Dreptul de a dispune de propriul corp

itanic de a modifica registrele de naşteri sau de a elibera extrase cu un conţinut diferit de
ceea ce se menţiona în registru în ceea ce priveşte sexul persoanei, nu poate fi considerat ca
fiind o atingere a respectului dreptului la viaţă privată. Instanţa europeană constatând absenţa
unei păreri unanime în materie între statele membre ale Consiliului Europei, a decis că nu
există nicio obligaţie pozitivă care să impună statelor contractante să stabilească o modalitate
juridică de schimbare a stării civile a unei persoane ce a suferit o operaţie de schimbare a
sexului, în aşa fel încât ea să-şi poată dovedi noua identitate sexuală. 132
În 1992, în urma sesizării Curţii cu cauza B. contra Frantei, Curtea şi-a modificat
jurispudenţa, subliniind că nerecunoaşterea noii identităţi sexuale unei persoane constitue o
încălcare a articolului 8. pentru că nu s-au operat modificările necesare în actele de stare
civilă, reclamantul a întâmpinat mai multe dificultăţi în viaţa personală, fiind nevoit să dea
informaţii de ordin intim şi personal. Curtea consideră că ,,incontestabil, în materie de
transsexualitate, mentalităţile au evoluat, ştiinta a progresat” asfel încât se ajunge la concluzia
că petenta este pusă zilnic într-o situaţie incompatibilă cu respectul datorat vieţii sale private.
În Marea Britanie intervenţiile privind schimbarea de sex au fost tolerate dar, din punct
de vedere legal, efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrele de stare civilă nu a fost posibilă
anterior istoricei hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a drepturilor omului în cazul
Goodwin. 133
Cauzele Christine Goodwin contra Royaume-Uni şi I. contra Royaume-Uni marchează
în mod cert schimbarea jurisprudenţei europene în acest domeniu supus unei anumite evoluţii
pe plan social. 134 Curtea europeană invocă deschis, în hotărârea Goodwin, o metodă de
interpretare dinamică şi evolutivă. În ciuda inexistenţei unui consens la nivel european în
materie de recunoaşterea juridică a schimbării de sex, ea apreciează că ,, justul echilibru ce
trebuie menţinut între interesul general şi interesele persoanei” impune necesitatea stabilirii în
sarcina statului a obligaţiei de recunoaşere juridică a schimbării de sex 135 . Aşadar, statul nu
mai beneficiază de o marjă de apreciere în privinţa mijloacelor ce trebuie puse în practică
132 Corneliu BÂRSAN, op. cit., p. 612.
133 Aurora CIUCA, Transsexualismul în contextul Drepturilor Omului, în Revista Română de Bioetică, volumul
4 numărul 2, http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=10032&node=1535. 21 februarie 2010
134 Idem, p. 612-613.
135 Frederic SUDRE, op. cit., p. 323.
56