarea utilizatorilor împotriva alunecării pe treaptă muchiile treptelor se
prevăd cu elementele de protecţie antiderapantă, dacă asigurarea acestei cerinţe nu este rezolvată
prin însuşi finisajul treptei.

Elementele de protecţie împotriva alunecării pe treaptă sunt:
­ profile „muchie de treaptă" din metal sau PVC dur cu profilaţii antiderapante (fig.
2.12.a)
­ profilaţii ale finisajului (piatră, cauciuc) la muchia treptei (fig. 2.12.b)
­ incrustaţii de coridon (fig. 2.12.c) sau plăcuţe din carborundum în finisajul treptei la
muchie
2.8. Tipuri de rezolvări marginale
2.8.1. Racordarea finisajului treptelor cu cel al pereţilor se face prin aceleaşi tipuri de
plinte utilizate la racordarea pereţilor cu pardoselile.
Notă: Nu se utilizează scafe cu rază mai mare de 10 mm la racordarea treptelor cu
peretele, acestea putând favoriza dezechilibrarea în caz de evacuare.
2.8.2. Racordarea finisajelor la marginile libere ale scărilor (ochiul scării sau marginile
rampelor, dacă scara este depărtată de la limita pereţilor) poate fi facută:
a. la scările cu placă fară vang sau cu vang normal (în jos):
­ întoarcerea finisajului treptei pe partea laterală a scării
­ întoarcerea elementului care constituie muchie de treaptă pe partea laterală a scării
­ realizarea unui rebord lateral spre ochiul scării, fie din acelaşi material cu treapta, fie
dintr­un alt material (lemn, piatră, materiale plastice etc.)
b. la scările cu vang întors (în sus):
­ prevederea pe vang a unei plinte ca la perete. Faţa superioară a vangului se finisează în
funcţie de rezolvarea parapetului, eventual prelungindu­se plinta si peste vang (fig. 2.13).
c. la scările cu parapet plin se prevede o plintă la fel cu cea de la perete, iar partea
superioară a parapetului se finisează în mod adecvat (fig. 2.14).

d. La scările exterioare supuse intemperiilor, se poate prevedea lăcrimar la marginea
intradosului rampei.
2.8.3. În cazul scărilor detaşate de perete cu un spaţiu liber mic, pentru ca finisajul
peretelui să poată fi executat, este necesar ca spaţiul liber între peretele brut şi rampă să fie de
minimum 8 cm, dacă peretele urmează a fi tencuit.
a. Pentru finisaje mai groase ale peretelui, spaţiul liber între scară şi perete trebuie mărit
în consecinţă, pentru ca după finisarea peretelui să rămână de circa 6 cm. Latura netedă a scării
rămâne nefinisată, ea nefiind vizibilă (fig. 2.15).
b. Pentru prevenirea prelingerii apei pe latura liberă a scării spre perete, atunci când se
spală scara, precum şi pentru a se proteja peretele de murdărie, se recomandă prevederea unei
borduri (fig. 2.16). În mod similar se poate prevedea bordură şi pe latura spre ochiul scării, atât
pentru împiedicarea prelingerii apei pe latura vizibilă a scării, cât şi din considerente de igienă
(ex: spitale, creşe. grădiniţe etc).
Notă: Precizările de la art. 2.5. 2.6. 2.7 şi 2.8 sunt valabile atât pentru scările drepte cât şi
pentru scările curbe.
Scările curbe pun mai ales probleme de conformare structurală; în ceea ce priveşte
sosirea şi plecarea de pe podestele de etaj sau intermediare, ele pot fi asimilate cu scările drepte,
cu întoarceri la alte unghiuri decât 90° sau 180°.

2.9. Implicaţii asupra rezistenţei şi rigidităţii de ansamblu a clădirii
Prezenţa golurilor mari în planşee este impusă funcţional în situaţia concentrării
circulaţiilor verticale. Amplasarea golurilor are efecte în transportul forţei seismice către
subansamblurile verticale, influenţând drastic rigiditatea şi rezistenţa planşeului.
2.9.1. Realizarea casei scării implică unele probleme legate de rezistenţa de ansamblu a
clădirii, printre care se menţionează întreruperea continuităţii planşeelor în dreptul casei scărilor,
fiind necesar a se analiza în ce măsură acest lucru afectează continuitatea şi rigiditatea planşeelor
în plan orizontal ­ se menţionează faptul că efectul amplasării golurilor în poziţii nefavorabile
este mai important în cazul structurilor cu pereţi rari şi al structurilor duale, în aceste cazuri
trebuind verificată rezistenţa şi rigiditatea planşeelor în plan orizontal. Poziţiile cele mai
avantajoase ale golurilor în planşee sunt: la centru, în colţuri, sau la extremităţi (fig. 2.16).
2.9.2. Sunt defavorabilie poziţiile alăturate a două sau mai multe goluri care
fragmentează exagerat planşeul, golurile plasate la colţurile intrânde ale clădirilor sau lângă
pereţii structurali importanţi (fig. 2.17).
2.9.3. Rigiditatea casei scărilor contribuie la rigiditatea generală a clădirii şi trebuie
considerată influenţa casei scării asupra centrului de rigiditate al clădirii ­ comportarea de
ansamblu a structurilor (în special a celor în cadre) este influenţată de prezenţa scărilor, care
introduc o rigiditate suplimentară la deplasare, putând în anumite situaţii să constituie un factor
puternic de disimetrie.

2.9.4. Procedee moderne de modelare şi analiză în cazurile: unde componentele
nestructurale modifica direct rezistenţa şi rigiditatea elementelor structurale ale construcţiei, sau
masa acestora afectează încărcările asupra construcţiei, caracteristicile lor trebuie să fie
considerate în analiza structurală a construcţiei. O grijă particulară trebuie luată pentru
identificarea zidăriei de umplutură ce poate reduce lungimea efectivă a stâlpilor adiacenţi.
2.9.5. Scările includ o varietate de componente separate ce pot fi fie sensibile la
deformaţii, să fie sensibile la aceleraţii. Scările în sine pot fi independente de structură, sau
integrate în structură. Dacă sunt integrate în structură, ele trebuie să formeze o parte din
evaluarea şi analiza întregii structuri, cu o atenţie particulară asupra posibilităţii modificării
răspunsului datorită rigidităţii locale. Dacă scările sunt independente, ele trebuie evaluate pentru
încărcările normale ale scărilor şi pentru abilitatea lor a rezista la acceleraţii şi încărcări directe
transmise de la structură prin conexiuni.
Cap. 3. RELAŢIA ÎNTRE GEOMETRIA SCĂRII ­
STRUCTURĂ ­ FINISAJ TRASEUL MÂINII CURENTE
În cadrul acestui capitol se analizează numai scările drepte, cu traseu drept şi cu
întoarceri la 180° şi la 90°, exemplificate pentru scările cu podeşte şi rampe din plăci de beton
armat. Pentru scările din alte materiale, se vor avea în vedere elementele specifice impuse de
caracteristicile particulare ale acestora (uneori în mod determinant, alcătuirea constructivă a
structurii lor).
Pentru realizarea unei scări corecte, se recomandă să se ţină cont de relaţiile de
determinare directă care se stabilesc între geometria scării ­ care include finisajul si traseul
mâinii curente ­ şi elementele structurale ale acesteia.

Dimensiunile treptelor se determină cu relaţiile de calcul din Normativul [3].
Înălţimea „normală" a parapetului (H) se consideră cea prevăzută în Normativul [3].
Notaţiile folosite în text şi figuri sunt următoarele:
L ­ lăţimea podeshilui
l ­ lăţimea treptei
h ­ înălţimea treptei
H ­ înălţimea parapetului
n ­ numărul de trepte in proiecţie orizontală
l(n ­ 1) lungimea pachetului de trepte
a ­ dimensiunea decalajului la palierul de urcare
b ­ dimensiunia decalajului la palierul de coborâre
Pentru a obţine rezolvări optime atât în ceea ce priveşti­structura scării, continuitatea
mâinii curente cu înălţime normala racordarea finisajului podestelor cu treptele şi obţinerea unui
intrados ordonat şi estetic la racordarea rampei de scară cu podestele, este necesar ca ochiul
scării sa aibă lungimea pachetului de trepte l(n ­ 1) plus o lăţime de treaptă [l(n – 1) + l = nl].
În cazul în care ochiul scării are numai lungimea pachetului de trepte l(n ­ 1), se obţine o
lungime minimă a casei scării, dar rezultă soluţii dezavantajoase pentru structura de rezistenţă şi
intradosul scării la racordările cu podestul precum şi la traseul mâinii curente.
3.1. Scări cu rampe drepte ­ concepţie şi construcţie
3.1.1. Scări drepte, cu sau tară podeste intermediare şi fără întoarceri.
3.1.1.1. Scări cu ochiul scării egal cu lungimea pachetului de trepte în proiecţiel (n ­ 1),
(fig. 3.1).
=> Lungimea casei scării are dimensiune minimă, dar grosimile structurii celor două
podeşte (la partea de jos a rampei şi respectiv la partea de sus) sunt inegale, necesitând la partea
de sus fie o grindă de podest (pentru simetrie putându­se prevedea grindă de podest şi la partea
de jos a scării), fie o placă foarte groasă; în cazul în care nu se adoptă nici una din aceste două
soluţii, placa rampei intră sub podestul de sus cu o lungime egală cu o treaptă (fig. 3.1).
=> La palierul de urcare, parapetul este mai înalt decât înălţimea normală H cu o înălţime
de o treaptă, datorită faptului că înălţimea se măsoară de la muchia primei trepte.
=> Pentru ca şi la podestul de jos să se păstreze aceeaşi înălţime ca pe întregul parcurs al
scării, se poate adopta una din următoarele posibilităţi:
­ se prevede o întrerupere a mâinii curente, cu o săritură egală cu h (înălţimea treptei) la
racordarea cu parapetul rampei care urcă;
­ se acceptă mâna curentă oblică la parapetul podestului de jos, pe porţiunea îngustă a
acestuia;
­ se accepta înălţarea mâinii curente cu o înălţime de treaptă, pe lăţimea ochiului scării la
parapetul de jos (H + h);
­ se acceptă lungirea ochiului scării cu o lăţime de treaptă şi decuparea in consecinţă a
podestului de jos; în aceasta variantă dimensiunea casei scării creşte cu o lăţime de o treaptă.
3.1.1.2. Scări cu lungimea ochiului scării mai mare cu o lăţime de treaptă l decât
lungimea pachetului de trepte în proiecţie şi ochiul scării decalat cu 1/2 faţă de pachetul de trepte
(Fig. 3.2):

=> lungimea casei scării creşte cu o lăţime de treaptă
=> grosimile celor două podeşte pot fi egale
=> înălţimea parapetului este constantă (H) pe ambele podeşte precum şi pe rampa
scării
=> se poate obţine o racordare a intradosului scării cu intradosul podestelor, ordonat şi
estetic

Notă: În cazul unui podest intermediar la o scară dreaptă, pentru menţinerea grosimii
plăcii podestului în concordanţă cu grosimile rampelor, se decalează frângerea de pantă la rampa
care coboară de la podest, cu o lungime egală cu l. Pentru menţinerea înălţimii parapetului pe tot
traseul scării, inclusiv pe podest, frângerea de pantă a mâinii curente se va face decalat cu o
lăţime de treaptă faţă de rampa care urcă de pe podest.

