cogut sergiu dialogismul lui mihail bahtin. elementul carnavalesc în ...

More documents

Recommendations

Info

cultivată în spaţiul literar românesc. Totodată, remarcăm existenţa unei tradiţii de a valorifica o asemenea poetică graţie unor opere scrise de somităţi ale literaturii române clasice ca Ion Luca Caragiale sau Ion Creangă şi în care îşi găsesc expresia viziunea carnavalescă asupra lumii şi a vieţii omeneşti. Am remarcat aceasta în capitolul anterior, când am analizat din perspectiva poeticii carnavaleşti celebra poveste crengiană despre Ivan Turbincă. Ilustrul povestitor poate fi considerat scriitorul român din secolul al XIX-lea, a cărui operă vădeşte cea mai profundă influenţă a creaţiei populare, el valorificând în scrierile sale principiile esenţiale ale unei asemenea concepţii ce accentuează importanţa folclorului autohton pentru o anumită cultură şi literatură naţională. Cercetătorul literar român Constantin Trandafir i-a consacrat chiar un studiu monografic celui ce pe drept cuvânt poate fi numit Rabelais al nostru, în care, pe urmele lui M. Bahtin, abordează proza lui Creangă prin prisma concepţiei carnavaleşti. Propunându-ne să analizăm unele dintre remarcabilele romane ale literaturii române, pe care le considerăm reprezentative pentru proza de factură carnavalescă, evidenţiem anumite scene specifice pentru un asemenea model carnavalesc ce presupune înfăţişarea lumii ca spectacol sau ca un enorm bâlci. Astfel, unele dintre ele valorifică ambivalenţa travestiurilor, bufonilor atunci când aduc în prim-pan întronarea-detronarea după modelul lor a protagoniştilor unor festivităţi. Din aceeaşi categorie fac parte şi scenele ce mizează pe abundenţa, consumul excesiv de mâncăruri, vinuri. Nu mai puţin importante sunt cele ce se disting prin amoralitate, întrucât vizează profanarea dragostei, istoriei, diferitor ceremonii oficiale ca nunţile, înmormântările. Înrudite cu acestea sunt scenele în care sunt descrise morţi vesele, dansuri macabre sau e conturată o lume de dincolo întoarsă pe dos (infernul-ospăţ în care domină plăcerea, veselia). De asemenea, putem vorbi de scene colaterale ale acestui model carnavalesc, ilustrative pentru concepţia despre bicorporalitate, contopirea corpului uman cu cel colectiv/universal (al naturii). Iar în legătură cu personajele romaneşti pe care le-am depistat în creaţiile analizate, accentuăm relevanţa ambivalenţei carnavaleşti pentru înţelegerea modului în care au fost concepute. Evidenţierea unor elemente şi valenţe ale poeticii carnavaleşti pune în lumină un model al romanului românesc la curent cu tendinţele fenomenului dialogic în marea literatură europeană. Modelul carnavalesc în prozele româneşti este completat şi de analiza psihologică (subiect care depăşeşte cadrul lucrării), în care se pune accentul pe viaţa lăuntrică a protagoniştilor, exemplare în acest sens rămânând Rusoaica lui Gib I. Mihăescu, dar şi alte romane între care am putea evidenţia mai cu seamă Recviem pentru nebuni şi bestii de Augustin Buzura. În 3.3. Carnavalescul în poetica romanului: locul, rolul şi funcţiile lui este tratată problematica abordării axiologice a carnavalescului, a importanţei acestuia în conturarea poeticii romaneşti, ca exemplu elocvent servindu-ne cel mai cunoscut roman al lui Constantin Ţoiu Galeria cu viţă sălbatică. Astfel, este precizat rolul carnavalescului, menţionându-se că el presupune sensibilizarea cititorilor cu privire la necesitatea subminării anumitor pseudovalori şi a revizuirii moralităţii tradiţionale, urmărindu-se în acest scop reliefarea, dar şi revalorizarea unor subiecte considerate tabuuri de către exponenţii acesteia. 20
