Cuprins II. FENOMENE ONDULATORII ... - derivat

Fizica I Eleonora Rodica Bena
II.1.11 Difracţia undelor
a) Principiul Huygens – Fresnel
Presupunem o undă care se propagă într-un mediu
neomogen. Neomogenităţile din mediu provoacă întreruperea
parţială sau deformarea suprafeţei de undă; aceste fenomene
au drept consecinţă abaterea de la propagarea rectilinie.
Prin definiţie se numeşte difracţie orice abatere de la
propagarea rectilinie a unei unde, datorită neomogenităţilor
dintr-un mediu.
În sens comun, prin difracţie se poate înţelege „ocolirea
aparentă a obstacolelor de dimensiuni comparabile cu lungimea
de undă”.
Difracţia este însoţită de o redistribuire a intensităţii
undei, astfel încât, intersectând fasciculul difractat cu un ecran,
se obţine o figură de difracţie (maxime şi minime), al cărei
aspect depinde atât de dimensiunile şi forma obstacolului, cât
şi de caracteristicile undei (lungimea de undă sau forma
suprafeţei de undă).
Încă de la începutul studierii fenomenelor ondulatorii,
Huygens a explicat mecanismul de propagare a undelor prin
următorul principiu:
„Orice punct din mediu la care ajunge oscilaţia la un
moment dat devine sursă secundară de oscilaţii”. Cunoscând
suprafaţa de undă la momentul t, se poate construi suprafaţa de
undă la momentul t +τ ca „înfăşurătoarea” suprafeţelor de undă
generate de sursele secundare de pe suprafaţa de undă de la
momentul t (Fig II.18)
91