3.1.2. Scări cu întoarcere
Scările cu întoarcere, cu rampe drepte pot fi clasificate:
• în funcţie de unghiul dintre rampe; cele mai frecvente cazuri sunt de scări cu întoarcere
la podest de 180° şi de 90°. Pentru alte unghiuri de întoarcere situaţiile respective se vor asimila
cu unul dintre cele două cazuri de referinţă.
• în funcţie de decalajul citit în plan al treptelor care delimitează podestul; se pot
determina patru situaţii caracteristice.
1) scări cu trepte nedecalate faţă de ochiul scării la podest
2) scări cu decalaj egal de jumătate de treaptă faţă de ochiul scării la podest
3) scări cu decalaj de o treaptă în sensul urcării pe podest
4) scări cu decalaj de o treaptă în sensul coborârii pe podest.
Între situaţiile 1) şi 4) există o infinitate de posibilităţi de decalaj, în funcţie de
dimensiunile şi panta rampei scării şi plăcii sau grinzii de podest.
Decalajul poate fi considerat la „brut" sau la finit, cu implicaţii în ceea ce priveşte
"finitul", respectiv intradosul cofrajului.
La o construcţie a scării pornind de la „brut", adăugarea grosimilor de finisaj poate
conduce la un decalaj în plan al muchiilor treptelor celor două rampe la „finit" de circa 10­14
cm, precum şi la modificarea în consecinţa a cotelor parapetului, traseului mâinii curente precum
şi a lăţimii podestului.
Construcţia scării pornind de la “finit" (contratreaptă verticală, contratreaptă oblică sau
cu ciubuc) are implicaţii în determinarea grosimii componentei structura le a podestului (dală
groasă sau a grindă plată de podest), respectiv a geometriei cofrajului, astfel încât intersecţia la
„finit" între intradosul rampelor şi podestelor şi limita ochiului scării să fie coliniare.
Se recomandă ca suma decalajelor treptelor care fac legătura cu podestul să fie de o
lăţime de treaptă, pentru ca panta mâinii curente să aibă o întoarcere orizontală la ochiul scării.
Fiecărui tip de decalaj în plan al treptelor îi corespunde un traseu al mâinii curente, la o înălţime
dată a parapetului, valabil atât la scările cu întoarcere la 180°, cât şi la cele cu întoarcere la 90°.
Acesta are implicaţii asupra dimensiunilor necesare ale podestului.
În funcţie de structura podestului, rampele scării pot fi susţinute pe:
­ plăci de podest. relativ subţiri (cu grosime sensibil apropiată de cea a rampei scării);
­ grinzi de podest din diverse materiale;
­ podeşte ­ dale groase.
3.1.2.1. Scări cu intoarcere şi podest de 180°
La scările cu întoarcere la 180°, fiecărui tip de structură din cele de mai sus, îi corespunde
un tip de geometrie a scării; optimizarea soluţiei de scară reprezintă coordonarea între structura şi
geometria acesteia.
Note:
1) Pentru orice alte dimensiuni ale rampelor sau structurii podestului, vor apărea alte
decalaje în plan ale treptelor, determinând alte înălţimi suplimentare ale parapetelor sau lăţimi
ale podestelor.
2) Respectarea relaţiei între geometria scării şi structuri este o recomandare; nerespectând
această relaţie vor apărea decalaje în intradosul scării, între rampe şi podest, complicând
realizarea cofrajului.
3) În funcţie de nevoia de economisire spaţiului sau de importanţa scării, este posibil să
se acorde aspectului intradosului scării mai puţină importanţă. Se pot realiza scări cu întoarcere
la 180 o , cu rezolvarea corectă a traseului mâinii curente, dai acceptând ca intersectarea planurilor
înclinate ale rampelor cu cel orizontal să se facă decalat (ceea ce complică realizarea cofrajului).
4) Pentru asigurarea traseului mâinii curente fără săritură sau discontinuitate la
podest, condiţia necesară şi în general suficientă este ca suma decalajelor treptelor de pe podest
să fie de lăţimea unei trepte.

3.1.2.1.1. Scara cu trepte brute nedecalate fată de ochiul scării la podest reprezintă
soluţia cu cea mai redusă lungime a casei scării, precum şi cu cea mai redusă lungime a ochiului
scării.

=> Pentru acest tip de scară nu se poate preciza o corespondenţa riguroasă cu un tip de
structură, pentru ca intradosul (faţa cofrajuluil să aibă) o imagine controlată (intradosul rampelor
şi al podestului să se intersecteze după o dreaptă).
În cazul în care structura podestului nu este rezolvată cu grindă de podest ci cu placă
relativ subţire (13 ­15 cm), intersecţia dintre rampa care urcă pe podest şi placa podestului se
decalează (fig. 3.5), complicând cofrajul.
Soluţia este dezavantajoasă din punct de vedere al:
­ racordării pardoselii podestului cu ultima treaptă a pardoselii, deoarece finisajul primei
trepte al fiecărei rampe care ajunge la podest, va avansa pe podest, apărând un decalaj între
planul contratreptei şi/sau ciubucului şi planul finisajului din ochiul scării:
­ problemelor pe care le pune racordarea finisajului contratreptelor cu cel al ochiului
scării;
­ dificultăţii în ceea ce priveşte întoarcerea mâinii curente fără săritură la podest.

=> Traseul mâinii curente va urmări panta rampelor. Înălţimea parapetului se calculează
de la muchia treptei. În dreptul ochiului scării întoarcerea orizontala a mâinii curente este
posibilă în următoarele variante:
■ cu parapet de înălţime H pe zona podestului, ceea ce implică prelungirea orizontală a
parapetului rampei care urcă pe podest cu o dimensiune egală cu o lăţime de treaptă, înainte de
întoarcerea ei paralel cu ochiul scării (var 1 în fig. 3.6); în acest caz, lăţimea podestului la ochiul
scării, va fi majorată cu o lăţime de treaptă ceea ce măreşte lungimea casei scării;
■ cu parapet de înălţime (H + h/2), cu creşterea înălţimii parapetului H, la podest, cu o
valoare egală cu înălţimea h/2 a unei trepte şi majorând lăţimea podestului cu l/2, ceea ce
măreşte şi lungimea casei scării (var 2 în fig. 3.6);
■ cu parapet de înălţime H, pe lăţimea ochiului scării linia mâinii curente fiind orizontală,
dar cu o săritură egală cu înălţimea h a unei trepte la racordarea cu parapetul rampei care coboară
la podest (var 3 fig. 3.6);
■ cu parapet de înălţime H; racordarea între parapetele celor două rampe este oblică
(racordare ce poate fi realizată pe curb, dacă ochiul scării este îngust);
■ cu parapet de înălţime H dar cu discontinuitatea mâinii curente pe latura scurtă a
ochiului scării si o săritura egală cu înălţimea unei trepte, la începutul rampei care coboară la
podest.
3.1.2.1.2. Scara cu decalaj egal, de jumătate de treaptă brută faţă de ochiul scării la
podest este un lip de scară căruia îi corespunde structural o rezemare a rampei scării pe podest cu
structura dală groasă (din beton armat).
Numai la o anume grăsime calculată a elementelor structurale (rampe, dală groasă sau
grinda pluta de podest) se obţine decalajul de jumătate de treaptă.
Intersecţia dintre intradosul podestului cu intradosul celor două rampe (la faţa cofrajului)
se face după o dreaptă cu grosime (respectiv înălţime), corespunzătoare (în funcţie de panta
scării), dacă rampele reazemă pe dală groasa sau pe o grindă plată.
Notă: În cazul în care structura podestului nu este rezolvată cu dală groasa acelaşi
intrados se poate realiza prin prevederea unui strat de umplutură (eventual din betoane uşoare),
conf. fig. 3.11.

=> Traseul mâinii curente va urmări panta rampelor înălţimea parapetului se calculează
de la muchia treptei în dreptul ochiului scării întoarcerea orizontală a mâinii curente este posibilă
în următoarele variante:
■ cu parapet de înălţime H pe zona podestului, ceea ce implică prelungirea parapetului
rampei care urcă pe podest cu o dimensiune egală cu o lăţime de treaptă, înainte de întoarcerea ei
paralel cu ochiul scării (var I în fig. 3.12.); în acest caz, lăţimea podestului la ochiul scării, va fi
majorată cu o jumătate de treaptă (l/2), ceea ce măreşte lungimea casei scării;
■ cu parapet de înălţime (H + h/2), cu creşterea înălţimii parapetului H la podest, cu o
valoare egală cu jumătate din înălţimea h a unei trepte şi păstrând lăţimea podestului (var 2 în
fig. 3.6);

■ cu parapet de înălţime H, pe lăţimea ochiului scării, linia mâinii curente fiind
orizontală, dar cu o săritură egală cu jumătate din înălţimea unei trepte (h/2) (var 3 fig. 3.12.);
■ cu parapet de înălţime H, racordarea între parapetele celor două rampe fiind oblică
(racordare ce poate fi realizată pe curb, dacă ochiul scării este îngust);
■ cu parapet de înălţime H dar cu discontinuitatea mâinii curente pe latura scurtă a
ochiului scării, şi o săritură egală cu jumătate din înălţimea unei trepte, la începutul rampei care
coboară la podest.
Valorile pentru majorarea lăţimii podestului, respectiv înălţimii parapetului, sunt valabile
numai pentru decalajul la jumătate al treptelor în plan.
3.1.2.1.3. Scara cu decalaj de o treaptă brută în sensul urcării pe podest este un tip de
scară căruia îi corespunde structural o rezemare a rampei scării pe podest cu structura placă
(uzual 13­14 cm), cu grosime apropiată de cea a rampei (uzual 10­12cm).
Intersecţia dintre intradosul podestului (de tip placă) cu intradosul celor două rampe se va
face după o dreaptă.
=> Traseul mâinii curente va urmări panta rampelor. Inălţimea parapetului se va calcula
de la muchia treptei, vertical întoarcerea mâinii curente în dreptul ochiului scării este posibilă în
următoarele variante:
■ cu parapet de înălţime (H) pe podest şi realizând traseul continuu al mâinii curente, prin
prelungirea orizontală a parapetului rampei care urcă spre podest, cu o dimensiune egală cu
lăţimea unei trepte, înainte de întoarcerea ei paralel cu ochiul scării; în acest caz, lăţimea
podestului, măsurată la ochiul scării, va fi majorată cu o lăţime de treaptă, lungimea casei scării
crescând corespunzător; podestul se va putea decupa prelungind şi ochiul scării eu aceeaşi lăţime
de treaptă (fig. 3.16. var. 1);
■ cu parapet de înălţime (H + h), la podest, cu creşterea înălţimii parapetului H la podest,
cu o valoare egală cu înălţimea unei trepte h şi păstrând lăţimea podestului (fig. 3.16 var. 2);

■ cu parapet de înălţime H, pe lăţimea ochiului scării linia mâinii curente fiind orizontală,
dar cu o săritură egală cu înălţimea h a unei trepte;
■ cu parapet de înălţime H, racordarea între parapetele celor două rampe fiind oblică (fig.
3.16. var. 3), eventual cu racordări curbe torsionate;
■ cu parapet de înălţime H dar cu discontinuitatea mâinii curente pe latura scurtă a
ochiului scării, şi o săritură egală cu înălţimea h a unei trepte la începutul rampei care coboară la
podest.
Acest tip de scară asigură înălţime liberă maximă între podeşte.
3.1.2.1.4. Scara cu întoarcere la 180°, cu decalaj de o treaptă brută în sensul coborârii
pe podest este un tip de scară căreia îi corespunde structural o rezemare a rampei scării pe podest
cu grindă (din beton armat).
Intersecţia dintre intradosul grinzii podestului cu intradosul celor două rampe se va face
după o dreaptă.
Soluţia este dezavantajoasă clin punct de vedere al:
■ racordării pardoselii podestului cu ultima treaptă a pardoselii, deoarece finisajul primei
trepte al fiecărei rampe care ajunge la podest, va avansa pe podest, apărând un decalaj între
planul contratreptei şi sau ciubucului şi planul finisajului din ochiul scării;
■ problemelor pe care le pune racordarea finisajului contra­treptelor cu cel al ochiului
scării;
■ dificultăţii în ceea ce priveşte întoarcerea mâinii curente fără săritură la podest;
■ avansării pardoselii podestului spre rampa care coboară spre podest (şi realizarea unui
podest de formă mai puţin regulată).
=> Traseul mâinii curente este continuu şi urmăreşte panta rampelor; înălţimea
parapetului se calculează de la muchia treptei, vertical. Inălţimea parapetului este aceeaşi pe
toată desfăşurarea scării (H) şi nu pune probleme la întoarcerea la podest.
Acest tip de scară asigură înălţime liberă minimă între podeste, comparativ cu celelalte
variante, la o aceeaşi înălţime de nivel, datorită înălţimii grinzii.