Sunt remarcate şi funcţiile specifice carnavalescului romanesc pe care le considerăm definitorii pentru înţelegerea adecvată a unei poetici axate pe fructificarea acestuia: funcţia cathartică, întrucât nu poate fi contestată contribuţia lui la eliberarea cititorilor de excesul acelor emoţii care le tulbură pacea lăuntrică, în cazul nostru ele datorându-se exploatării anumitor aspecte ale vieţii care mult timp au fost desconsiderate, întrucât erau percepute ca nedemne de a fi tratate în operele ce ilustrau literatura oficială; o altă funcţie ce merită să fie evidenţiată este cea de a parodia modelele romaneşti ce s-au clasicizat între timp, simţindu-se deja necesitatea unei revigorări a genului; iar a treia ce se impune să fie remarcată este cea de delectare a cititorilor sau funcţia hedonistă, caracteristică în genere artei literare veritabile. În contextul celor menţionate, precizăm că în concluzia paragrafului se accentuează valoarea acestei perspective de abordare a importanţei carnavalescului pentru poetica romanului contemporan, remarcându-se necesitatea reliefării tendinţei de a submina şi evidenţia în forme groteşti ideea alegorică a schimbării, a răsturnării unei societăţi utopice, antiumane, poetica romanului Galeria cu viţă sălbatică fiind remarcabilă anume prin ontologia subversivă, prin combaterea pseudovalorilor oficiale. Carnavalescul este elementul decisiv în dialogul subteran, în surdină cu lumea totalitară, cu regimul comunist. În condiţiile unei lumi în dezagregare, adevărul e relevat nu numai prin redimensionarea carnavalescă a lumii, dar, ce e important, prin valorificarea fragmentului mozaical, ironiei şi sarcasmului, a râsului popular, a transfigurărilor groteşti, a unei expresive viziuni a corporalităţii, a perspectivei panerotice atât de remarcabile în scriitura lui Constantin Ţoiu. La o eventuală relectură a romanului s-ar putea vorbi nu numai despre o considerabilă influenţă a patrimoniului cultural naţional (reţinem în acest sens referinţa la „guleai, vorba lui Ivan Turbincă”), dar şi cea a tradiţiilor populare a romilor, la care autorul recurge pentru a realiza un adevărat spectacol al nunţii Ruscăi, oferindu-ne totodată şi posibilitatea de a ne familiariza cu graiul lor atunci când unele replici rostite de anumite personaje din anturajul miresei păstrează originalul acestei limbi pe care naratorul o numeşte foarte sugestiv „sarea sanscritei”. Poetica romanului este o artă combinatorie de elemente menite să bulverseze o lume în „somnul raţiunii”. În 3.4. Cuvântul bivoc şi arta discursului carnavalesc este analizat specificul acestui concept carnavalesc, o atenţie deosebită acordându-se carnavalizării discursului şi bivocităţii cuvântului romanesc în capodopera lui Vasile Vasilache Povestea cu cocoşul roşu. Un exemplu elocvent de cuvânt bivoc îl oferă enunţul din Povestea cu cocoşul roşu în care cuvântul „unghie” semnifică, de fapt, soarele: „Şi într-adevăr de pe muchia dealului, drept din pământ, din faţa lui îl saluta o unghie sângerie. Răsărise stăpânul a toate cele de pe pământ”[8, p. 9]. Comparaţia soarelui cu stăpânul relevă faptul că tabloul dat e văzut din perspectiva bouţului. (Soarele, stăpân a toate de pe pământ, e o antropomorfizare firească a lumii, a naturii). Totodată, această unghie sângerândă nu e altceva decât o „boulizare” a stăpânului lumii, adică această lume e văzută cu ochii bouţului. Procedeul aminteşte de celebra Metamorfoza a lui Kafka, în care totul e văzut cu ochii unei gângănii. Vasile Vasilache 21
Page 1 and 2: ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI IN
Page 3 and 4: REPERELE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRI
Page 5 and 6: măscăriciului şi prostului, în
Page 7 and 8: putea servi drept premiză pentru n
Page 9 and 10: La finele acestui paragraf, accentu
Page 11 and 12: dialogului (a se vedea studiul lui
Page 13 and 14: În capitolul 2 TEORIA DIALOGISMULU
Page 15 and 16: a înţelege specificul structural
Page 17 and 18: categorii: 1) cuvânt orientat dup
Page 19: Capitolul 3 DIALOGISMUL ROMANULUI R
Page 23 and 24: Paul Goma cu Din calidor şi Aureli
Page 25 and 26: intense a viziunilor remarcabililor
Page 27 and 28: LISTA PUBLICAŢIILOR AUTORULUI LA T
Page 29 and 30: КОГУТ Серджиу. Диал
Page 31: COGUT SERGIU DIALOGISMUL LUI MIHAIL

cogut sergiu dialogismul lui mihail bahtin. elementul carnavalesc în ...

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?