Descarca in format PDF - Societatea Română de Homeopatie

Descarca in format PDF - Societatea Română de Homeopatie Descarca in format PDF - Societatea Română de Homeopatie

homeopatie.srh.ro
from homeopatie.srh.ro More from this publisher
08.06.2013 Views

ORGANON - FORTA VITALǍ - Dr Secil Omer Fiinţa umanǎ este un sistem integrat acţionând tot timpul prin trei niveluri distincte: mental, emoţional şi fizic, nivelul mental fiind cel mai important urmat de cel emoţional. Din momentul naşterii fiinţa umanǎ trǎieşte într-o continuǎ dinamicǎ cu mediul, care îi afecteazǎ organismul în diferite moduri şi este deci obligat sǎ se adapteze continuu în vederea obţinerii unui echilibru dinamic. Nivelurile mental, emoţional şi fizic nu sunt complet separate între ele, aflându-se într-o permanentǎ interacţiune. Gradul de sǎnǎtate sau de boalǎ al individului poate fi determinat evaluînd aceste niveluri. Existǎ o ierarhizare şi în cadrul acestor trei niveluri de bazǎ . Planul mental este vǎzut ca fiind cel mai central, cel mai întai ierarhic pentru cǎ pe acest nivel existǎ funcţiile cruciale exprimǎrii individului. Planul fizic, deşi important, este totuşi listat ca cel mai periferic sau mai puţin semnificativ în aceastǎ ierarhie. În interiorul fiecǎrui plan existǎ o ierarhie a funcţiilor individuale. În cazul unui stimul morbid, mecanismul de apǎrare al organismului creeazǎ cea mai bunǎ apǎrare posibilǎ la un anumit moment încercând întotdeauna sǎ limiteze simptomele la nivelurile cele mai periferice. Ce înţelegem însǎ prin mecanism de apǎrare al organismului voi încerca sǎ clarific mai departe. Aceastǎ noţiune destul de vagǎ la prima vedere are o expresie bine cunoscutǎ la nivel fizic pentru orice medic luând forma sistemului imunitar, endocrin şi nervos. Dar existǎ o expresie a mecanismului de apǎrare atât la nivel emoţional, cât şi la nivel mental sub forma unui tot înalt sistematizat care funcţioneazǎ unitar şi coerent apǎrând organismul în cea mai bunǎ manierǎ posibilǎ şi în orice moment. Funcţia mecanismului de apǎrare este sǎ protejeze regiunile interne cât şi pe cele psihice înalte şi spirituale ale organismului. Acest mecanism de apararare face parte dintr-o structurǎ energeticǎ a organismului, un fel de câmp elecrodinamic pe care vechii homeopaţi au denumit-o, în mod arbitrar “forţa vitalǎ”. În paragraful 9 din Organon, Hahneman referindu-se la acestǎ forţǎ vitalǎ, afirmǎ cǎ dinamismul (energia) care animǎ corpul material (sau anatomic) coordoneazǎ toate funcţiile vitale şi pǎrţile organismului şi le menţine într-o admirabilǎ armonie astfel încât mintea sǎ poatǎ acţiona pentru atingerea scopurilor înalte ale existenţei. Corpul omenesc fǎrǎ aceastǎ structurǎ numitǎ forţǎ vitalǎ nu poate avea senzaţii, funcţii şi nu se poate autoconserva. Ea rǎspunde de senzaţii, de realizarea funcţiilor vitale vieţii şi animǎ organismul material atât în starea de sǎnǎtate cât şi în cea de boalǎ (paragraful 10 Organon). Cu alte cuvinte, ea direcţioneazǎ toate aspectele vieţii organismului: se adapteazǎ la influenţele mediului, animǎ viaţa emoţionalǎ a individului, îi conferǎ gânduri şi creativitǎţi şi îl conduce la inspiraţia spiritualǎ (Vithoulkas, Ştiinţa Homeopatiei) James Tyler Kent referindu-se la aceastǎ forţǎ vitalǎ foloseşte expresia “inteligenţǎ formativǎ”, inteligenţǎ care este supusǎ schimbǎrilor, pǎtrunzând în substanţa materialǎ, fǎrǎ a o înlocui, creând ordine în corp, aparţinând domeniului calitǎţii mai degrabǎ decât celui al cantitǎţii, fiind adaptabilǎ şi constructivǎ. Una dintre expresiile frecvent folosite în legǎturǎ cu forţa vitalǎ este aceea de dinamism. Pentru înţelegerea acestui concept va trebui sǎ apelǎm la cunoştinţele de fizicǎ modernǎ, mai ales cele legate de teoria câmpului, teoria cuanticǎ şi teoria relativitǎţilor. Lumea mecanicistǎ clasicǎ a fost bazatǎ pe noţiunea particulelor solide indestructibile care se 22