3.1.2.2. Scări cu întoarcere la podest de 90°
La scările cu întoarcere la 90°, fiecărui tip de structură îi corespunde un tip de geometrie
a scării; optimizarea soluţiei de scară reprezintă coordonarea între structura şi geometria acesteia.
In principiu se pot accepta prevederile şi notele de la art. 3.1.2 şi 3.1.2.1,
Notă: Sunt prezentate, ca exemplificări, cele mai frecvente tipuri de scări cu întoarcere la
podest de 90°; schimbări ale grosimii plăcii sau podestelor conduc la imagini diferite ale
intradosului scării, cu complicaţii în ceea ce priveşte cofrarea.
Scările cu întoarcere la 90°, rezemate pe podest cu structura de tip placă, placă cu grinzi
sau dală groasă şi decalaj similar celor de la 3.1.2.2....3.1.2.4 asigură atât traseul mâinii curente
fără săritură pe podest, cât şi o imagine curată a intradosului, cu un număr minim de intersecţii
de planuri (fig. 3.21...3.27)
3.1.2.2.1. Scări cu întoarcere la podest de 90° şi decalaj a + b = 1
3.1.2.2.1.1. Scări cu întoarcere la podest de 90° şi decalaj a + b = 1, unde a şi h au valori
oarecare
Pentru realizarea unui intrados neted, mai uşor de cofrat şi mai estetic, structura
podestului poate fi de tip dală groasă sau placă relativ subţire. In funcţie de dimensiunile a şi h se
prevede peste structura de tip placă, o umplutură din beton uşor (fig. 3.22 şi 3.23), în funcţie de
grosimea prevăzută pentru placa podestului.
În cazul în care imaginea intradosului nu interesează, precum şi în cazul în care din
considerente structurale nu se optează pentru niciuna din variantele de mai sus. Rampa care urcă
spre podest intră sub acesta.
3.1.2.2.1.2. Scări cu întoarcere cu podest de 90° şi decalaj a = 1, b = 0
Structura podestului este de tip placă, ceea ce asigură realizarea unui intrados neted.
3.1.2.2.1.3. Scări cu întoarcere cu podest de 90° şi decalaj a = 0, b = 1
Pentru realizarea unui intrados cu cofrare uşoară (şi implicit cu aspect estetic), tipul de
structură corespunzător ar fi cu grinzi de podest, obişnuite (fig. 3.27) sau întoarse (în sus); în
acest caz, spaţiul dintre placă şi grinzi ar fi realizat cu o umplutură din beton uşor.
În situaţia prevederii unei plăci de podest curente (cca. 13­14 cm), placa rampei care urcă
intră sub podest, cu implicaţiile de cofrare dificilă precizate anterior, în toate cazurile similare.
3.1.2.2.2. Scări cu întoarcere la podest de 90° şi decalaj a + b < 1
În cazurile în care nu se asigură condiţia ca suma decalajelor treptelor de la podest să fie
egala cu o lăţime de treaptă, la podest mâna curentă fie va înregistra o săritură, fie va fi
întreruptă. În funcţie de decalajul treptelor, la nivelul intradosului scării, o rampă va intra sub
podest sau va avea o săritură, ceea ce implică o imagine inestetică a acestuia (fig. 3.28....3.37)
Notă: Din punct de vedere al ocupării spaţiului, aceste scări sunt în general mai
economice, desfăşurarea lor in plan fiind ceva mai mică. Scările “economice" au dezavantajul
unor cofraje complicate, laborioase şi costisitoare şi în consecinţă al aspectului urât în
intradosului acestora.
3.28)
Pentru ca suma decalajelor să fie de mai puţin de o treaptă se pot diferenţia trei situaţii:
3.1.2.2.2.1. Scară cu decalaj mai mic de jumătate din lăţimea treptei la fiecare rampă (fig.
3.1.2.2.2.2. Scara cu decalaj mai mic de o lăţime de treaptă la rampa care urcă pe podest
şi cu prima treaptă a celeilalte rampe (cea care coboară pe podest) nedecalată.
O structură a podestului de tip placă relativ subţire conduce la un intrados unde rampa
care urcă spre podest intră sub podest (fig. 3.32).

Pentru realizarea unui intrados cu geometrie controlată (fără intradosul rampei să intre
sub podest şi să apară intersecţii greu de controlat în execuţie) şi un plan de cofraj uşor de
realizat, se comandă ca structura podestului să fie dală groasă (fig. 3.33) sau că cu grinzi de
podest (fig. 33.4, 3.35).
3.1.2.2.2.3. Scară vii decalaj mai mic de o lăţime de treaptă la rampa care urcă pe podest
şi cu prima treaptă a celeilalte rampe (cea care coboară pe podest) aşezată pe podest (fig. 3.36).
3.1.2.2.3. Scări cu întoarcere la podest de 90°şi decalaj a + b > 1 (fig. 3.39 şi 3.40). Este
un tip obişnuit de scară, care nu pune probleme în ceea ce priveşte alcătuirea structurală,
întoarcerea mâinii curente, sau intersecţiile de planuri pe intradosul scării (faţa cofrajului).

3.2. Scări balansate ­ concepţie şi construcţie
3.2.1. Domeniu de utilizare
Acest tip de scară se poate proiecta pentru diferite spaţii. Nu constituie scară de evacuare,
asigurând un singur flux de circulaţie (evacuare). Reprezintă cea mai economică soluţie de
ocupare a spaţiului, prin faptul că treptele ocupă şi zona de podest.
3.2.2. Tipuri de scări balansate
Cele mai uzuale tipuri de scări balansate sunt:
­ cu întoarcere la 180 o ;
­ cu întoarcere ia 90°.
Notă: Se pot proiecta scări dublu­balansate, cu două întoarceri la 90°, dar proiectarea
geometrici lor poate fi asimilată cu proiectarea celor cu întoarcere la 90°.
3.2.2.1. Dimensiunea minimă (spre ochiul scării) a treptei balansate trebuie să fie de 12
cm la cel mai avansat obstacol de pe partea dinspre ochiul scării. Acesta poate fi proiecţia mâinii
curente pe planul scării, a parapetului, un vang întors sau treapta însăşi (a se vedea şi 1.3.
definiţia lăţimii libere a scării).
3.2.2.2. Formulele de calcul ale treptelor precum şi prevederile privind lăţimea maximă a
treptelor sunt cele prevăzute în Normativul [3].

3.2.3. Metode de construcţie grafică a treptelor balansate la scări
3.2.3.1. Etapele premergătoare construcţiei propriu­zise şi care trebuie parcurse atât
pentru scările cu trepte balansate cu întoarcere la 180° cât şi pentru cele cu întoarcere la 90° sunt
următoarele:
­ se stabilesc dimensiunile treptelor, în funcţie de înălţimea de nivel şi de formulele de
calcul ale treptelor;
­ se construiesc rampele:
­ se construieşte lăţimea mâinii curente;
­ se construieşte lina pasului (la 50 cm de limita mâinii curente, la scări cu lăţime mai
mică 1 m şi la 60 cm, la scări cu lăţime mai mare de 1 m);
­ se marchează pe linia pasului lăţimile treptelor;
­ se stabileşte numărul de trepte care trebuie balansate şi linia de limită de balansare
(denumită în continuare limita de balansare) prin una din următoarele metode;
­ limita de balansare se trasează la o distanţă cel puţin egală cu dublul lăţimii rampei
(suprapus peste cel mai apropiat pachet de contratrepte); treptele incluse între pereţi şi limita de
balansare sunt treptele balansate, sau
­ se numără treptele care nu ar avea formă dreptunghiulară şi se balansează un număr
dublu de trepte; limita de balansare se trasează suprapus peste linia contratreptelor (fig. 3.40).
La scările cu rampe cu întoarcere la 180 o , este recomandat să se prevadă treaptă în axul
scării, pentru a se exila lipsa de acurateţe la finisarea colţurilor, dacă scara este închisă însă în
casă proprie sau dacă are formă rectangulara: dacă seara este liberă sau are formă poligonală,
recomandarea aceasta nu are obiect.
3.2.3.2. Metode grafice uzuale pentru balansarea scărilor cu întoarcere la 180° sunt:
a) Metoda arcului de cerc
Odată stabilite numărul de trepte care trebuie balansate precum şi linia limitei de
balansare, se construieşte prima treaptă balansată din axul scării: în cazul acestei metode (fig.
3.41), lăţimea minimă a treptei balansate din axul scării este de 14 cm, pentru a evita ca vreuna
din treptele alăturate acesteia să fie mai îngustă de 12 cm;
­ se trasează lăţimea treptei balansate din axul scării (de 14 cm), la limita proiecţie;
dinspre ochiul scării a elementului luat în considerare la determinarea lăţimii libere a scării
(mână curentă, rebord lateral, vang, etc), denumit în continuare contur de referinţei:
­ se notează centrul semicercului de balansare (numit în continuare urc de balansare), la
intersecţia dintre axul scării şi limita de balansare, notat M şi punctul de intersecţie între
semicercul ce constituie conturul de referinţă şi axul scării, notat cu N;
­ se trasează arcul de balansare, cu raza MN;
­ se proiectează punctele care delimitează treapta balansată din axul scării, pe arcul de
balansare;
­ segmentul de cerc rămas se împarte în atâtea părţi câte trepte au mai rămas de balansat
(l);
­ punctele de pe cerc astfel obţinute se proiectează înapoi pe conturul de referinţă (pe
ambele rampe ale scării) (2);
­ se trasează treptele, prin unirea punctelor de pe linia pasului cu punctele
corespunzătoare de pe conturul de referinţă (3);
­ se vor cota dimensiunile treptelor la ochiul scării (notate pe desen l1, l2, l3, l4 etc).

) Metoda segmentelor egale
Odată stabilite numărul de trepte care trebuie balansate precum şi linia limitei de
balansare (1), se construieşte prima treaptă balansată (2); în cazul acestei metode (fig. 3.42).
lăţimea minimă a treptei balansate este de 12 cm:
­ se trasează, pe linia conturului de referinţă, lăţimea treptei balansate din axul scării,
de 12 cm:
­ se prelungeşte treapta astfel construită până când se intersectează cu limita do balansare
(3);
­ segmentul astfel delimitat, pe limita de balansare (4), se repetă de atâtea ori, câte trepte
au mai rămas de balansat (5);
­ se trasează treptele, prin unirea punctelor de pe linia pasului cu punctele
corespunzătoare de pe linia limitei de balansare;
­ se vor cota dimensiunile treptelor la ochiul scării (notate pe desen l1, l2, l3, l4 etc).
c) Metoda segmentelor proporţionale
Odată stabilit numărul de trepte care trebuie balansate precum si linia limitei de balansare
(1), se construieşte prima treaptă balansată (2); în cazul acestei metode (fig, 3.43.), lăţimea
minimă a treptei balansate este de 12 cm;
­ prelungind axul treptei deja trasate lângă axul scări se obţine punctul M pe axa scării;
­ se trasează o line oblică oarecare, cu originea în M;
­ pe aceasta se determină atâtea segmente proporţionale succesive către trepte mai trebuie
balansate (în fig. 3.26. punctele sunt notate cu cifre romane);
­ se uneşte ultimul punct de pe luna oblică eu punctul N de pe axa scării, aflat la
intersecţia dintre linia limită de balansare şi axul scării, obţinându­se segmenul III­N;
­ se trasează paralele la segmentul III­N, pornind din celelalte puncte determinate pe
dreapta oblică (IV ­ VIII), până se intersectează cu axul scării;
­ aceste puncte de intersecţie (notate 4’...8’) se unesc cu punctele corespunzătoare de pe
linia pasului (4...8), obţinându­se treptele balansate corespunzătoare;
­ pe cealaltă rampă se trasează simetric treptele corespunzătoare.
d) Metoda unghiurilor
Odată stabilit numărul de trepte care trebuie balansate precum şi linia limitei de balansare
(1), se construieşte prima treaptă balansata (2); în cazul acestei metode (fig. 3.44), lăţimea
minimă a treptei balansate este de 12 cm:
­ se desenează separat două drepte, notate a şi b, intersectate la 90°, la o scară
convenabila (de pildă 1/10) (3) şi (4);
­ din unghiul de 90° se construieşte o dreaptă, notată c, la unghi aproximativ de 20° faţă
de orizontală (5);
­ pe această dreaptă se construieşte un număr de segmente egal cu numărul de trepte care
trebuie balansate; segmentele au dimensiunea pe care o au treptele pe linia pasului (dimensiunea
dreptei c va fi egală cu lungimea zonei de balansare, pe linia pasului);
­ dreapta b va avea dimensiunea egală cu desfăşurata părţii balansate pe conturul de
referinţă;
­ se unesc limitele dreptelor b şi c şi se prelungeşte dreapta astfel obţinută, d, până
intersectează dreapta a (6);
­ se unesc punctele de pe dreapta c cu punctul de intersecţie dintre dreptele a şi d:
segmentele rezultate pe dreapta b reprezintă dimensiunile treptelor balansate pe conturul de
referinţă;
­ se vor cota dimensiunile treptelor la ochiul scării (notate pe desen l1, l2, l3, l4 etc).

