cogut sergiu dialogismul lui mihail bahtin. elementul carnavalesc în ...

metaforică, pentru a defini imaginea spaţio-temporală prin care e reprezentat
omul în literatură. În procesul analizei diferiţilor cronotopi constituiţi în variate
forme romaneşti, atenţia lui Bahtin e concentrată asupra conceptelor de
devenire, unitate şi identitate.
Celelalte concepte menţionate mai sus şi care formează sistemul teoretic
al lui Bahtin sunt analizate pe larg în paragrafele următoare, iar la finele
acestuia precizăm că operele unor genii ale literaturii universale ca Dostoievski
şi Rabelais au fost analizate în monografiile lui Mihail Bahtin care şi-a propus
să cerceteze creaţiile celor doi scriitori în aşa fel ca să arunce lumină asupra
unora dintre cele mai profunde, chiar latente particularităţi ale concepţiilor
artistice ale acestora, reuşind să înlăture multe dintre incoerenţele şi fisurile
specifice abordărilor anterioare. Cercetările sale realizate într-adevăr cu
abnegaţie, caracterizându-se în acelaşi timp printr-un profund spirit polemic la
adresa teoriei şcolii formale, dar şi a perspectivei adoptate şi valorificate de
stilistica tradiţională a romanului, i-au permis să elaboreze şi să explice pe
îndelete, convingător unele noţiuni, categorii fără de care nu pot fi imaginate
noi studii literare de valoare.
În 2.2 Carnavalescul şi logica ambivalenţei accentul este pus pe
investigarea concepţiei lui M. Bahtin despre fenomenul cultural al
carnavalescului cu valenţele lui atât ideologice, cât şi literar-artistice şi tradiţia
acestuia care înglobează genurile literaturii antice din domeniul serios-ilarului.
Un concept definitoriu pentru această viziune este cel de „ambivalenţă” care,
după cum remarcă exegetul Marian Vasile, presupune „un dialog mai nuanţat,
asociind unitatea şi opoziţia, identitatea şi transformarea, cuprinzând în jocul
său de semnificaţii nu doar individul uman liber, ci umanitatea în genere, mai
mult, universul întreg într-o liberă manifestare şi devenire” [9 p. 100].
Poeticianul rus delimitează cele două accepţii ale cuvântului
„carnavalesc” la care el recurge în monografia sa despre opera lui Rabelais şi
cultura populară a râsului: 1)în cazul utilizării epitetului „carnavalesc” în sens
lărgit se subînţelege nu doar „carnavalul ca atare, în formele lui stricte şi
precise, ci şi toată viaţa festivă a poporului, atât de bogată şi diversă, din
veacurile de mijloc şi din timpul Renaşterii…” [1, p. 241]; 2) „Acest cuvânt a
reunit într-o singură noţiune un număr de festivităţi locale de provenienţă
diferită, care se serbează la date fixe diferite (…). Astfel, carnavalul a devenit
în realitate rezervorul unde s-au vărsat genurile popular-festive care îşi
pierduseră existenţa independentă” [Ibidem, p. 241]. Este cazul să evidenţiem
şi ideea bahtiniană despre ceea ce defineşte toate trăsăturile carnavaleşti ale
festivităţilor respective: „relaţia acestor sărbători cu timpul vesel. Pretutindeni
unde se păstrează aspectul popular liber al sărbătorii, se păstrează şi această
relaţie cu timpul…” [Ibidem, p. 243].
Dat fiind interesul deosebit al lui Mihail Bahtin faţă de menippeea antică
şi rolul acesteia în conturarea şi evoluţia romanului dialogic, remarcăm
contribuţia teoreticianului Alfred Barkov la determinarea statutului ei în ştiinţa
literară contemporană. În lucrarea sa Plimbări cu Evghenii Oneghin, el
accentuează ideea că în viziunea poeticianului rus, menippeea reprezintă o
suprastructură fundamentală, unică în felul său, un enunţ încheiat ce posedă
particularităţile structurale esenţiale ale tuturor celor trei genuri literare. Pentru
14