mişcǎ în vid. Fizica modernǎ a adus o revizuire radicalǎ a acestei imagini. În teoriile câmpului cuantic clasicul contrast între particulele solide şi spaţiul înconjurǎtor este complet depǎşit. Câmpul cuantic este vǎzut ca o entitate fizicǎ fundamentalǎ, un mediu continuu care este prezent peste tot în spaţiu. Particulele sunt mai degrabǎ condensǎri locale ale câmpului, concentrǎri ale energiei, care vin şi pleacǎ, deci nu îşi pierd caracterul lor individual şi se dizolvǎ în câmpul înconjurǎtor. Deci materia este constituitǎ din regiuni de spaţiu în care câmpul este extrem de intens. Ca urmare se schimbǎ complet aspectul realitǎţii. Adicǎ materia şi energia sunt complet interschimbabile în contextul câmpurilor de intensitate variabilǎ. Forţa vitalǎ este o structurǎ a organismului dotatǎ cu inteligenţǎ care animǎ organismul omenesc şi poate fi asimilatǎ cu un câmp analog celui electromagnetic. Materia şi energia sunt interschimbabile în câmpul electrodinamic. Acest câmp este în interrelaţie cu particulele care se influenţeazǎ unele cu altele prin schimbǎri şi mişcare. Aceste relaţii sunt definibile prin oscilaţii şi relaţii. Din punct de vedere al unui observator extern mişcarea particulelor poate fi descrisǎ ca o undǎ. Viteza de propagare a acestor unde este dependentǎ de tipul de substanţǎ în care se deplaseazǎ. Existǎ 3 parametrii care definesc forma undei: 1. frecvenţa, mǎsuratǎ în cicli/secundǎ 2. lungimea de undǎ 3. amplitudinea în unitǎţi de forţǎ Frecvenţa vibraţiei este descrisǎ ca numǎr de unde sau cicli/ unitatea de timp. Conceptul de frecvenţǎ a vibraţiei este înţeles imediat dacǎ ne gândim la notele muzicale. Amplitudinea este o mǎsurǎ a forţei efective care este conţinutǎ în undǎ. Cu cât amplitudinea este mai mare cu atât forţa conţinutǎ în undǎ este mai mare. Considerând forţa vitalǎ a organismului uman în termeni de vibraţii electrodinamice, aceasta la rândul ei poate fi caracterizatǎ de o frecvenţǎ vibratorie şi de o anumitǎ amplitudine. Fiind un sistem atât de complex, vibraţia rezultatǎ se modificǎ în timp ca frecvenţǎ şi amplitudine în interrelaţie cu mediul înconjurǎtor. Acest plan dinamic al organismului (câmp electrodinamic al corpului) se conformeazǎ legilor şi principiilor care se aplicǎ tuturor câmpurilor, cum ar fi principiile rezonanţei, armoniei, reîntǎririi şi interferenţei. Când organismul este expus unui stimul fie morbid fie benefic, primul eveniment care se produce este o abatere a frecvenţei de vibraţie a planului dinamic. Pânǎ la un anumit prag al forţei stimulului, forţa vitalǎ poate face faţǎ acestor stimuli fǎrǎ modificǎri vizibile. Peste acest prag, care este strict individual, forţa vitalǎ sau planul dinamic prin componenta sa numitǎ mecanism de apǎrare, va genera procese care sunt percepute de individ ca simptome ale unuia dintre cele trei niveluri. În paragraful 11 din Organon, Hahneman menţioneazǎ cǎ atunci când o persoanǎ se îmbolnǎveşte, forţa vitalǎ prezentǎ peste tot în corp este în mod fundamental perturbatǎ de influenţa dinamicǎ a unui agent nociv; aceasta duce la apariţia simptomelor dezagreabile cu apariţia unor procese injurioase pe care le numim boli. Pentru a se produce o modificare în frecvenţa de vibraţie a forţei vitale, trebuie ca dinamismul agentului patogen sǎ aibǎ o frecvenţǎ de vibraţie corespunzǎtoare cu a organismului, şi totodatǎ sǎ fie depǎşitǎ o anumitǎ “amplitudine prag”. Interacţiunea cu forţa vitalǎ va duce la o modificare a frecvenţei acesteia ceea ce duce şi la modificarea susceptibilitǎţii organismului, adicǎ aceeaşi forţǎ vitalǎ nu va mai putea interacţiona (ca 23