3.2.3.3. Metode grafice uzuale pentru balansarea scărilor cu întoarcere la 90° sunt:
a) Metoda arcului de cere;
b) Metoda segmentelor egale;
c) Metoda trapezului.
Pentru oricare dintre acestea sunt valabile operaţiile preliminare de la 3.2.3.1
Se stabileşte numărul de trepte care trebuie balansate, precum şi linia limită de balansare
(fig. 3.45).
Dacă scara porneşte din ax (fig. 3.45 a) se recomandă, pentru realizarea estetică a
racordării finisajelor la colturile pereţilor, ca prima treaptă să fie decalată fată de axul scării, cu
circa 15 cm măsuraţi pe linia pasului (fig. 45. b).
a) Metoda arcuiţii de cerc (fig. 3.46)
­ dacă scara porneşte din axul scării, se decalează limita scării faţă de acesta cu circa
15 cm măsuraţi pe linia pasului (1);
­ se construieşte prima treaptă balansată (2); în cazul acestei metode, lăţimea minimă
a treptei balansate este de 14 cm, pentru ca oricare dintre următoarele trepte balansate să aibă
dimensiunea minimă cel puţin de 12 cm;
­ se trasează lăţimea treptei balansate din axul scării, pe conturul de referinţă;

­ se determină centrul arcului de balansare, la intersecţia dintre linia limitei de balansare
(notat M) şi prelungirea treptei construite;
­ se determină raza arcului de balansare şi punctul N la intersecţia prelungirii treptei
construite cu conturul de referinţă: se trasează arcul de balansare, cu raza MN;
­ segmentul de cerc cuprins între punctul N şi limita de balansare se împarte în atâtea
părţi, câte trepte au mai rămas de balansat;
­ punctele de pe cerc astfel obţinute se proiectează pe limita contului de referinţă;
­ se trasează treptele, prin unirea punctelor de pe linia pasului cu punctele
corespunzătoare de pe conturul de referinţă.

) Metoda segmentelor egale (fig. 3.47 şi 3.48)
Odată stabilit numărul de trepte care trebuie balansate, se construieşte prima treaptă
balansată; în cazul acestei metode, lăţimea minimă a treptei balansate este de 12 cm:
­ se trasează două limite de balansare, pe cele doua direcţii: una conform 3.2.3.1, iar
cealaltă în prelungirea primei trepte a rampei scurte, dacă scara în este simetrică; în cazul
simetriei scării, limitele de balansare vor fi şi ele simetrice;
­ se trasează lăţimea treptei balansate din axul de întoarcere al scării, de 12 cm, pe
conturul de referinţă;

­ se recomandă ca treapta de colţ să fie deplasată cu circa 3 cm pe linia conturului de
referinţă, către rampa majoră, pentru asigurarea unei creşteri scăderi graduale a dimensiunilor
treptelor balansate pe conturul de referinţă(1);
­ se prelungeşte treapta astfel construită (2) până când i intersectează cu fiecare dintre
limitele de balansare (3);
­ segmentele astfel delimitate (4), pe limitele de balansare se repetă de atâtea ori, câte
trepte au mai rămas de balansat pe fiecare direcţie (5);
­ se trasează treptele, prin unirea punctelor de pe linia pasului cu punctele pasului cu
punctele corespunzătoare de pe limitele de balansare.

c) Metoda trapezului (fig. 3.49)
Odată stabilit numărul de trepte care trebuie balansate precum şi limita de balansare, se
construieşte prima treaptă balansată: în cazul acestei metode, lăţimea minimă a treptei balansate
este de 12 cm;
­ se deplasează prima treaptă, aşa cum s­a stabilit la 3.2.3.2.a.
­ se desenează o primă construcţie auxiliară (A), care constă într­o dreaptă (5) împărţită
în atâtea segmente egale (de circa 15­20 cm) câte trepte trebuie balansate; construcţia se va face
la o scară convenabilă, de pildă la sc. 1/10;
­ se ridică perpendiculare din fiecare punct obţinut;
­ la capete perpendicularele vor avea 12 cm (6) şi respectiv lăţimea treptei nedeformate
(7) (citită de pe linia pasului);
­ se unesc cele două puncte astfel obţinute (8), (9) şi se delimitează un trapez;
­ se trasează o altă construcţie auxiliară (B): se desenenză o dreaptă orizontală (10) pe
care se construiesc segmentele obţinute mai sus (la1, la2, la3, la4 etc).
­ această dreaptă se intersectează (12) cu o alta (13), cu înclinaţie aproximativă de 20°:
punctul de intersecţie este limita de 12 cm trasată anterior; dimensiunea dreptei este lungimea
totală a treptelor balansate în dreptul proiecţiei interioare a obstacolului de referinţă dinspre
ochiul scării;

­ se unesc punctele care limitează cele două drepte (14);
­ se construiesc, de la limita segmentului trasat (15), paralele la dreapta de mai sus (14);
segmentele rezultate pe dreapta (13) reprezintă dimensiunea minimă a treptelor balansate, la
ochiul scării (la proiecţia interioară a mâinii curente).
3.2.3.4. Determinarea dimensiunii treptelor, pe baza calculului numeric
a. se determină conform 3.2.3.1 şi 3.2.3.2 numărul de trepte care se balansează precum şi
linia limită de balansare;
b. se calculează lungimea desfăşurată a scării pe conturul de referinţă, până la treapta din
ax; aceasta se consideră a avea dimensiunea de 12 cm pe conturul de referinţă;

c. această dimensiune minimală se înmulţeşte cu numărul de trepte care trebuie balansate
pe o rampă (tară treapta din ax);
d. se scade produsul de mai sus (c) din lungimea desfăşurată (b) şi rezultă lungimea
desfăşurată a scării pe conturul de referinţă, care trebuie repartizată în mod progresiv pe fiecare
treaptă;

e. fiecărei trepte balansate i se repartizează o parte din rezultatul de la (d), dinspre treapta
din axul scării (treapta de referinţă), spre treptele drepte:
­ prima treaptă de lângă treapta din ax: o unitate
­ a doua treaptă de lângă treapta din ax: două unităţi
­ a treia treapta de lângă treapta din ax: trei unităţi
­ se continuă în progresie aritmetică cu celelalte trepte care se balansează
f. se face suma unităţilor;
g. lungimea obţinută la (d) se divide la numărul de unităţi rezultate la (e) şi se obţine
dimensiunea fiecărei unităţi considerate;
h. se acordă fiecărei trepte balansate numărul de unităţi corespunzător poziţiei treptei, aşa
cum a fost repartizat la (e).
Fig. 3.50 reprezintă un exemplu de calcul al treptelor balansate, considerând că treapta
nedeformată are lăţimea de 26,5 cm.
Cap. 4. ELEMENTE SPECIFICE DE PROIECTARE A SCĂRILOR DIN
DIVERSE MATERIALE
Scările trebuie să răspundă următoarelor cerinţe de calitate: rezistenţă şi stabilitate,
siguranţă la foc, siguranţă în utilizare, protecţie acustică.
Calculul de rezistenţă si deformaţie al scărilor se face luând în considerare tipul structural
al scării, condiţiile de rezemare a elementelor scării şi încărcările care le solicită. La elementele
înclinate ale scărilor se ţine cont că încărcarea permanentă este repartizată uniform pe suprafaţa
înclinată şi încărcarea utilă este uniform repartizată pe orizontală
Calculul elementelor componente ale scărilor obişnuite, curent folosite în construcţii, nu
ridică probleme deosebite şi se face pe scheme statice relativ simple.
În general, forţele axiale de compresiune care se dezvoltă în unele elemente ale scărilor,
cum ar fi rampele, grinzile­vang sau grinzile curbe spaţiale, au valori relativ scăzute şi conduc la
dimensiuni mici în comparaţie cu dimensiunile rezultate din calculul de rezistenţă la încovoiere.
În general, stabilitatea elementelor scării este asigurată. Totuşi, ea ar trebui analizată la
structurile de scări care prin forma lor sau prin tipurile de legături pot pune probleme de
stabilitate.
În afară de legăturile reciproce, elementele componente ale scărilor au o serie de legături
mecanice cu celelalte elemente structurale ale construcţiei: cu pereţii casei scării, cu stâlpii şi cu
planşeele. Aceste legături se realizează, de obicei, prin intermediul grinzilor­podest, podestelor
sau a grinzilor­vang. Realizarea unor legături de tipul articulaţiilor sau încastrărilor este în
funcţie de materialele folosite atât la scări cât şi la structura clădirii.
Cerinţa de siguranţa la foc se asigură în condiţiile conformării, alcătuirii şi realizării
conform prevederilor normativului de specialitate.
Cerinţa de siguranţă in exploatare se presupune asigurarea protecţiei utilizatorilor
împotriva accidentării
Cerinţa de igienă, sănătatea oamenilor, protecţia mediului înconjurător poate fi
considerată respectată dacă materialele de construcţie şi finisaj nu degajă emisii poluante
Cerinţa de protecţie la zgomot se asigură prin alcătuiri şi materiale specifice.

4.1. Scări din beton armat
4.1.1. Din punct de vedere al formelor structurale, scările din beton armat pot fi din
oricare dintre tipurile descrise la art. 2.4.
Acest capitol face precizări suplimentare numai în legătură cu unele dintre tipurile de
scări din beton armat.
4.1.l.a. Scări din elemente liniare
După modul de rezemare a treptelor, scările din elemente liniare pot fi:

a ­ cu trepte rezemate pe grinda­vang interioară şi pe perete portant;
b ­ cu trepte rezemate pe două grinzi­vang;
c ­ cu trepte rezemate pe grinda­vang interioară şi pe perete portant, grinda­vang reazemă
pe grinzi podest;
d ­ cu trepte rezemate pe grinda­vang interioară şi pe perete portant, grinda­vang reazemă
pe grinzi podest şi pe pereţi portanţi;
e ­ schema statică a unei grinzi vang rezemate sau încastrate în pereţii portanţi;
f ­ schema statică a unei grinzi vang rezemate pe grinzi podest şi simplu rezemate sau
încastrate în pereţii portanţi;
g ­ schema statică a unei grinzi vang rezemate pe grinzi podest;
1 ­ grinzi­vang;
2 ­ grinzi podest
• Scări cu trepte în consolă simplă
Aceste tipuri de scări sunt foarte rar întâlnite şi fac obiectul unor proiecte unicat,
deoarece sunt greu de executat şi prin urmare nu fac obiectul acestei reglementări.
Pentru scările cu trepte în consolă dublă, momentul încovoietor în încastrarea treptei este
Mr = M1 + M2.
M1 = momentul produs de încărcările gravitaţionale uniform distribuite sau concentrate,
care acţionează pe trepte;
M2 = momentul produs de încărcarea orizontală care acţionează pe balustradă.
Notă: In cazul încărcării simetrice a treptelor, grinda amplasată central va fi supusă doar
la încovoiere, iar în cazul încărcării nesimetrice, grinda va fi supusă şi la solicitări de torsiune.

