Dreptul de a dispune de propriul corp

general de drept în materie, potrivit Convenţiei, este că orice persoană care a fost achitată are
dreptul ca nici un fel de suspiciune să nu-i fie atribuită după achitare.
Totodată, Curtea apreciază că prejudiciul este substanţial atunci când retenţia datelor
unei persoane necondamnate priveşte un minor, precum era situaţia celui dintâi reclamant.
Aceasta deoarece este importantă dezvoltarea şi integrarea sa în societate. Obligaţiile de
tratament special acordat minorilor de către state rezultă îndeosebi din Convenţia Naţiunilor
Unite privind Drepturile Copilului (1989).
În concluzie, Curtea constată că natura nediscriminatorie şi „în alb” a puterilor de
retenţie a datelor persoanelor suspectate dar necondamnate, cum este cea exercitată în cauza
de faţă, a condus la distrugerea unui echilibru just între interesele private şi cele publice, iar
Statul a depăşit orice limite acceptabile de apreciere în această privinţă. Ca urmare, retenţia
din cauză, constituie o ingerinţă disproporţionată asupra dreptului la respectarea vieţii private
a aplicanţilor, ingerinţă care nu poate fi nicidecum privită drept necesară într-o societate
democratică.
În consecinţă a existat o încălcare a dreptului la viaţă privată, respectiv a articolului 8
al Convenţiei şi implicit o prerogativă a dreptului de a dispune de propriul corp, căci mostrele
celulare şi amprentele digitale reprezintă părţi componente ale corpului uman. 112
Cu aceeaşi problemă s-a confruntat Curtea şi într-o cauză împotriva României, Rotaru
contra România (2000). Ceea ce apare interesant în această cauză este aprecierea că ,,unele
date de natură publică pot ţine de viaţa privată atunci când ele sunt introduse în fişiere ţinute
de autorităţile publice, cu atât mai mult cu cât se referă la trecutul îndepărtat al unei persoane.”
Datele în cauză, aflate în păstrarea S.R.I., vizau activitatea politică a reclamantului în perioada
1946-1949, publicarea unor pamflate, precum şi cazierul său judiciar.
Nu suntem de acord cu această abordare a problemei deoarece printr-o simplă
consultare a publicaţiilor acelei perioade putem să descoperim publicaţiile persoanei
reclamante şi activitatea politică desfăşurată de aceasta. În plus, accentul pus pe falsitatea
informaţiilor oferite de S.R.I şi pe atingerea care se aducea reputaţiei reclamantului ni se pare
nejustificată. Aceste informaţii fuseseră declarate false printr-o hotărâre judecătorească, astfel
încât nu aveau cum să aducă atingere reputaţiei sale, aceasta în măsura în care reputaţia face
112 http://soniacososchi.blogspot.com/2009/01/stocarea-amprentelor-digitale-i.html. accesat în data de 21 mai
2010
48