mişcǎ în vid. Fizica mo<strong>de</strong>rnǎ a adus o revizuire radicalǎ a acestei imag<strong>in</strong>i. În teoriile<br />

câmpului cuantic clasicul<br />

contrast între particulele soli<strong>de</strong> şi spaţiul înconjurǎtor este complet <strong>de</strong>pǎşit. Câmpul<br />

cuantic este vǎzut ca o entitate fizicǎ fundamentalǎ, un mediu cont<strong>in</strong>uu care este prezent<br />

peste tot în spaţiu. Particulele sunt mai <strong>de</strong>grabǎ con<strong>de</strong>nsǎri locale ale câmpului,<br />

concentrǎri ale energiei, care v<strong>in</strong> şi pleacǎ, <strong>de</strong>ci nu îşi pierd caracterul lor <strong>in</strong>dividual şi se<br />

dizolvǎ în câmpul înconjurǎtor. Deci materia este constituitǎ d<strong>in</strong> regiuni <strong>de</strong> spaţiu în care<br />

câmpul este extrem <strong>de</strong> <strong>in</strong>tens. Ca urmare se schimbǎ complet aspectul realitǎţii. Adicǎ<br />

materia şi energia sunt complet <strong>in</strong>terschimbabile în contextul câmpurilor <strong>de</strong> <strong>in</strong>tensitate<br />

variabilǎ. Forţa vitalǎ este o structurǎ a organismului dotatǎ cu <strong>in</strong>teligenţǎ care animǎ<br />

organismul omenesc şi poate fi asimilatǎ cu un câmp analog celui electromagnetic.<br />

Materia şi energia sunt <strong>in</strong>terschimbabile în câmpul electrod<strong>in</strong>amic. Acest câmp este în<br />

<strong>in</strong>terrelaţie cu particulele care se <strong>in</strong>fluenţeazǎ unele cu altele pr<strong>in</strong> schimbǎri şi mişcare.<br />

Aceste relaţii sunt <strong>de</strong>f<strong>in</strong>ibile pr<strong>in</strong> oscilaţii şi relaţii. D<strong>in</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al unui<br />

observator extern mişcarea particulelor poate fi <strong>de</strong>scrisǎ ca o undǎ.<br />

Viteza <strong>de</strong> propagare a acestor un<strong>de</strong> este <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntǎ <strong>de</strong> tipul <strong>de</strong> substanţǎ în care se<br />

<strong>de</strong>plaseazǎ. Existǎ 3 parametrii care <strong>de</strong>f<strong>in</strong>esc forma un<strong>de</strong>i:<br />