Aceste tipuri de scări au în mod uzual treptele realizate din prefabricate de beton armat.
Ele au următoarele caracteristici:
­ se pot monta pe şantier cu utilaje de ridicare uşoare (greutatea elementelor prefabricate
fiind în general sub 500 kg (mai rar 800 kg), putându­se utiliza la şantierele mici ale clădirilor
cu puţine niveluri;
­ soluţia este interesantă mai ales pentru elemente prefabricate gata finisate, produse de
firme specializate.
Vangurile pot fi realizate din beton armat monolit, mai ales în cazul în care există un
singur vang central sau lateral ­ (a se vedea fig. 4.3), sau din elemente prefabricate (a se vedea
fig. 4.4).

4.1.1.b. Scări din elemente liniare şi de suprafaţă
Se precizează că rampa şi podestele vor avea conlucrare plană doar în situaţia în care, la
îmbinarea lor, se asigură continuitatea în vederea preluării momentului încovoietor care conduce
la diminuarea momentelor încovoietoare din câmpuri.

4.1. 1.c. Scări din elemente de suprafaţă
Sunt realizate din beton armat turnat monolit sau din prefabricate şi cu trepte finisate cu
alte materiale.
Se precizează că rampele şi podestele pot avea grosimi diferite, în sensul că prin mărirea
grosimii podeslelor se poate schimba alura momentelor încovoietoare.
4.1.1.d. Scări curbe cu grinda pe mijlocul rampei
Se precizează că în grinda­spaţială se dezvoltă momente încovoietoare pe două direcţii,
momente de torsiune, forţe axiale şi tăietoare, fiind necesară preluarea momentelor din încastrări.
4.1.1.e. Scări cu trepte suspendate
Se realizează prin suspendarea de tavan sau de podestul imediat superior a capetelor
libere ale treptelor independente în consola, micşorând astfel momentul încovoietor din
încastrare.
Pentru treptele acestor scări se poate realiza şi schema statică de grinzi simplu rezemate.
Note:
1. Sistemul constructiv obişnuit, de tip "placă portantă plană pe ambele feţe", realizat din
beton armat turnat monolit, prezintă următoarele:
• avantaje in execuţie:
­ cofraje simple şi economice, putându­se utiliza şi cofraje de inventar
­ sistem de armare simplu
­ turnare lesnicioasă

• dezavantaje in execuţie:
­ scara se execută de echipe diferite de lucrători (betonişti şi alţi muncitori specializaţi în
finisaje, mozaicari, tâmplari, etc), în diferite de lucru; precizia de lucru este diferită la cele două
categorii de lucrători.
­ circulaţia "de şantier" este mai greoaie şi necesită rezolvări cu dispozitive improvizate,
până la realizarea treptelor brute sau direct a treptelor finite. În această situaţie manopera de
finisare (incluzând şi treptele brute de beton) este mai scumpă dar mult mai precisă.
Adoptarea soluţiei de turnare a treptelor brute odată cu placa din beton armat, implică
riscul ca, scara să trebuiască să fie rectificată (atât prin spargere cât şi prin completare) în
vederea finisării, ca urmare a abaterilor mari admise la turnarea betonului de structură în
comparaţie cu cele rezultate la turnarea treptelor brute de către scărari specializaţi. Avantajul
acestei soluţii este acela că se uşurează circulaţia pe şantier.
2. Sistemul constructiv de tip "placă portantă cutată cu noduri rigide" este mai greu de
calculat şi de executat. Din acest motiv, soluţia se utilizează pentru scări decorative la clădiri
unicat.
3. Sistemul constructiv de tip placă portantă realizată din beton armat prefabricat are
următoarele caracteristici:
­ treptele brute sunt realizate odată cu structura de rezistenţă;
­ au geometrie controlată, permiţând reducerea manoperei la realizarea finisajului;
­ se realizează şi prefabricate gata finisate, produse în general de firme specializate.
Scările cu placă portantă din beton armat prefabricat
­ asigură reducerea timpului pentru manopera de şantier, la montajul şi monolitizarea
rampelor cu structura clădirii şi la finisare;
­ necesită macarale puternice (greutatea elementelor prefabricaţi fiind între 1000 şi 5000
kg), fapt care justifică utilizarea lor pentru clădiri înalte.

4.1.1.f. Îmbinările dintre elementele din beton armat monolit ale scărilor cu elementele
verticale tot din beton armat monolit ale structurii se pot realiza încastrat datorită existenţei
armăturilor de continuitate, dimensionate din calculul de rezistenţă, gradul de încastrare
determinându­se cu ajutorul rigidităţilor la încovoiere ale elementelor concurente.
În cazul elementelor prefabricate îmbinările se fac, de obicei, prin simpla rezemare şi prin
sudarea unor armături dispuse constructiv.
În cazul rezemării pe pereţii portanţi din zidărie, gradul de încastrare depinde de mărimea
relativă a încărcărilor P şi T precum şi a momentelor de stabilitate Ms = Pd (moment de
stabilitate dat de încărcarea P) şi a momentelor de încastrare al grinzii­podest, grinzii­vang sau
plăcii de podest Mi. Pe măsură ce încărcarea P şi momentul Ms sunt mai mari în raport cu 7 şi cu
Mi, creşte gradul de încastrare.

4.1.2.1. Scări cu trepte din piatră, naturală sau artificială, pe rampe din beton armat pun
probleme specifice care ţin de caracteristicile materialelor constitutive.
4.1.2.2. Scări cu trepte realizate din blocuri de piatră
Problemele de asigurare a circulaţiei se rezolvă ca pentru scările finisate cu plăci de
piatră. Elementul specific îl constituie asigurarea blocurilor împotriva alunecării pe rampă.
4.1.2.3. Scări cu trepte realizate din cărămidă
Problemele specifice acestor scări ţin de:
­respectarea formulei de calcul a dimensiunilor treptelor şi contratreptelor, în condiţiile in
care cărămida are o geometrie cunoscută;
­ împiedicarea dislocării cărămizilor treptelor în cadrul scării.
Ambele probleme se rezolvă prin modul de aşezare a cărămizilor, conform
exemplificărilor din fig. 4.12 şi 4.13.
4.1.3. Siguranţă la foc
Se asigură îndeplinirea cerinţei în condiţiile conformării, alcătuirii şi realizării conform
prevederilor normativului de specialitate.
4.1.4. Siguranţă în utilizare
Cerinţa de asigurare a siguranţei împotriva alunecării se poate respecta fie prin realizarea
stratului de uzură rugos, continuu pe toată suprafaţa, fie prin tratări antiderapante pe zona
muchiei treptei, diferenţiat în funcţie de materialul din care se execută stratul de uzură şi poziţia
scării ­ la exterior sau la interior. Astfel, tabelul 4.2 şi figurile 4.14, 4.15. 4.16 prezintă
materialele uzuale pentru stratul de uzură şi măsurile care pot fi luate pentru respectarea cerinţei
de siguranţă împotriva alunecării la scările exterioare şi la scările interioare, de evacuare, mai
ales la clădirile publice.

Notă: Este interzisă prevederea de scări exterioare cu trepte finisate prin lustruire (piatră
naturală, mozaic turnat, prefabricate mozaicate) sau cu trepte finisate cu plăci ceramice lucioase
sau glazurate, deoarece favorizează alunecarea pe suprafeţele ude sau îngheţate.

locuit.
4.1.5. Protecţie la zgomot
4.1.5.1. La clădirile de locuit se recomandă ca scările să nu fie adiacente spaţiilor de
4.1.5.2. Dacă vecinătatea cu spaţiilor de locuit nu se poate evita, se recomandă să se ia
următoarele măsuri de protecţie la zgomot:
1. Dacă structura scării este legată de structura clădirii, pardoseala podestului şi treptele
rampelor se recomandă a se separa de structura de rezistenţă, printr­un strat dintr­un material
vibro­amortizant sau vibro­izolant (a se vedea Normativul [3], Anexa A4)
2. Dacă structura scării este separată de structura clădirii, între structura clădirii şi cea
a scării se recomandă să se introducă un strat de separare cu rol vibro­amortizant sau vibro­
izolant (a se vedea Normativul [3], Anexa A4).
3. Pentru amortizarea zgomotului de impact provenind de suprafeţele treptelor, se pot
aplica plăci vibro­amortizante pe suprafaţa finită a scării, pentru amortizarea sunetelor (similare
cu cele prezentate la ) care necesită însă înlocuire periodică.
4.1.5.3. Pentru diminuarea transmiterii zgomotului de impact, se recomandă să se evite
contactul direct între scară şi perete, iar racordarea între acestea să se facă prin prevederea de
materiale vibro­amortizante sau vibro­izolante (cauciuc, plută, polistiren ecruisat, sau similare).
4.2. Scări din lemn
Scările din lemn sunt scări cu trepte portante: ele pot fi sprijinite pe vanguri din lemn, pot
fi fixate în pereţi (prin încastrare sau cu şuruburi speciale) sau pot fi suspendate.
Scările din lemn se pot realiza cu sau fără contratrepte rezemate pe grinzi­vang aparente
sau ascunse.
Intradosul poate fi aparent sau închis cu scânduri fălţuite, cu tencuială pe şipci şi trestie,
pe rabiţ, cu plăci de gips carton sau alte tipuri de plăci.
4.2.a. Caracteristicile materialului
4.2.a.1. În mod curent pentru scările din lemn se utilizează următoarele esenţe: brad,
stejar, pin, frasin, fag, ulm, nuc. Se va evita utilizarea lemnului de esenţă moale sau a esenţelor
sensibile la dăunători (plop, arin, tei).
Pentru scări cu înaltă preţiozitate se poate folosi lemn de esenţă africane (acajou­ul,
iroko, sau alte esenţe).
În spaţiile umede, scările trebuie să fie realizate din esenţe rezistente la umiditate ca
stejarul sau pinul.
4.2.a.2. Lemnul masiv poate fi tratat, pentru o durată de viata mai mare, prin ceruire,
impregnare cu ulei de in, aplicarea unui pelicule incolore de ulei sau lacuri incolore.
4.2.1. Trepte şi vanguri din lemn
4.2.1.a. Trepte din lemn.
4.2.1.a.1. Lemnul pentru treptele care urmează să rămână aparente trebuie să aibă o bună
rezistenţă la uzură. Aceasta se asigură prin caracteristicile intrinseci ale materialului sau prin
protecţia acestuia.
4.2.1.a.2. Protecţia treptelor contra uzurii se poate face cu covoare lipite (continui sau
fâşii pe trepte), sau cu covoare amovibile, fixate cu bare metalice demontabile dispuse în unghiul
dintre treaptă şi contratreapta superioară.
Covoarele pot fi lipite:

Treptele care urmează a fi acoperite cu finisaje textile sau cu placaje dure pot fi realizate
din plăci de înlocuitori de lemn (PAL, PAF ş.a., care au rezistenţa la încovoiere mai mică decât
lemnul) sau din lemn stratificat.
4.2.1.a.3. Protecţia la uzură a canturilor treptelor din lemn se poate face cu:
­ canturi din lemn dur;
­ profile "muchie de treaptă" (a se vedea fig. 4.15);
­ petrecerea parţială sau totală şi lipirea peste cantul treptei, a covoarelor din mochetă,
PVC sau cauciuc (fig. 4.16. şi 4.17.).
4.2.1.a.4. Contratreptele pot fi realizate din lemn masiv îmbinarea între piesele
componente se recomandă să fie în lambă şi uluc, sau cu lambă adăugată.
4.2.1.a.5. Imbinările cu lambă şi uluc între trepte şi contratrepte, la muchia treptei trebuie
să fie astfel făcute încât să permită umflarea lemnului contratreptei fără ca prin aceasta să se
afecteze alcătuirea scării sau aspectul acesteia (fig. 4.18)

4.2.1.a.4. Grosimea minimă a treptelor, în funcţie de esenţă 4 ... 5,5 cm.
4.2.1.a.5. Treptele balansate cu lăţime mai mare de 30 cm trebuie executate din cel mult
trei piese, îmbinate prin lipire simplă, sau cu lambă şi uluc. Lambă adăugată sau lipite în dinţi de
fierăstrău. Palierele pot fi realizate dintr­un număr mai mare de elemente asamblate.
4.2.1.a.6. Treptele exterioare din lemn nu sunt recomandabile, dar dacă totuşi se prevăd la
case de vacantă, cabane din lemn sau alte clădiri din lemn. Ele pot fi alcătuite din mai multe
piese distanţate intre ele cu 5 ... 7 mm (fig. 4.19). pentru a permite scurgerea uşoară a apei şi
uscarea lor mai rapidă.
Observaţie: Se pot realiza trepte masive din lemn, sau din lemn lamelar, sprijinite pe
vanguri cu feţe plane. Îmbinările între trepte şi vanguri se fac cu şuruburi (fig. 4.20). Aceste scări
nu sunt realizate în mod curent: ele sunt grele şi scumpe.
4.2.1 .b. Vanguri
4.2.1.b. 1. Pentru vanguri se poate utiliza lemnul masiv, lamelar sau stratificat.

