cogut sergiu dialogismul lui mihail bahtin. elementul carnavalesc în ...

verbale (care se realizează în ea) a poetului constituie premisele necesare ale
stilului poetic. Romanul nu numai că nu cere aceste condiţii”[Ibidem, p. 118],
întrucât premisa prozei romaneşti autentice este stratificarea internă,
plurilingvismul social şi plurivocitatea individuală a limbii.
Din cele menţionate rezultă că M. Bahtin a criticat abordările genului
romanesc ce se bazau pe teze inspirate de lingvistica saussuriană. El a adus
argumente judicioase împotriva unei asemenea perspective adoptate de
formalişti în tratarea specificului romanului. Astfel, în accepţia teoreticianului
dialogismului, romanul respinge ideologia monologismului totalitar, M. Bahtin
situându-l pe acesta la polul opus literaturii „superioare” din care făceau
parte eposul, lirica, tragedia. Una dintre ideile fundamentale ale savantului
se referă la originea romanului, el accentuând importanţa covârşitoare
a plurilingvismului social în apariţia şi dezvoltarea acestuia. Astfel că el, spre
deosebire de epopee, nu poate pretinde la perfecţiune. Romanul se
caracterizează printr-o deschidere spre contemporaneitate, pe când eposul
reflectă trecutul istoric glorios.
În 2.4. Polifonia romanului şi cuvântul bivoc este analizat specificul
poeticii marelui prozator rus Dostoievski, pe care Bahtin îl consideră creatorul
unui nou tip de roman, pentru care este definitorie polifonia. Aceasta presupune
o nouă poziţie a autorului faţă de eroii săi, ei fiind trataţi ca oameni ai ideii,
cărora „le este dat «să cugete la cele mai presus de fire şi să râvnească la ele»,
fiecare dintre ei «are probleme mari, cărora nu le-a găsit încă dezlegarea»,
pe toţi îi interesează în primul rând «să găsească soluţia». În această soluţionare
a ideii rezidă toată viaţa lor adevărată şi propria lor nonfinitate. Dacă ni-i
închipuim în gând fără ideea care îi stăpâneşte, le distrugem cu desăvârşire
chipul. Cu alte cuvinte, imaginea eroului este indestructibil legată de imaginea
ideii şi nu poate fi separată de ea. Noi vedem eroul în idee şi prin ea, iar ideea o
vedem în erou şi prin el” [3, p. 120]. În acest context, el afirmă că procesul
creării imaginii ideii la Dostoievski se explică prin profunzimea cu care a
înţeles natura dialogală a gândirii umane, natura dialogală a ideii. Astfel,
prozatorul rus a ştiut să descopere, să vadă şi să înfăţişeze adevărata sferă în
care se desfăşoară viaţa ei. Merită accentuată ideea lui Bahtin că într-un roman
polifonic, eroii se bucură de independenţă faţă de autor, dar ea este una relativă.
În cazul romanelor dostoievskiene, teoreticianul rus vorbeşte despre aceasta în
contextul relevării specificului concepţiei artistice a scriitorului. Cercetătorul
menţionează că aceasta „cere dialogizarea tuturor elementelor construcţiei
literare. De unde şi nervozitatea aparentă, totala epuizare sufletească şi
neliniştea, caracteristice pentru atmosfera romanelor lui Dostoievski, ce
ascunde unui ochi superficial fineţea artistului care calculează şi cântăreşte cu
minuţie măsura necesităţii fiecărui ton, fiecărui accent, fiecărei întorsături
neaşteptate în cursul unui eveniment, a fiecărui scandal sau a fiecărei
excentricităţi. Numai în lumina acestui obiectiv artistic putem înţelege
adevăratele funcţii ale unor elemente de compoziţie cum sunt, bunăoară,
naratorul şi tonul său...” [Ibidem, p. 91].
De asemenea, în paragraful dat, o atenţie deosebită este acordată
concepţiei lui Bahtin despre bivocitatea cuvântului romanesc. Este necesar să
menţionăm că în viziunea ilustrului cercetător, cuvântul se împarte în trei
16