Dreptul de a dispune de propriul corp

fizică identificată sau identificabilă”, iar deţinatorul fişierului este definit ca ,, orice persoană
fizică sau juridică, autoritate publică, serviciu sau orice alt asemenea organism competent,
potrivit legii naţionale care are competenţa să decidă care este destinaţia fişierului automatizat,
ce categorii de date cu caracter personal trebuie să fie înregistrate şi ce operaţii le vor fi
aplicate”. Acelaşi text interzice tratamentul automatizat de ,,date cu caracter personal care să
releve originea rasială, opiniile politice, convingerile religioase, precum şi datele cu caracter
personal privitoare la sănătatea sau viaţa sexuală sau privitor la condamnările penale”, în afara
situaţiile în care dreptul intern garantează că persoană vizată de datele cu caracter personal
poate avea acces la ele şi poate obţine, dacă este cazul, modificarea lor. 110
Instanţele europene, Comisia, cât a fost în vigoare şi C.E.D.O. au fost puse în situaţia
de a decide în ce măsură deţinerea de fişiere informatizate ce cuprind date personale este
compatibilă cu exigenţele articolului 8 al Convenţiei, care protejează, printre altele, dreptul la
viaţă privată personală.
Pentru a intra sub incidenţa articolului 8, actele ce lezează secretul şi anonimatul vieţii
unei persoane, nu trebuie neapărat să fie comunicate, fiind suficient doar să fie arhivate. Din
acest motiv articolul 8 este incident în cazul în care o persoană este subiectul unui dosar ce
conţin date cu caracter personal, aşa cum reiese din cauza Brinks. Reprezintă o atingere a
articolului şi situaţia în care informaţiile respective sunt arhivate, dar nu sunt încă utilizate, aşa
cum reiese din cauza Van der Velden în speţă fiind vorba despre prelevarea obligatorie de
material genetic de la anumite categorii de deţinuţi şi păstrarea informaţiilor timp de 30 de ani.
O cauză relevantă în acest context este cauza S. şi Marper. 111 În 2004 au fost introduse
două plângeri la Curtea europeană împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de
Nord, de către doi cetăţeni britanici, anume d-l S. şi d-l Michael Marper. Aplicanţii s-au plâns
de faptul că autorităţile continuaseră să le reţină amprentele digitale, mostre biologice, celulare
şi profile ADN, după derularea procedurilor penale împotriva acestora, chiar dacă aceste
proceduri au sfârşit prin achitare, respectiv încetare, astfel că ar fi fost încălcate prevederile
articolelor 8 şi 14 din Convenţie.
Primul reclamant fusese arestat la 19 ianuarie 2001, fiind acuzat de tentativă de jaf.
Amprentele şi AND-ul său fuseseră prelevate în acest context. La 14 iunie 2001 reclamantul
fusese achitat.
110 Idem, p. 25.
111 C.E.D.O., cauza S. şi Marper c.Regatului Unit, hotărâre din 4 decembrie 2008
42