4.2.1 .b.2. Vangurile pot fi realizate cu:
­ canturi continue plane (fig. 4.21 a), cu trepte fixate între vanguri (fig. 4.22) sau cu
treptele sprijinite deasupra, pe console solidarizate pe vanguri (fig. 4.21 b);
­ dinţate (fig. 4.21 c).
4.2.1.b.3. O atenţie aparte trebuie acordată detaliului de fixare a grinzilor­vang pentru
realizarea schemei statice de grindă simplu rezemată.

4.2.1.b.4. Pentru fixarea treptelor pe vanguri se vor utiliza detalii caracteristice de
prindere pentru elementele din lemn.
4.2.1 .b.5. Treptele fixate între vanguri pot fi îmbinate cu acesta prin:
• chertarea simplă a vangului (fig. 4.24.a), ceea ce necesită rigidizarea scării cu tiranţi;
• în coadă de rândunică (fig. 4.24.b şi c), fără a se lua alte măsuri de asigurare a rigidităţii
scării.
4.2.1.c.6. Tratarea intradosului scărilor din lemn. Intradosul poate fi lăsat liber, sau
poate fi tăvănuit utilizând tehnologie tradiţională (tencuială pe rabiţ, pe şipci şi trestie) sau
tehnologie modernă (plăci din gips­carton).
4.2.2. Siguranţă la foc
Pot asigura evacuarea în condiţiile conformării, alcătuirii şi realizării conform
reglementărilor tehnice de specialitate, în cazurile admise
4.2.3. Siguranţă în utilizare
Asigurarea împotriva alunecării pe trepte se face prin măsurile prevăzute în tabelul 4.2
(din 4.1.4), referitoare la finisajul din lemn.
4.2.4. Protecţie la zgomot
4.2.4.1. La scările ancorate în perete, se utilizează şuruburi speciale în dibluri din
cauciuc, pentru amortizarea vibraţiilor.
4.2.4.2. Treptele pot fi prevăzute cu covoare pentru amortizarea sunetelor de impact;
pentru o eficienţă mai mare, covoarele se dispun şi peste muchia treptei.
4.2.4.3. La scările cu intradosul tăvănuit, spaţiul dintre vanguri poate fi umplut cu vată
minerală. De asemenea, este posibilă placarea intradosului scării cu plăci de vată minerală.

Observaţie generală:
Scările din lemn se pot prevedea la interior, din motive estetice, la orice fel de clădire cu
structură incombustibilă (zidărie, piatră, beton armat, metal) dar la clădiri publice (cabane
turistice, moteluri etc.) nu pot fi scări de evacuare. La clădiri private mici (locuinţe unifamiliale,
case de vacanţă ş.a.) cu structură din lemn sau mixtă, scările pot fi din lemn atât la interior cât şi
la exterior, nu doar din motive estetice ci şi pentru unitate structurală.
4.3. Scări metalice
Scările metalice pot fi utilizate pentru scări decorative sau pentru scări tehnice. Scările
tehnice din clădirile civile nu fac obiectul acestei reglementări.
4.3.a. Caracteristicile materialului
Din metal se realizează atât trepte cât şi vanguri.
4.3.a.1 In general metalul utilizat este oţelul, sub formă de tole şi de profile laminate sau
ambutisate. Este recomandabilă folosirea oţelului "corten" mai rezistent la coroziune decât oţelul
carbon.
Alte metale folosite pentru scări sunt:
­ oţelul inoxidabil (preferat atât pentru faptul că este rezistent mecanic şi chimic, cât şi
pentru aspectul finit lustruit sau mat­satinat);
­ aluminiul, mai ales sub formă de piese turnate, profile sau tole extrudate sau ambutisate;
­ alama şi cuprul, sub formă de profile laminate sau tablă ambutisată, pentru piese
decorative sau îmbrăcăminte estetică;
­ fonta turnată, utilizată în secolul al XlX­lea, atât pentru elemente de rezistenţă cât şi
pentru elemente decorative.
4.3.a.2. Întreţinere în timp
• Oţelul trebuie protejat anticoroziv, prin vopsire (chiar şi oţelul "corten"). Pentru ca
aspectul să rămână îngrijit, oţelul trebuie revopsit la un interval de timp. In funcţie de material,
poziţia scării (interioară sau exterioară) şi de recomandările producătorului scării (dacă există).
• La scările din inox, aluminiu, cupru, alamă problema întreţinerii în timp constă în
evitarea mătuirii suprafeţelor lucioase, mai ales la suprafaţa de călcare în zona cea mai utilizată,
eventual prin tratarea chimică a suprafeţelor şi mătuire. La scările cu circulaţie mai intensă,
trebuie luată în considerare degradarea suprafeţelor (chiar şi cele mate), datorată zgârierii.
4.3.1. Trepte şi vanguri metalice
4.3.1.a. Trepte din metal
Se pot realiza:
• trepte metalice cu suprafaţa continuă sau discontinuă din:
­ grătare, tablă perforată, expandată etc.;
­ tablă striată.
• trepte cu structură metalică ("cutii" sau chesoane deschise sau închise), din tablă şi
profile de întărire sau din tablă ambutisată:
­ îmbrăcate cu covoare;
­ care susţin plăci rigide (lemn,prefabricate, piatră).
4.3.l.b. Vanguri
Vangurile scării pot ti alcătuite din profile U sau I, sau chiar platbande întărite cu
corniere. Vangurile se prind la extremităţi cu buloane sau cu sudură şi funcţionează în general pe
schema statică de grindă simplu rezemată.

Scările cu înclinare mică se contra­vântuiesc pentru a înlătura oscilaţiile laterale.
4.3.1.b.l. Vangurile metalice pentru scările din construcţiile civile pot fi din:
■ profile laminate curente, compuse sau speciale (profile laminate expandate), ţevi
tubulare;
■ grinzi cu zăbrele; se realizează fie din profile laminate, fie din tuburi cu secţiune
circulară sau rectangulară, asamblate prin sudură.

Se pot realiza vanguri­grindă cu zăbrele foarte înaltă, formând chiar parapetul scării.
4.3.1 .b.2. Pentru scările decorative, vangurile pot fi cu canturi netede sau cu unul sau
ambele canturi dinţate.
a) La scările cu vangul cu cantul superior plan continuu (fig. 4.28), treptele se dispun fie
între vanguri, fie deasupra vangului pe console speciale de sprijin, în principiu de formă
triunghiulară (fig. 4.30).
b) Vangurile dinţate, având treptele dispuse în general deasupra, se realizează din
tronsoane de elemente tubulare sudate între ele, necesitând o tehnologie perfecţionată şi o
precizie deosebită, realizată doar în întreprinderi specialiale.
Acestea pot fi constituite din:
■ Bandă de oţel lat, fixat pe vangul metalic cu sudură, constituind un element plin.
4.3.1 .b.3. Pentru realizarea unei imagini estetice, sudurile se realizează.
4.3.2. Siguranţă la foc
Prin conformare şi protejare corespunzătoare pot îndeplini performanţele prevăzute în
reglementările tehnice specifice.
4.3.3. Siguranţă în utilizare
Elasticitatea structurii poate determina disconfortul utilizatorilor, datorită vibraţiilor
produse in timpul circulaţiei pe scară.
4.3.4. Protecţie la zgomot
Măsurile se pot aplica se referă la suprafaţa de călcare; scările metalice cu strat de uzură
din mochetă sau cauciuc sunt mai performante din punct de vedere al protecţiei la zgomot Scările
metalice nu sunt recomandate în spaţii cu circulaţie intensă, deoarece măsurile de protecţie
acustică sunt reduse.

4.4. Scări din piatră
4.4.a. Caracteristicile materialului
Scările din piatră sunt scări cu trepte portante din piatră; Blocurile din piatră au la capăt o
formă paralelipipedică, pentru a putea fi uşor încastrate prin ţesere împreună cu blocurile de
zidire.
4.4.1. Trepte şi vanguri
4.4.1.a. Treptele bot fi sprijinite pe sol, încastrate în pereţi de zidărie, sau sprijinite pe
arce din piatră sau cărămidă.
4.4.l.b. La scările din blocuri de piatră sprijinite direct pe sol, treptele trebuie solidarizate
pentru a asigura o oarecare conlucrare, iar solul de sprijin trebuie să fie cât mai metasabil. Soluţia
nu este totuşi recomandabilă, fiind preferabilă sprijinirea treptelor pe un beton turnat simplu sau
armat.
Observaţie: Nu se realizează vanguri din piatră, dar se pot realiza scări spirale cu miez
din beton armat, ale căror "cofraje pierdute" sunt inele din piatră naturală ale treptelor (soluţie
similară cu cea arătată la scara prefabricată din b.a.. la 4.1.).
4.4.2. Siguranţă la foc
Se vor respecta prevederile cuprinse în Normativul [3] şi în Normativul P 118.
4.4.3. Siguranţă în utilizare
Cerinţa de asigurare a siguranţei împotriva alunecării, prin realizarea stratului de uzură
antiderapant (total sau doar pe zona muchiei treptei), diferenţiat în funcţie de materialul din care
se execută stratul de uzură se face conform prevederilor tabelului 4.2 pentru piatră naturală.
4.4.4. Protecţie la zgomot
Având în vedere raritatea şi costurile realizării unor astfel de scări, problema protecţiei
acustice nu a apărut până acum în documentaţiile de specialitate. S­ar putea realiza prin:
­ prevederea de covoare amovibile, fixate cu bare metalice demontabile dispuse în
unghiul dintre treaptă şi contratreapta superioară;

­ prevederea între blocurile de piatră şi elementele de zidire a unor materiale elastice, de
exemplu cauciuc.
Observaţie generală:
Domeniul de utilizare al acestor scări este extrem de restrâns, deoarece ele constituie o
soluţie foarte pretenţioasă şi scumpă.
4.5. Scări mixte
Scările mixte pot avea vanguri din beton armat (monolit sau prefabricat) sau din metal şi
trepte portante din alt material decât vangul (prefabricate de beton. lemn. metal, piatră, sticlă).
4.5.1. Trepte şi vanguri
4.5.1.a.l. Treptele se fixează local pe vanguri, mecanic sau cu piese speciale cimentate
sau sudate.
4.1.
4.5.3.a.2. Treptele din prefabricate de beton se vor proiecta conform prevederilor de la
4.5.3.a.3. Treptele din lemn se vor proiecta conform prevederilor de la 4.2.
4.5.3.a.4 Treptele din metal se vor proiecta conform prevederilor de la 4.3.
4.5.3.a.5. Treptele din piatră se vor proiecta conform prevederilor de la 4.4.
4.5.1.b. Vânturile pot fi de tipul celor descrise la 4.1 sau la 4.3

În cazul treptelor sprijinite pe vanguri din beton armat sau metal, lungimea posibilă a
blocurilor de piatră determină, în funcţie de rezistenţa la încovoiere a acestora, distanţa între
vanguri; în cazul scărilor mai late, se pot prevedea mai multe vanguri paralele.
4.5.1.c. Scările mixte cu trepte din sticla se realizează în general cu vanguri metalice.
Treptele din sticlă se vor proiecta ţinând cont de următoarele:
■ se va utiliza exclusiv sticlă stratificată, dimensionată în conformitate cu rezistenţa
mecanică a elementului (înregistrată în agrementul tehnic);
■ pentru înlăturarea senzaţiei de nesiguranţă pe care o implică transparenţa sticlei, se pot
lua următoarele măsuri:
­ sticla nu va fi transparentă incoloră, ci va avea o tentă colorată;
­ între foliile de polivinilbutiral (sau materialul plastic din care se realizează folia/foliile
sticlei stratificate) se pot prevedea folii cu desene (raster sau alte desene);
­ una din foile de geam care intră în alcătuirea ansamblului stratificat, suportă un
tratament de sablare, gravare, serigrafiere sau vopsire, în urma căruia se obţin modele decorative
pe geam.
■ pentru a se evita alunecarea pe suprafeţele de sticlă, în zona muchiei de treaptă se vor
prevedea rizuri antiderapante.

