Descarca in format PDF - Societatea Română de Homeopatie

mişcǎ în vid. Fizica modernǎ a adus o revizuire radicalǎ a acestei imagini. În teoriile
câmpului cuantic clasicul
contrast între particulele solide şi spaţiul înconjurǎtor este complet depǎşit. Câmpul
cuantic este vǎzut ca o entitate fizicǎ fundamentalǎ, un mediu continuu care este prezent
peste tot în spaţiu. Particulele sunt mai degrabǎ condensǎri locale ale câmpului,
concentrǎri ale energiei, care vin şi pleacǎ, deci nu îşi pierd caracterul lor individual şi se
dizolvǎ în câmpul înconjurǎtor. Deci materia este constituitǎ din regiuni de spaţiu în care
câmpul este extrem de intens. Ca urmare se schimbǎ complet aspectul realitǎţii. Adicǎ
materia şi energia sunt complet interschimbabile în contextul câmpurilor de intensitate
variabilǎ. Forţa vitalǎ este o structurǎ a organismului dotatǎ cu inteligenţǎ care animǎ
organismul omenesc şi poate fi asimilatǎ cu un câmp analog celui electromagnetic.
Materia şi energia sunt interschimbabile în câmpul electrodinamic. Acest câmp este în
interrelaţie cu particulele care se influenţeazǎ unele cu altele prin schimbǎri şi mişcare.
Aceste relaţii sunt definibile prin oscilaţii şi relaţii. Din punct de vedere al unui
observator extern mişcarea particulelor poate fi descrisǎ ca o undǎ.
Viteza de propagare a acestor unde este dependentǎ de tipul de substanţǎ în care se
deplaseazǎ. Existǎ 3 parametrii care definesc forma undei:
1. frecvenţa, mǎsuratǎ în cicli/secundǎ
2. lungimea de undǎ
3. amplitudinea în unitǎţi de forţǎ
Frecvenţa vibraţiei este descrisǎ ca numǎr de unde sau cicli/ unitatea de timp. Conceptul
de frecvenţǎ a vibraţiei este înţeles imediat dacǎ ne gândim la notele muzicale.
Amplitudinea este o mǎsurǎ a forţei efective care este conţinutǎ în undǎ. Cu cât
amplitudinea este mai mare cu atât forţa conţinutǎ în undǎ este mai mare. Considerând
forţa vitalǎ a organismului uman în termeni de vibraţii electrodinamice, aceasta la rândul
ei poate fi caracterizatǎ de o frecvenţǎ vibratorie şi de o anumitǎ amplitudine. Fiind un
sistem atât de complex, vibraţia rezultatǎ se modificǎ în timp ca frecvenţǎ şi amplitudine
în interrelaţie cu mediul înconjurǎtor.
Acest plan dinamic al organismului (câmp electrodinamic al corpului) se conformeazǎ
legilor şi principiilor care se aplicǎ tuturor câmpurilor, cum ar fi principiile rezonanţei,
armoniei, reîntǎririi şi interferenţei.
Când organismul este expus unui stimul fie morbid fie benefic, primul eveniment care se
produce este o abatere a frecvenţei de vibraţie a planului dinamic. Pânǎ la un anumit prag
al forţei stimulului, forţa vitalǎ poate face faţǎ acestor stimuli fǎrǎ modificǎri vizibile.
Peste acest prag, care este strict individual, forţa vitalǎ sau planul dinamic prin
componenta sa numitǎ mecanism de apǎrare, va genera procese care sunt percepute de
individ ca simptome ale unuia dintre cele trei niveluri.
În paragraful 11 din Organon, Hahneman menţioneazǎ cǎ atunci când o persoanǎ se
îmbolnǎveşte, forţa vitalǎ prezentǎ peste tot în corp este în mod fundamental perturbatǎ
de influenţa dinamicǎ a unui agent nociv; aceasta duce la apariţia simptomelor
dezagreabile cu apariţia unor procese injurioase pe care le numim boli.
Pentru a se produce o modificare în frecvenţa de vibraţie a forţei vitale, trebuie ca
dinamismul agentului patogen sǎ aibǎ o frecvenţǎ de vibraţie corespunzǎtoare cu a
organismului, şi totodatǎ sǎ fie depǎşitǎ o anumitǎ “amplitudine prag”. Interacţiunea cu
forţa vitalǎ va duce la o modificare a frecvenţei acesteia ceea ce duce şi la modificarea
susceptibilitǎţii organismului, adicǎ aceeaşi forţǎ vitalǎ nu va mai putea interacţiona (ca
23