Cuprins II. FENOMENE ONDULATORII ... - derivat

Fizica I Eleonora Rodica Bena
Dacă α=0 ,
l
∫
−iωt −ω i t −ω i t
A
(0) e dx le
A0e , de unde 0 γ=
l
0
Ψ = γ = γ =
(A0=amplitudinea fasciculului incident).
Rezultă:
2 ⎛klsinα⎞ sin ⎜ ⎟
2 ⎝ 2
I( α ) = A
⎠
0
2
(II.72)
⎛klsinα⎞ ⎜ ⎟
⎝ 2 ⎠
Cu notaţia
α
= l k sin
ηα ( ) (II.73)
2
2
sin η
I [ ηα ( ) ] = I0
2
(II.74)
η
Undele difractate pe direcţia α sunt paralele, deci pentru
a se întâlni trebuie folosită o „lentilă”, care le „strânge” într-un
punct din planul său focal.
Dacă în planul său focal vom plasa un ecran, pe acesta
vor exista puncte de suprapunere a undelor de pe diferite
direcţii, în care intensitatea va fi diferită. Se obţine aşa-zisa
figură de difracţie.
Discuţie:
2
sin η
1. dacă η=0, →1
, deci I=max
2
η
η=0 conduce la sinα= 0 (maxim central) (principal)
2. dacă
η= π =± ±
sin
η
2
2
η
→0
n,n 1, 2,..., ; ( )
În acest caz klsinα= 2nπ,
deci
2
95
I η = 0 (minime nule)
λ ⎛ 2π
⎞
sin α= n ; ⎜k= l λ
⎟
⎝ ⎠
sin η
3. dacă η= tgη,
funcţia atinge maxime secundare, deci şi I
2
η
atinge maxime secundare.
Aspectul funcţiei I (sin α)
este redat în fig. II.20