4.5.2. Siguranţă la foc
Pot constitui căi de evacuare in cazul în care îndeplinesc condiţiile de reacţie la foc şi de
rezistenţă la foc, stabilite în reglementările tehnice specifice.
4.5.3. Protecţie acustică
Fiind în general scări deschise, decorative, cu circulaţie relativ restrânsă şi fără funcţiunea
de evacuare, problemele de protecţie acustică nu se pun.
Scări cu trepte foarte înalte, decalate
ANEXĂ INFORMATIVĂ I
Pentru scările abrupte (cu panta cuprinsă între 45° şi 60°), cu trepte înalte şi foarte înalte
(19,5 cm < h < 30cm), se practică rezolvările din figura A.l. în care o decalare a înălţimii şi a
treptelor permite urcarea / coborârea mai lesnicioasă: aceste scări pun totuşi problema necesităţii
de a porni cu un anumit picior.

Rezolvarea de mai sus este recomandată în cazul scărilor din locuinţele individuale (acces
la mansardă, la nivelul dormitoarele şi locuinţele duplex), dar pot să fie utilizate şi la alte scări
abrupte, care deservesc un singur nivel.
Tipurile cele mai curente sunt prezentate în fig. A.2
Aceste tipuri de scări se utilizează pentru rampe cu un număr mic de trepte, ele
reprezentând o problemă mai ales pentru persoanele cu dificultăţi de mers, dar şi pentru toţi
ceilalţi utilizatori, deoarece, în caz de neatenţie, pot provoca accidente (având în vedere panta
scării).
Ele apar totuşi în literatura de specialitate şi sunt menţionate în această Anexă, fără ca
prin aceasta să fie în vreun fel recomandate.

Exemplul nr. 1
ANEXA INFORMATIVĂ II
1.1. Enunţul problemei
Se cere calculul unei scări fară grinzi de podest, având dimensiunile podestului a, b şi
proiecţia în plan orizontal a lungimii rampei L. Unghiul de pantă al rampei este α.
1.2. Ipoteze de calcul
Sarcina pe podest se consideră uniform distribuită pe orizontală. Reazemele podestelor
sunt fixe, asigurând încastrarea la torsiune.
1.3. Elemente geometrice
Se tratează două cazuri:
În cazul A podestele reazemă numai pe două laturi (figura 1a), iar în cazul B podestele
reazemă pe trei laturi (figura 1 b).
Notăm:
a, b ­ dimensiunile în plan ale podestelor
L ­ proiecţia în plan a deschiderii rampei
d ­ grosimea plăcii rampei
dr ­ grosimea plăcilor podestelor
α ­ unghiul de pantă al rampei
K ­ reporteri dimie rigiditatea podestului şi a rampei pe direcţie transversală:
⎛
K =
⎜
⎝
d
d
r
⎞
⎟
⎠
a
cos α
L

1.4. Calculul eforturilor
Eforturile secţionale în plăcile rampei şi ale podestelor sunt determinate printr­un calcul
static în domeniul elastic [1,2, 3].
Notăm:
q 1 L ( L + 3 . a )
Q A =
12
q 1 L ( L + 6 . a ) + 6 q 2 a
Q B =
12
Cazul A (podestele reazemă numai pe două laturi):
Momentul maxim în câmpul rampei:
2
1
= + 24
24
L q
M C
Momentul de încastrare a rampei în podest:
2
q 1 L
M r = + ∆ M
24
unde:
ΔM = QARlA, iar:
⎛ b ⎞ ⎛ b ⎞ 2
R 1 A = ⎜ 1 , 03 − 0 , 94 ⎟ K ⎜ 0 , 75 − 0 , 90 ⎟ K
⎝ a ⎠ ⎝ a ⎠
pentru mijlocul podestului (x = 0) şi:
⎛ b ⎞
R1A = 0 pentru marginea podestului ⎜ x = ⎟
⎝ 2 ⎠
2
Momentul de încovoiere longitudinal în podest, la marginea podestului încărcat direct pe
rampe:
2
⎛ q 1 L ⎞ b Q A
M ' x = ⎜ q 2 + ⎟ . + R 2 A
⎝ 2 a ⎠ 8 4
b ⎛ b ⎞
R 2 A = 1 , 23 + 0 , 78 − ⎜ 1 , 5 − 1 , 2 ⎟ K
a ⎝ a ⎠
Momentul de încovoiere longitudinal în centrul podestului:
2
⎛ q 1 L ⎞ b
M ' ' x = ⎜ q 2 + ⎟ .
⎝ 2 a ⎠ 8
⎛ b ⎞
Momentul de torsiune în podest pentru ⎜ x = ⎟
⎝ 2 ⎠
= aQ R
M T A 3 A
R 3
A
=
0 , 244
⎛ b ⎞
0 , 03 ⎜ − 1 ⎟
b ⎝ a
+
⎠
a K

Cazul B (podestele reazemă pe trei laturi):
Momentele în câmpul şi reazemul rampei au aceleaşi expresii ca în cazul A, diferind
numai ΔM :
B B R Q M ∆ = 1
iar:
2
⎡ ⎛ b ⎞ b ⎤
R 1 B = ⎢ 0 , 21 . ⎜ ⎟ − 0 , 13 − 0 , 02 ⎥ K , pentru x = 0
⎢ ⎣ ⎝ a ⎠ a ⎥ ⎦
⎛ b ⎞
R1B = 0, pentru ⎜ x = ⎟
⎝ 2 ⎠
Momentul de încovoiere longitudinal în podest la marginea podestului:
Q B M '= . R 2 B
2
Momentul de încovoiere longitudinală în centrul podestului:
Q B M ' ' x = . R 2 B
4
Momentul de torsiune în podest la limita de încastrare:
= aQ R
M T A 3 A
b 0 , 019
R 3 B = 0 , 264 − 0 , 255 +
a
K
Reacţiunea medie pe latura a treia de rezemare a podestului:
q 1 L ⎛ 1 + 6 a ⎞ ⎛ a ⎞
r = ⎜ 1 − ⎟ + q 2 a ⎜ 1 − ⎟
2 ⎝ 11 b ⎠ ⎝ 3 , 7 b ⎠
Momentul maxim într­o grindă simplu rezemată dat de cătrea ceastă reacţiune are valoarea:
2
rb
M max =
6

Cu aceste solicitări se conduce dimensionarea. Grosimea podestului este dictată de
momentele de torsiune. Din condiţia:
M t Q
σ A = + ≤ R t
W t bh o
rezultă grosimea podestului de 15 cm.
Armarea lui se face ca pentru o grindă torsionată cu încovoiere. Pentru cazul de rezemare
B, calculele se conduc identic. Armarea scării se prezintă în figura 1.3.
Exemplul nr. 2
2.1. Enunţul problemei:
Se cere calculul unei scări cu podeşte libere de lungime a şi lăţime b. Lungimea rampei în
proiecţie orizontală este l. Unghiul de pantă al rampei este α, (fig. 2.1). Rezemarea rampelor se
va considera în două situaţii:
• Rampele încastrate
• Rampele articulate
2.2. Ipoteze de calcul
• Punctele de rezemare a rampelor sunt considerate fixe.
• In calculul static, linia mediană a podestului se consideră un semicerc de rază r.
• Lăţimea rampei este egală cu lăţimea podestului
• Încărcările se presupun uniform distribuite pe orizontală
• Rotirile tuturor punctelor situate pe o normală la axa mediană şi cuprinsă în planul
rampei sunt egale cu rotirea axei mediane.

2.3. Elemente geometrice
Notăm:
l ­ lungimea pe orizontală a rampei
b ­ lăţimea podestului
b
raza de racordare între liniile de centru ale celor două rampe concurente la podestul
2
intermediar
h ­ înălţimea între două podeşte consecutive h = l .tgα
γ =
r
h
2.4. Calculul eforturilor:
Structura scării este o structură spaţială de 6 ori staţii nedeterminată. Datorită simetriei în
geometrie şi în încărcări, forma de bază poate fi aleasă astfel încât numai două necunoscute să fie
diferită de zero [1, 4, 5]. Cu forma de bază din figura 2.2 se aleg ca necunoscute:
X1 ­ momentul încovoietor la nivelul planşeului
X2 ­ momentul încovoietor la nivelul podestului intermediar
Necunoscutele rezultă scriind ecuaţia de continuitate:
X δ + X δ + ∆ = 0
1
11
2
12
10
X 1 δ 21 + X 2 δ 22 + ∆ 20 = 0 (2.1)
Neglijând efectul forţelor tăietoare şi axiale precum şi momentul încovoietor My din
cauza rigidităţii mari a plăcii în planul ei, în calculul deplasărilor, expresia acestora este:
EI x
EI x δ1
ik = ∫ M x 1 M xk ds + ∫ M t 1 M tk ds
GI
t

În anexă se dau expresiile momentelor şi forţelor tăietoare în sistemul static determinat
pentru ipotezele de încărcare din care se determină coeficientul δik.
Din rezolvarea sistemului de ecuaţii (2.1) se obţin necunoscutele:
• Rampele încastrate în structură:
X'1 = ­Aq'l 2
X''1 = ­Cq"l 2
X'2 = Bq'l 2
X"2 = ­Dq"l 2
• Rampele articulate în structură:
X'1 = X''1 = 0
X'2 = ­Eq'l 2
X"2 = ­Fq"l 2
unde:
X'1 şi X''1 ­ momentele necunoscute datorate încărcării q’ acţionând pe rampe
X'2 şi X''2 ­ momentele necunoscute datorate încărcării q" acţionând pe podest
Coeficienţii A, B, C, D, E, F se determină în funcţie de unghiul de înclinare a rampei α şi
raportul γ.
Expresiile solicitărilor în sistemul static nedeterminat rezultă prin suprapunerea efectelor:
o
= M + M X + M X
Mx x x 1 1 x 2
o
Qx =
Q x + Q x 1 X 1 + Q x 2
X
2
2

Dimensionarea se face la solicitările maxime care rezultă din cele două ipoteze sau prin
suprapunerea lor. Se prezintă alăturai armarea scării (fig. 2.4).

Exemplul nr. 3.
3.1. Enunţul problemei
Se cere calculul unei rampe elicoidale dublu articulate de lăţime b, desfăşurată sub
unghiul „β"
3.2. Ipoteze de calcul
Încărcarea care acţionează rampa se presupune uniform distribuita pe orizontală.
Linia de centru a rampei nu corespunde cu linia de centru a încărcării.
Punctele de sprijin a rampei nu permit deplasări pe verticală, reacţiunea verticală în
fiecare fiind egală cu jumătate din încărcarea totală.
Calculul static se conduce pe linia de centru a rampei [6, 7, 8, 9, 10, 11].
3.3. Elemente geometrice
Se fac următoarele notaţii:
Ri ­ raza interioară a rampei
Re ­ raza exterioară a rampei
H ­ diferenţa de nivel între punctele de fixare
β ­ unghiul de desfăşurare a rampei
2γ + unghiul între punctele de fixare
θ ­ unghiul curent al rampei
Cu aceste notaţii rezultă:

3 3
2 Re − Ri
R1 ­ raza liniei de centru a sarcinilor R 1 = ⋅ 2 2
3 Re − Ri
R1 ­ raza liniei de centru a rampei ( e i ) R R R + = 1
2
2
hp ­ cota unui punct de pe rampă
x ­ distanţa de la centrul elicei la punctul de aplicare a rezultantei sarcinilor
2 R 1 β
x= sin
β 2
3.4. Reacţiuni şi eforturi
Notând cu w încărcarea pe unitatea de lungime a proiecţiei orizontale a liniei de centru a
încărcărilor, din condiţii de echilibru rezultă următoarele expresii pentru reacţiuni şi eforturi.