1. frecvenţa, mǎsuratǎ în cicli/secundǎ<br />

2. lungimea <strong>de</strong> undǎ<br />

3. amplitud<strong>in</strong>ea în unitǎţi <strong>de</strong> forţǎ<br />

Frecvenţa vibraţiei este <strong>de</strong>scrisǎ ca numǎr <strong>de</strong> un<strong>de</strong> sau cicli/ unitatea <strong>de</strong> timp. Conceptul<br />

<strong>de</strong> frecvenţǎ a vibraţiei este înţeles imediat dacǎ ne gândim la notele muzicale.<br />

Amplitud<strong>in</strong>ea este o mǎsurǎ a forţei efective care este conţ<strong>in</strong>utǎ în undǎ. Cu cât<br />

amplitud<strong>in</strong>ea este mai mare cu atât forţa conţ<strong>in</strong>utǎ în undǎ este mai mare. Consi<strong>de</strong>rând<br />

forţa vitalǎ a organismului uman în termeni <strong>de</strong> vibraţii electrod<strong>in</strong>amice, aceasta la rândul<br />

ei poate fi caracterizatǎ <strong>de</strong> o frecvenţǎ vibratorie şi <strong>de</strong> o anumitǎ amplitud<strong>in</strong>e. Fi<strong>in</strong>d un<br />

sistem atât <strong>de</strong> complex, vibraţia rezultatǎ se modificǎ în timp ca frecvenţǎ şi amplitud<strong>in</strong>e<br />

în <strong>in</strong>terrelaţie cu mediul înconjurǎtor.<br />

Acest plan d<strong>in</strong>amic al organismului (câmp electrod<strong>in</strong>amic al corpului) se conformeazǎ<br />

legilor şi pr<strong>in</strong>cipiilor care se aplicǎ tuturor câmpurilor, cum ar fi pr<strong>in</strong>cipiile rezonanţei,<br />

armoniei, reîntǎririi şi <strong>in</strong>terferenţei.<br />

Când organismul este expus unui stimul fie morbid fie benefic, primul eveniment care se<br />

produce este o abatere a frecvenţei <strong>de</strong> vibraţie a planului d<strong>in</strong>amic. Pânǎ la un anumit prag<br />

al forţei stimulului, forţa vitalǎ poate face faţǎ acestor stimuli fǎrǎ modificǎri vizibile.<br />

Peste acest prag, care este strict <strong>in</strong>dividual, forţa vitalǎ sau planul d<strong>in</strong>amic pr<strong>in</strong><br />

componenta sa numitǎ mecanism <strong>de</strong> apǎrare, va genera procese care sunt percepute <strong>de</strong><br />

<strong>in</strong>divid ca simptome ale unuia d<strong>in</strong>tre cele trei niveluri.<br />

În paragraful 11 d<strong>in</strong> Organon, Hahneman menţioneazǎ cǎ atunci când o persoanǎ se<br />

îmbolnǎveşte, forţa vitalǎ prezentǎ peste tot în corp este în mod fundamental perturbatǎ<br />

<strong>de</strong> <strong>in</strong>fluenţa d<strong>in</strong>amicǎ a unui agent nociv; aceasta duce la apariţia simptomelor<br />

<strong>de</strong>zagreabile cu apariţia unor procese <strong>in</strong>jurioase pe care le numim boli.<br />

Pentru a se produce o modificare în frecvenţa <strong>de</strong> vibraţie a forţei vitale, trebuie ca<br />

d<strong>in</strong>amismul agentului patogen sǎ aibǎ o frecvenţǎ <strong>de</strong> vibraţie corespunzǎtoare cu a<br />

organismului, şi totodatǎ sǎ fie <strong>de</strong>pǎşitǎ o anumitǎ “amplitud<strong>in</strong>e prag”. Interacţiunea cu<br />

forţa vitalǎ va duce la o modificare a frecvenţei acesteia ceea ce duce şi la modificarea<br />

susceptibilitǎţii organismului, adicǎ aceeaşi forţǎ vitalǎ nu va mai putea <strong>in</strong>teracţiona (ca<br />

23

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!