0 , 26 0 , 68
2
σ 1 = + + 2 , 495 = 2 , 63 < 4 × 0 , 7 = 2 , 8 (N/mm
2 4
2 )
Armarea se face la momente încovoietoare şi forţa axială adăugându­se armătura
longitudinală şi etrieri pentru preluarea eforturilor tangenţiale provenite din momente de
torsiune.
În figurile 3.3 şi 3.4 se prezintă armarea rampei şi detaliile de reazeme.
Exemplul nr. 4
4.1. Enunţul problemei
Se cere calculul unei scări elicoidale dublu încastrate cu un vang central şi trepte în
consolă. Unghiul de desfăşurare este β diferenţa de nivel între punctele de sprijin este hn iar raza
liniei de centru este R.
4.2. Ipoteze de calcul
• Incărcarea se presupune uniform distribuită pe orizontală
• Linia de centru a grinzii elicoidale corespunde cu linia de aplicare a încărcării
• Calculul se conduce pe linia de centru a grinzii care se presupune încastrată la ambele
capete.
4.3. Elemente geometrice
Se notează:
R ­ raza liniei de centru a grinzii
h ­ înălţimea grinzii
β ­ unghiul de desfăşurare
ψ ­ unghiul de pantă
4.4. Calculul eforturilor
În figura 4.2 se arată direcţiile pozitive ale necunoscutelor şi ale încărcărilor într­o
secţiune a unei elice senestrogire, iar în figura 4.3 a unei elice destrogire [6, 7, 8, 9, 10, 11].
Analiza scării se reduce la calculul unei grinzi elicoidale dublu încastrate care este o
structură de 6 ori static nedeterminată. Făcând o tăietură la mijlocul deschiderii şi uzând de
principiul simetriei, 4 necunoscute devin egale cu zero, rămânând ca necunoscute în secţiune
momentul încovoietor Xr şi forţa tăietoare Xx. Utilizând metoda eforturilor, ecuaţia de
continuitate a deplasărilor în secţiunea de mijloc se scrie:
unde:
X x δ xx + X r δ xr + ∆ xw = 0
X δ X δ + ∆ = 0
x rx + r rr r rw
Δrw ­ reprezintă deplasarea in direcţia necunoscutei xi, datorită încărcării exterioare de
1 kN/ml proiecţie orizontală pe sistemul de bază;
δ ­ deplasarea in direcţia necunoscutelor Xi, dată de Xi = 1.

Deplasările se pot determina prin metoda lucrului mecanic virtual:
β
β
2
2
2
m rx m rw m sx m sw m tx m
∆ xw = ∫ d β + d β
EI ∫ +
EI ∫ EI
β
2
r
β
2
s
β
β
2
unde:
mrw, msw, mtw reprezintă momentele încovoietoare şi de torsiune date de sarcina
exterioară de 1 kN/ml proiecţie orizontală pe sistemul de bază, având funcţie de θ următoarele
expresii:
mrw = ­R 2 θ(1 – cosθ)
msw = ­R 2 θ(1 – sinθ)sinψ
mtw = ­R 2 θ(θ – sinθ)cosψ
mrx, msx, mtx reprezintă momentele încovoietoare şi de torsiune în grindă datorită lui Xx =1
având expresiile:
mrx = Rθ sinθ tgψ
mrx = Rcosψ (sinθ + θ cosθ tg 2 ψ)
mrx = Rsinψ (θcosθ – sinθ)
mrr, msr, mtr reprezintă momentele încovoietoare şi de torsiune în grindă datorită lui Xr =1
având expresiile:
mrr = cosθ
msr = sinθ sinψ
t
tw
d β

mtr = sinθ cosψ
EIr, EIx ­ rigiditatea la încovoiere după axa r şi, respectiv, axa x, iar GIt, reprezintă
rigiditatea la torsiune.
Determinarea necunoscutelor Xx şi Xr este relativ laborioasă.
Pentru uşurarea calculelor se dau în tabelul 4.1 valorile necunoscutelor Xx şi Xr,pentru o
sarcină egală cu l0kN/ml în proiecţie orizontală, funcţie de unghiul de pantă, caracteristicile
geometrice ale secţiunii şi unghiul de desfăşurare a rampei. Prin interpolare se pot obţine valorile
necunoscutelor pentru orice caz care se iveşte în practică.
Cu necunoscutele determinate, expresiile finale ale momentelor
sunt:
Mr = mrw + Xxmrx + Xrmrr
Ms = msw + Xxmsx + Xrmsr
Mt = mtw + Xxmtx + Xrmtr
În anexă se prezintă expresiile deplasărilor Δxw, Δrw, δxx, δrr şi δxr = δrx.

4.5.3. Verificare la torsium
1 2 ⎛ b ⎞
W t = b h . ⎜ 3 − ⎟ = 13 . 500 . 000 mm
6 ⎝ h ⎠
β
Q = W . . R = 44 , 4 kN
2
Q
bh
o
M
+
W
t
t
= 1 , 971 < 4 R = 2 , 8 N / mm
Armătura sub formă de etrieri:
M t S e
2
A e = = 78 mm
2 R b h
a
v
o
Armătura longitudinală:
M t . b s + h s
A l =
= 700 mm
b h R
( ) 2
s
s
a
t
În figurile 4.5 şi 4.6. se prezintă armarea treptelor şi a grinzii vang.
Exemplul nr. 5
3
2
5.1. Enunţul
Se cere calculul unei scări cu rampe cutate (ortopoligonale) încastrate în elementele
marginale, având dimensiunile treptelor h şi L şi un număr "a" de trepte.
5.2. Ipoteze de calcul
Încărcarea exterioară distribuită pe orizontală se consideră concentrată în noduri.
5.3. Caracteristici geometrice

L ­ lungimea unei trepte
h ­ înălţimea unei trepte
a ­ numărul de trepte
ho ­ grosimea treptelor
hv ­ grosimea contratreptelor
Ih ­ moment de inerţie a secţiunii orizontale a contratreptelor
IL ­ moment de inerţie a secţiunii verticale a treptelor
5.4. Calculul eforturilor
Structura este plană, de 3 ori static nedeterminată. Din considerente de simetrie, făcând o
secţiune la mijlocul deschiderii, două necunoscute sunt nule. Necunoscuta X (moment
încovoietor) se determină din ecuaţia de continuitate a deformaţii lor:
X1δ11 + Δ10 = 0 [12,13,15].
unde:
Scară cu număr impar de trepte:
X
=
C
PL
2 + 1
=
2
n
A
B = n
( + 1 )
=
4
n n
C
( 1 + K )
+ D
A + KB

n
D =
h I
K = ⋅
L I
− 1
=
2
a
n
( n + 1 )( n − 1 )
L
h
6
Momentul în mijlocul deschiderii în cazul rezemării simple este:
n ( n + 1 )
M = 2 PL
4
Momentele la capete vor fi:
MA = MB = Mo ­ X = 2CPL ­ X
Scară cu număr par de trepte:
Expresiile necunoscutei şi momentelor sunt aceleaşi, coeficienţii fiind diferiţi:
a
n =
2
A = n
2 − 1
=
2
n
B
2
n
C =
4
n ( n − 1 )( n − 2 ) n ( n − 1 )
D =
+
6 4
În tabelul 5.1 se dau coeficienţii A. B, C, D pentru calculul scărilor cu număr de 2...38.

Armătura s­a proiectat sub formă de etrieri independenţi, în figura 5.3 se prezintă
armarea:

Exemplul nr. 6
Se cere calculul unei scări cu rampe cutate (ortopoligonale) având un număr a de trepte şi
două podeste la extremităţi, de deschidere S (fig. 6.1). Podestele sunt încastrate la extremităţi şi
pe reazeme intermediare continue cu rampa.
6.2. Caracteristici geometrice
Notăm:
S ­ deschiderea podestelor până la reazeme
L ­ lungimea treptei
P ­ încărcarea concentrată în noduri
q ­ încărcarea uniform distribuită pe podeşte
h ­ înălţimea treptelor
a ­ numărul de trepte

6.3. Calculul eforturilor
Utilizând rezultatele din exemplul precedent, calculul static conduce folosind metoda
distribuirii momentelor.
Pentru calculul coeficienţilor de distribuţie este necesar a se calcula rigiditatea rampei
fără podeste laterale, sub acţiunea rotirii simetrice a reazemelor exterioare (fig. 6.2)
Momentul care apare la mijlocul deschiderii când reazemele se rotesc cu un unghi unitar:
∆ W EI L
X = − =
∆ L . A + KB
11
( )

şi
în care:
Coeficientul de rigiditate poate fi:
I L
K AB = K BA =
L A + KB
( )
Ştiind coeficientul de rigiditate al podestului:
4 I S
K AA =
S
Coeficienţii de distribuţie sunt:
r AA
4
=
K 1
4 +
A + K
r AB = 1 − r AA
I
L
K 1 = ⋅
L
1
S
I
S
şi
K
1
I
=
I
L ⋅
h
h
L

BILIOGRAFIE
1. Keinzel E., Calculul scărilor fără grinzi de podest. Revista Construcţiilor Nr. 8­
1961.
2. Funke L., Încastrarea elastică a scărilor drepte în plăcile de podest fără grinzi; Der
Bauingenieur Nr. 3 ­ 1957 reprodus în Metode noi de calcul în construcţii, vol. I. Bucureşti.
IDT 1958.
3. Sauter Fr., Freestanding staires, în Journal of American Concrete Institute, Nr. 7 iulie
1964.
4. Fuchsteiner W., Die Freistragende Wendeltreppe în Beton und Stahlebetonbau V 49
Nov. 1954.
5. Fuchsteiner W.. Treppen în Betonkalender vol. II 1959 Verlag Wilhelm Ernst, Berlin
6. Matock A. H.. Design and Construction of a Helical slaircase, în: Concrete and
Constructional Rngineering, London VB Nr. 3 1957.
7. Cohen I. S., Design of Helicul staircases, Concrete and constructional Engineering
Nr. 6, 7, 8, 9, 1959.
8. Bourdin A.. Escalier sur limon helicoidal uniqe, calcul du limon, Annales de
I'Institute technique du Batiment et Travaux Publu Janvier 1965.
9. Pocansschi A., Olaru I., Rampe elicoidale cu reazeme intermediare. Buletin ştiinţific
I.P.C. vol. II 1968.
l0. Cusens A. R., Helicoidal Staircase Study, Journal of American Concrete Institute.
January 1964
11. Scordelis A. C, Internal Forces in uniformly loaded helicoidal giders. Preceedings
A.C.I., Apr­Dec 1960
12. Bezatecl S. B., s.a. Escalier a marches et contremarches sans paillasse. Beton
Arme nov.­dec. 1965 Paris
13. Dianu V., Istrate M., Scări ortopoligonale. Revista Construcţiilor şi Materialelor de
construcţii Nr.8 1968.
14. STEPS Software Computer Solutions for the Stair Industry 2003 AUSTRALIA Suite
5, 407 Glebe Point Road, Glebe. NSW 2037
15. Dabija Fl., Demir V., Îndrumător pentru proiectare vol. II, Institutul de Construcţii
Bucureşti, 1986
I6. Negoiţă Al., Focşa V., Radu A., Pop I, Construcţii Civile. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1976
17. General Safety & Health Standards, Fixed Stairs and Ramps, www2.stste.id.us,
2001
18. A Review of Technical Requirements for Ramps, U.S.Access Board, 1996
19. Building Regulations ­ Technical Standards, www. Technical Standards, 2002
20. Building Regulations ­ Spiral Staircases, www. Technical Standards, 2002
Elaborat de:
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ Şl URBANISM
"Ion Mincu" ­ Bucureşti
Aprobat de:
MTCT cu ordinul
nr. 1004 din 10.12.2004